fotografice

Înainte să ajung în America mă aşteptam ca americanii să fie nişte graşi care mănâncă numai hamburgeri, nişte proşti, nişte paranoici pe care nu trebuie să-i ating sau să-i privesc mai mult de două secunde ca să nu mă reclame la poliţie şi nişte oameni traşi la indigo, care gândesc, mănâncă, scriu, conduc şi fac pipi la fel, aşa cum le dictează guvernul, corporaţiile, masonii,  NASA ori asociaţia şahiştilor bărboşi. Ei bine, exagerez, ştiu. Dar nu eram departe.
Am văzut graşi în America e adevărat, dar nu atâţi cât mă aşteptam. De fapt, graşii lor sunt în primul rând mult mai graşi decât graşii noştri, asta e sigur. N-aş băga mâna în foc că sunt şi mai mulţi. Cred că de aici vine şi impactul puternic.
E adevărat că în toate restaurantele găseşti hamburgeri dar asta nu e decât un sfert din adevăr (sau poate jumătate în cazul unui hamburger dublu). N-am văzut în nicio ţară din Europa hipermarketuri (da, hiper, aţi citit bine) dedicate exclusiv alimentelor bio, cu produse de la pâine până la prăjituri şi condimente, carne, dulciuri, etc. Tot în America am mâncat cea mai bună friptura de vită şi tot acolo am băut cele mai bune beri pe care le-am băut vreodată (n-am fost încă în Cehia, recunosc).
Cât despre paranoia şi formalismul lor … În câteva zile mi s-au întâmplat următoarele: o ospătăriţă aproape m-a luat în braţe (zâmbind, evident) când mă rătăcisem în restaurant, de două ori câte un localnic ne-a oferit ajutorul când ne holbam la hartă prin mijlocul oraşului iar în Boston un vânzător ne-a întâmpinat într-un magazin de vinuri cântându-ne. Plimbându-ma trei săptămâni printre americani, am realizat că multe din miturile care circulă pe seama lor nu sunt neapărat false dar sunt precum efectele adverse ale medicamentelor. Dacă spui că aspirina e un acid care îţi face rău la stomac, teoretic spui un adevăr dar practic minţi ori eşti prost informat. Poţi accepta nişte “rele” mai mici dacă vin la pachet cu beneficii mai mari. Spre exemplu, americanii sunt foarte încrezători. Probabil că pentru asta sunt uşor de manipulat (sau de îndoctrinat, cum se spune pe la noi). Ei bine, când oamenii au o mai mare incredere intre ei multe lucruri se mişcă înainte cu o uşurinţă extraordinară. Sunt mai prietenoşi, mai relaxaţi. Afacerile se fac mai uşor, birocraţia scade, etc. Reversul acestei încrederi e vulnerabilitatea desigur. Poţi să fi manipulat, păcălit ori să pari fraier. Dar nu poţi să vezi doar viciul fără să vezi şi beneficiile de pe urma lui. Iar deocamdată, la ei, avantajele au întrecut dezavantajele.
Despre pretinsa lor prostie şi incultura lor ce ar fi de zis ? Să nu uităm că în America cineva a vrut ca în fiecare familie să existe un automobil, că, într-un garaj, a fost conceput primul computer de birou, că acolo s-a inventat internetul ori că numai acolo Google ori Youtube puteau să devina ceea ce sunt astăzi. Sau că cel mai mare institut tehnologic, unde astăzi se cultivă idei şi proiecte care n-au apărut încă nici în filmele de pe AXN SciFi se află tot la ei. De ce oare ? Pentru că nu sunt suficiente o istorie de mii de ani, tradiţii complexe, eroi în cărţi de istorie, bani ori olimpici pe banda rulantă ca să mergi înainte ci, mai ales,  să ai o minte liberă (o altă formă a libertăţii). Americanu prost, deştept, gras, slab, citit ori incult nu ar spune “du-te domle d-aici că nu se poate…” ci mai degrabă “great, just do it !”

Aş fi vrut să fac un post special dedicat New Yorkului. Din păcate m-a dezamăgit prea tare aşa că m-am supărat şi am decis să nu pomenesc mai nimic despre dânsul. Totuşi, câteva poze vă pot arăta, din NY şi nu numai. Click aici.
Am să revin cu un epilog pentru seria americană cât de curând, când o să reuşesc să şi leg câteva cuvinte în acest sens. Deocamdată, vă rog să vă uitaţi pe cele mai bune poze de acolo. Nu pe asta de mai jos, pe alea de mai sus.

Ca să ajungi în Las Vegas din California trebuie să mergi mai bine de 3 ore prin deșert. Într-o parte deșertul Mojave, în cealaltă Valea Morții. Văzut din mașină deșertul e un peisaj spectaculos. Dacă te-ai duce la câțiva metri de șosea încât să nu mai auzi vuietul mașinilor ar deveni îngrijorător. Iar dacă te-ai rătăci, cu siguranță ai muri de panică înainte să mori de sete. Când a început goana după aur în California, acest deșert de sute de kilometri a fost traversat cu căruța de căutătorii care veneau dinspre est. O poveste tipic americană, s-ar spune pe aici.
Ne-am apropiat de Vegas odată cu o furtună ce venea dinspre sud. În dreapta și în stânga, cât vezi cu ochii deșert, mărginit de niște munți parcă de pe altă lume, învăluiți într-o ceață ciudată iar în față, nori și fulgere. Îmi cam pierise entuziasmul. Eram deja de 3 ore în deșert și știam că prin zona aia cu furtunile nu-i de glumă.
N-am mai avut timp să mă gândesc prea mult. Cu Vegasul faci cunostință rapid, fără prea multe formalități. Din mijlocul pustiului apar brusc siluetele hotelurilor de căte 1 miliard de dolari bucata. Le spun hoteluri pentru ca încă nu s-a inventat alt cuvânt, dar credeți-mă că nu e decât 10% din ceea ce în mod normal se numește un hotel.
Motto-ul orașului este “Ce se întamplă în Vegas, ramâne în Vegas.” Aici e permis să fumezi, sa bei pe stradă, să porți arme la vedere, prostituția e legală și se vinde ca popcornul, la fiecare colț. Dar nu asta e ideea. În Vegas, multe lucruri de neimaginat au devenit realitate și probabil că multe nu se vor întampla decât acolo.
Vegasul este locul în care marxiștii ar muri de inimă rea ori s-ar converti la capitalism.
Nu are sens să pun poze, nici să descriu orasul. Vă doresc ca măcar o dată în viață să ajungeți aici.
Când o veți face, să nu ratați ascensiunea în turnul Stratoshpere la apus. Orașul vă va taia respirația. Dincolo de el, se vede pustiul care îl înconjoară și îl ascunde parcă de restul lumii. Ca o ultimă (de fapt singura) concesie făcută modestiei și cumpătării de către cei care l-au creat.
Într-adevăr, de la bogăție la deșert sunt doar câteva străzi și un panou de rămas bun.

(Click pe poză pentru mărire)