RSS Feed

‘Nimicuri’ Category

  1. Mai departe

    July 25, 2014 by Mircea

    Au trecut aproape 4 ani. 4 ani în care România a rămas mult în urmă. Legăturile cu țara natală s-au redus la ce e mai important. Familia și prietenii (cei care n-au plecat). Și câte o scrisoare de la fisc care își tot amintește din când în când că am ceva bani să le dau. Nu prea mi-e clar ce și după cum arată fițiucile lor e limpede că nici lor. Le-aș plăti dacă în loc să trimită documente indescrifabile ar fi puțin mai inteligenți și ar pune măcar ibanul …nu de alta dar ca să pot să le plătesc. Îmi lipsesc munții și limba română. Nu doar să o vorbesc și să o aud pe stradă dar să văd o piesă de teatru spre exemplu. Mai deschid pagini de net din România dar nu mai mă prinde nicio știre… ceva nu mai face click. România e atât de departe încât Germania nu mi se pare acum o țară deosebită. Doar când mă gândesc de unde vin îmi schimb părerea. Am împrumutat de la nemți multe obiceiuri: cumpăr pâinea de la brutărie, mănânc bratwurst, beau Apfelschorle, port sandale Birkenstock, cumpăr aproape totul de pe Amazon, la 15 grade afară mi-e bine. Trimit scrisori, vorbesc la telefonul fix mai mult ca la mobil. Fi-mea se vopsește cu culorile Germaniei pe obraz la meciurile de fotbal, fi-miu are nume nemțesc. De Carnaval îmi iau liber și mă costumez în fiecare an. O vulpe trece pe sub balconul meu aproape în fiecare seară. Vine mereu dinspre stradă și merge spre curțile oamenilor, ca și cum s-ar duce acasă. Mereu cam la aceeași oră, nemțește. Ar trebui să îi dau un nume, poate unul românesc ? Nu mai latră câinii, nu mai mă trezesc motoarele noaptea. Merg la chermezele din sat, unde se bea bere și se mănâncă cârnați, la sarbătoarea căpșunilor, unde se bea bere și se mănâncă cârnați sau la cea a merelor, unde, evident se bea bere și se mănâncă cârnați.


  2. Noua pârţocraţie financiară

    June 28, 2013 by Mircea

    Proverbul cine s-a fript cu supă suflă şi în iaurt şi-a găsit expresia sublimă în lumea financiară. Sau poate că de acolo vine. Reglementarea excesivă a transformat lumea finanţelor sau cel puţin o anumită parte într-un mare secretariat. O maşinărie uriaşă de produs hârţoage în cantităţi inimaginabile pe care nimeni nu le citeşte vreodată şi nici nu ar avea timp de altfel. Rapoarte, minute, statistici, circulare, decizii, memorandumuri, scrisori, confirmări, ratificări, audituri, pre-audituri, post-audituri etc.; terminologia e infinită, depăşită doar de documentele ce le poartă numele şi de hectarele de pădure răpuse de foamea imprimantelor care nu mai prididesc cu scuipatul lor.
    Pentru orice decizie, există un circuit birocratic aiuritor. Cum ar zice românul, pentru fiecare băşină se dau peste cap o sută de oameni.
    Concret spus, fiecare băşină trebuie emisă (mai bine zis emanată) în baza unei decizii. Recomandabil ar fi ca decizia să aibă loc înainte de producerea actului, dar dacă avem de-a face cu una spontană, scăpată, merge și un act ulterior în care organul de conducere ia cunoștință și acceptă producerea bășinii. Băşina trebuie să primească şi un număr de registru fiind imposibil altfel de identificat în oceanul de băşini existente în circulaţie. Procesul ăsta în cel mai bun caz durează câteva zile. Apoi, desigur, băşina nu poate rămâne neauditată. Există nişte oameni care vin şi auditează bășina să vadă că totul e în regulă cu ea. Și care întocmesc un raport de multe pagini. Ca să întocmească acest raport ei au nevoie de la emitentul bășinii de o scrisoare în care acesta spune pe cuvântul lui de onoare că nu a mâncat fasole, ceapă ori altceva stricat și că, în general, a făcut tot ce a depins de el ca bășina să fie în conformitate cu toate legile privind protecţia consumatorului, prevenirea spălării banilor și principiile IFRS. Raportul de audit se duce la autorități, care nu îl citesc niciodată. Pentru că autoritățile n-au timp să citească rapoarte despre toate băşinile emanate de-a lungul timpului.
    Acuma fiindcă bășina e susceptibilă ca pe calea aerului să traverseze frontiera și să intre în spaţiul respirabil al altor popoare trebuie facută o notificare către consumatorii ţărilor respective, tradusă în tot atâtea limbi câte țări, prin care sunt asigurați că bășina nu prezintă niciun pericol pentru sănătatea publică. Şi că, oricum, mai multe informații precum analiza chimică a bășinii și meniul pe ultimele șase luni ale emitentului pot fi consultate gratuit la sediul acestuia într-un raport de 674 pagini. Pe care desigur că nimeni nu îl citește oamenii având lucruri mai importante de făcut.
    Să ne întoarcem la raportul de audit. El va fi scanat şi arhivat. Decizia de ratificare va fi printată şi pusă într-un biblioraft împreună cu alte 3219 documente referitoare la alte băşini, scuipături, râgâieli şi strănuturi pentru a fi consultată de următoarea adunare generală a acționarilor. Unde evident că nu o va citi nimeni, acționarii având alte treburi.
    Asta este povestea prescurtată a bășinii și circuitul ei birocratic. Și dacă credeți că exagerez doar pentru amuzament, gresiți. N-am nevoie pentru că realitatea bate cu mult imaginația mea.


