RSS Feed

Posts Tagged ‘universitate’

  1. După facultăți (II)

    February 28, 2012 by Mircea

    Hai să vedem cum este pe băncile școlii la mica universitate a marelui Ducat de Luxemburg. Ei bine, după o facultate și un master în România credeam că știam la ce mă aștept. De fapt, nu știam nimic. Făcusem cu doi ani înainte un master la cea mai prestigioasă universitate românească. Mergeam la cursuri de 3-4 ori pe săptămănă, 2-3 ore unde veneau 8-9 studenți, o somitate plictisită ne povestea ceva ce în parte știam din facultate și pe urma plecam acasă. Privind retrospectiv, mi se pare un fel de cercul amatorilor de drept.
    Să nu divaghez. Primul lucru care m-a surprins a fost acela că directorul de program ne cunoștea deja (din dosarele de admitere) și despre fiecare reținuse detalii importante. Unde am lucrat, ce am studiat, din ce țară venim. Mi s-a părut o dovadă a seriozității cu care își făcuse treaba și a respectului pe care îl avea față de studenții lui.
    Al doilea aspect total diferit este cantitatea de informații. Masterul 2 este un veritabil job full-time. Pleci dimineața și mai vii seara acasă. Dacă n-ai ore continuu, tot stai la bibliotecă să studiezi sau să lucrezi la proiectele de grup. Informațiile sunt actuale, pertinente și multe. Lucrul în grup reprezintă regula. Echipele sunt de 4-6 oameni și nu ai tot timpul opțiunea să îți alegi partenerii. Argumentul este simplu. Nici în viața profesională nu îți alegi colegii de serviciu și trebuie să înveți să lucrezi în echipă cât mai devreme posibil. Lucrările sunt în cea mai mare parte cazuri practice. Situații reale la care trebuie să cauți soluții. Toate lucrările sunt prezentate în fața întregii clase de toți membrii grupului, de cele mai multe ori însoțite de un suport vizual, un pps.
    Întreg masterul 2 este foarte orientat către practică. Examenele sunt cazuri practice, disertația tipică de la sfârșitul studiilor nu există, fiind irelevantă în acest ultim stadiu al ciclului universitar.
    Alt lucru suprinzător este corpul profesoral. În România eram obișnuit cu prezența la catedră a unor oameni ce purtau mereu titlul de prof.univ, conf.univ, lector și întotdeauna dr. Mi se părea admirabil. N-aveam termen de comparație pe atunci și mi se părea ca mă învață lucruri de mare valoare (ceea ce a fost adevărat). În partea asta a Europei titlurile parcă sunt ceva mai scumpe la vedere. Titlul de doctor e mult mai rar ca prin România iar o diplomă de master este afișată cu mare mândrie chiar de cei mai importanți profesioniști și cadre didactice din domeniu. În plus, corpul didactic este predominat de fapt de practicieni. Și nu oricare. De cei mai importanți profesioniști de pe piață locală sau străină, de oameni care dimineață participă la tranzacții ori procese care apar pe prima pagină a ziarelor și care după-masă vin la universitate și prezintă ultimele tehnici în materie. Această metodă aduce o valoare uriașă procesului de învățare. O perspectivă din interior care nu poate fi deprinsă din nicio lucrare academică.
    Profesorilor le place și le pasă de ceea ce fac. N-au aere, indiferent cât de sus sunt. Și unii chiar sunt sus. Nu se jenează să vină la cursuri cu bicicleta sau cu motorul. Niciodată nu te fac să te simți jenat sau neimportant. Profesorii și studenții ies la dineuri împreună și nu e surprinzător să vezi cursuri desfășurându-se pe pajiștea din curtea universității. Orice critică e adusă pe un ton foarte diplomatic și elegant și nu excede niciodată activitatea didactică. Respectul față de studenți e foarte mare și asta îi face să fie dezinhibați și lipsiți de complexe. Și cu toate astea, n-am văzut pe nimeni să și-o ia în cap. Relația student-profesor e reală, relaxată și informală. Dacă vrei să vorbești cu el nu trebuie să pândești pe coridoare. Îi scrii un mail și te va primi în biroul lui/ei. Te ajută cu sfaturi de carieră sau chiar te va sprijini să îți găsești un job. Am fost uimit să constat că directorul meu era la curent cu situația studenților lui din anul precedent. Poate nu neapărat că-i păsa de tine dar cel puțin îi păsa de el și de facultatea lui tu fiind produsul școlii pe care el o reprezintă și care va fi asociată cu succesul sau eșecul tău profesional.