  3. Game over

    April 29, 2013 by Mircea

    Un an și jumătate am fost casnic și participant la cursurile de integrare (adică de limbă germană) organizate de guvernul federal pentru imigranți. Zile după zile, săptămâni după săptămâni, luni după luni nu am făcut nimic altceva. Am căutat de lucru, am trimis sute de candidaturi, am devenit expert în căutare de joburi. Am avut răbdare, nervi, speranță, dezamăgire și din nou răbdare… Am stat atât de mult acasă încât am învățat și să gătesc. Am stat așa mult acasă câ până și fiică-mea părea că s-a plictisit de mine. Așa de mult am făcut numai treburi casnice, încât chiar devenisem bun la asta. Mă gândeam dacă vreodată voi mai face altceva. Dacă mai știu altceva. Dacă am știut vreodată ceva sau a fost doar întâmplare. Am fost jos, jos de tot. Simțeam cum miroase noroiul. Am stat așa de mult acasă că începusem să mă gândesc până și la pensie. Oare ce pensie voi avea când voi fi bătrân ? Se poate ieși la pensie din șomaj ?
    Pe de altă parte, un an jumate am îmbrăcat ce am vrut, am stat cu ochii în computer numai când am vrut eu, am fost propriul meu șef, m-am dat cu bicicleta pe toate traseele din regiune, pe role, am hoinărit prin păduri, am dat de mâncare rațelor și lebedelor. Am fost la ștrand, la piscină. Am stat mai mult pe malul râului decât pe autostradă. Toate astea cu fiică-mea, nu singur. E adevărat că m-am trezit mereu cu noaptea în cap, că am mâncat rareori un mic dejun cap-coadă. N-am avut niciodată un job mai greu. Și, totuși, știam că îi voi duce dorul la un moment dat.
    Realitatea e că începusem să mă împac cu situația și poate chiar aș mai fi stat acasă dar n-am avut de ales. Pe lumea asta s-au inventat de toate dar încă nu s-au inventat și roboți pe care să îi trimitem în locul nostru la muncă. Așa că am vrut să muncesc aproape orice: curier, șofer, om bun la toate, secretar part-time la o creșă.
    Bineînțeles că nimeni nu m-a luat în serios. După vreo două sute de cv-uri trimise, am ajuns tot într-o bancă.
    În sfârșit, se terminse. Ceea ce am început acum doi ani jumate, când am plecat din România, am terminat. M-am simțit ca un maratonist care ajunge la finish la mult timp după ce spectatorii au plecat deja acasă. Ultimul, dar măcar termina cursa.
    Și asta doar pentru un nenorocit de job!