  2. După facultăți ! (I)

    February 26, 2012 by Mircea

    Cu mare întârziere aș vrea să scriu câte ceva despre anul pe care l-am petrecut la universitatea din Luxemburg. Nu știu de ce am așteptat așa de mult. Cred că de lene. Eu zic că informațiile sunt interesante și nu doar pentru eventuali studenți ci și pentru cine e cât de cât interesat de chestiunea educație, în România ori aiurea. Eu nu sunt dar îmi place să povestesc.
    Universitea din Luxemburg e o universitate tânără și destul de mică. Avantajul este că are părinți foarte bogați. Și foarte ambițioși. Guvernul luxemburghez nu pare că s-a uitat la bani când s-a hotărât să puna bazele așezămâtului academic. Era și normal. Cel mai bogat stat al UE să nu aibă el o Universitate calumea ? Partea bună e că pe lângă voință au avut și cap. D-aia a ieșit un lucru așa de bun. Universitatea are trei campusuri în capitală. Pe lângă campusuri există și cămine pentru studenți. Aici se numesc residence. E de înțeles de ce. Să vă explic în scris cam cum arată. Se ia o vila de tip Cotroceni, cu 2-3 apartamente de 2-3 camere, iar în fiecare cameră se bagă câte un student. Aceștia împart dependințele, complet dotate (mașină de spălat, uscător, frigider, internet wireless, etc). Universitatea nu și-a construit cămine, în sensul clasic al cuvântului, pur și simplu statul a cumparat clădiri de locuit pe care le-a transformat în rezidențe universitare. Și după cum vă spuneam, nefiind zgârcit, a cumpărat locuințe de calitate. Dar și o mănăstire. Da, există și un cămin care are aspect de cămin studențesc. Nu așa de murdar ci așa de mare. O fostă abație a fost transformată într-un fel de hostel unde studenții și studentele stau ceva mai înghesuiți. Un loc într-o astfel de rezidență costă în jur de 300-350 eur. Pe lună. Vi se pare mult ? Lor nu, pentru că toți studenții de naționalitate luxemburgheză primesc din partea statului în jur de 1300 eur/lună. Parțial cu titlu de bursă parțial cu titlu de împrumut ce va fi rambursat după studii. Străinii primesc și ei aceiași bani dacă lucrează în Luxemburg.
    În prezent este în construcție un maaare campus, care va fi și un mare centru de cercetare, situal la Belval, unde vor fi mutate și o parte din facultățile existente. Să nu va mai amețesc cu detalii că sunt pe google, vă spun doar că valoarea proiectului e undeva de la 10 miliarde de euro. Ca să va dați seama cam se va construi acolo. V-am zis că sunt bogați și ambițioși.
    Dacă nu prinzi loc în rezidență va fi destul de greu să găsești o locuință din cauza prețurilor foarte mari. Adică o garsoniera (pardon, o camera mică, mică) poate costa în jur de 600 eur. Asta în cazul în care vei găsi pe cineva dispus să închirieze unui student.
    Partea bună e că studiile sunt cvasi-gratuite. Taxa anuală e vreo 400 eur pentru un master. Pentru ceea ce primești, credeți-mă ca suma e simbolică. Există și avantaje ca student. Cu 25 eur/semestru călătorești cu orice mijloc de transport terestru în tot ducatul (mai puțin taxiul), poți merge la sală de fitness/piscină cu 1,5 eur iar la cantina universității mănânci un prânz cu 3-5 eur.
    Serviciile administrative (secretariatul) sunt impecabil puse la punct. N-au nicio legătură cu conceptul de secretariat așa cum este el cunoscut în România. Toată lumea zâmbește, totul e perfect organizat. Primești prompt prin poștă tot ce îți trebuie, cardul de student, foile matricole, releveele, inclusiv vreo 10 certificate de student pe care să le folosești la nevoie. Biblioteca nu e formidabilă dar în schimb ai acces la nenumarate  baze de publicații în format electronic, absolut impresionante, din toată lumea, unde poți găsi lucrări dintre cele mai cele.
    Va urma.