  4. Mai bine mai târziu…

    October 31, 2012 by Mircea

    Germania are o problemă. Oamenii trăiesc tot mai mult și se reproduc tot mai puțin. Se preconizează astfel vremuri grele pentru pensionarii ce vor să vină. De la 1000 eur pensia medie în prezent, la vreo 6-700 peste numaiștiucâți ani.
    Faptul că oamenii trăiesc mai mult pe mine mă bucură în mod special. Asta pentru că sunt un om care a făcut multe lucruri cu întârziere. Am mâncat primul iaurt la 23 de ani, am învățat să schiez la 31, am emigrat cam în ceasul al doișpelea, aș vrea să fi devenit tată mai devreme, m-am apucat de germană la 35… Până și primul telefon mobil mi l-am cumpărat când oamenii începeau treceau deja la a doua ori a treia generație iar adresa de yahoo cu numele meu nu mai era demult disponibilă când am descoperit eu internetul.
    Acum, cu speranța unor ˝prelungiri˝generoase, mi-am pus în cap să învăț și cântatul la tobe, odată ce spațiul locativ îmi va permite instalarea lor. După care urmează un TV cu LCD, plasma,LED sau ce o mai fi atunci (da, încă am tv cu tub că oricum nu îl deschid cu zilele) și, cine știe, poate mă apuc și de mâncat spanac. Vă țin la curent…


  5. Curat democraţie

    October 28, 2012 by Mircea

    Printr-o mişcare democratică şi multietnică astăzi a fost înlăturată una din profesoarele de germană de la curs. O grupă de afgani, sirieni, bulgari, români, cehi, slovaci, turci şi spanioli au trimis-o la vestiare, chiar pe teren propriu, pe frau dozent. Ce ironie! Cu o zi înainte ne explicase cum ne plateşte ea nouă cursul de integrare din impozitele ei. Ceea ce e adevărat. Dar numai parţial. Madam a uitat că plătim şi noi din buzunarul nostru o parte din curs. Drept pentru care, aşa cum corect a remarcat şi conducerea şcolii, suntem clienţi şi deci avem şi noi dreptul la un spitz în posteriorul celor care nu ne plac. Imigranţi, imigranţi, dar şi euroii noştri au stemă.


  6. Integrationem est!

    October 27, 2012 by Mircea

    De ceva vreme am început cursul de limba germană. Era și cazul, ca altfel nu reușeam să țin pasul cu fi-mea care, de când cu grădinița, a început să mă ia deja uneori direct pe germană. Statul organizează pentru străini ceea ce se numește Integrationkurs. În esență, un curs intensiv de limbă germană, inteligent subvenționat. Adică inițial plătești jumate din preț iar dacă la sfârșit dovedești ca ai și învățat ceva pe banii lor mai primești înapoi încă 25%. Deci, în final, plătești cam 60 cenți pe oră. Asta ține cam 8 luni, până când ar trebui să vorbești limba suficient cât să te descurci cu toate cele.
    Cum ar zice nea Gigi, la curs e frumos, vine lumea, mai cunoști oameni, mai bei o cafea la bufet…și uite așa mai afli tot felul de oameni și povestea lor despre cum au ajuns în Germania. Sunt azilanții, care ajung aici clandestin, e categoria bunicilor care vin dupa copii să aibă grijă de nepoți, apoi noile valuri de emigranți din sudul Europei, cum ar fi spaniolii. Sau întârziații, unii care sunt de mult aici și vorbesc deja limba dar s-au gândit ei că ar fi cazul să o vorbească și corect (gramatical).
    Germana e mai grea primii 2-3 ani, pe urma o dovedești tu. Mă face să ma gândesc la LEGO, pentru că combini și dezbini mereu câte ceva ca să formezi un cuvânt nou. Nu mi se pare că seamană deloc cu firea nemților. Li s-ar fi potrivit mai mult engleza, care e mai simplă și mai practică. Dar mai vedem după ce mai aprofundez. Și germana și pe germani.
    Pe curând!