Fotbal pe pâine

Când eram mic eram sigur că voi ajunge un mare fotbalist. Jucam fotbal zilnic, uneori chiar de mai multe ori pe zi, oriunde, oricând, cu aproape oricine. Urmăream toate competiţiile, colecţionam poze cu fotbalişti, ştiam echipe întregi pe de rost şi, în general, nu îmi scăpa nimic din ceea ce avea legătură cu fotbalul. Îmi plăcea aşa de tare încât până pe la 13-14 ani nici nu concepeam că aş putea face altceva în viaţă decât să joc fotbal. Evident, am sfârşit într-un birou, înconjurat de hârţoage.
Şi azi mai joc fotbal, din când în când, şi, din fericire pentru mine, nimic din farmecul jocului nu s-a pierdut. Îmi place să joc la fel de tare ca atunci. Oriunde, oricând, cu aproape oricine.
f02rns.jpg

f01rs.jpg

f04rns.jpg

f03rns.jpg

f05rns.jpg

Doamnelor, puţin respect !

Dedic această serie tuturor domnilor care oferă flori şi mărţişoare femeilor de 1 şi 8 martie. Tuturor acelora care bântuie ore întregi printre tarabele cu mărţişoare întrebându-se, ca şi mine, de ce mărţişoarele sunt de mii şi mii de feluri, când puteau foarte bine să fie doar 4-5 tipuri dar, cu toate astea, reuşesc într-un final să îl aleagă pe cel care se potriveşte cel mai bine mamei, iubitei, surorii, bunicii… Celor care au dificultăţi în a distinge zambilele de frezii, gerbera de orhidee, crini, brânduşe, azalee şi aşa mai departe dar care duc până la urma un buchet celor dragi. Acelor bărbaţi care nu trimit prin curier buchete de flori de sute de euro, ci duc cu mâna lor acasă câteva fire cumparate de la colţ, chiar dacă ajung puţin ciufulite din cauza aglomeraţiei din autobuz. Pentru adevăraţii domni ai zilelor de 1 şi 8 martie, numai respect !

lc01bw.jpg

lc05.jpg

lc03.jpg

lc06.jpg 

Scurta poveste a unui măr

Au apărut în miezul nopţii, fără să dea nici un semn. Am intrat în bucătărie şi le-am văzut acolo, ghemuite, aşteptând să vină pe lume. Am stins lumina şi le-am lăsat să se descurce singure, pe întuneric. Oricum nu aveau nevoie de moaşe…
Până dimineaţă, primul se născuse deja. Frumos, sănătos şi foarte colorat.
Evident, l-am mâncat.

ih01.jpg

ih02.jpg

ih03.jpg

ih04.jpg

ih05.jpg

ih06.jpg

Ni se cam rupe de Rupea

Pe vremea dacilor, pe vârful unei stânci de bazalt se afla o cetate despre care se spune că purta numele de Ramidava. În veacul al XIV – lea, saşii au găsit cetatea în ruină şi au construit pe rămaşiţele ei, în mai multe etape, o cetate ţărănească.
Situată pe o stancă de bazalt, monument al naturii, Cetatea Rupea datează de mai bine de 2000 de ani, fiind modificată şi îmbunătăţită de-a lungul timpurilor. Cetatea a fost construită cu începere din anul 1324 şi, în decursul istoriei, ea a fost un loc de refugiu pentru populaţia satelor din împrejurimi, confruntată cu repetate asedii ale turcilor şi tătarilor. În 1790, o furtună puternică a distrus acoperişul cetăţii, iar de atunci edificiul a fost lăsat în părăsire.

Dacă se întîmplă să mergeţi pe drumul dintre Braşov şi Sighişoara, cam pe la jumătatea distanţei vă puteţi opri în localitatea Rupea, să faceţi o scurtă vizită la ruinele cetăţii. Cum intraţi pe poartă, paznicul/ghidul o să vă intâmpine împreună cu cei doi căţeluşi care îi ţin companie între zidurile friguroase ale cetăţii. O să se ofere, cu modestie, să vă spună câteva cuvinte despre cetate, în cazul în care sunteţi interesaţi. Acele câteva cuvinte vor fi, de fapt, o mulţime de informaţii istorice dar şi poveşti “off the record” adunate de-a lungul timpului în care acest om s-a implicat în soarta cetăţii. O să vă spună despre daci, saşi, împăraţi, ţigani, despre turişti americani, despre Dracula, despre vizita prinţului Charles la Rupea, despre primarul Vienei, Dej, securişti, Ceauşescu, Pamela Anderson, fondurile PHARE, despre ignoranţa autorităţilor şi a românilor şi multe altele. O să vedeţi că, într-o lume în care mai toţi aleargă după bani, femei, maşini sau titluri, există şi un om care are cu totul alte dorinţe: să vadă şi el cetatea Rupea reabilitată şi tratată cu respectul care se cuvine unui monument atât de important. De la “biroul” său de lucru, format dintr-un scăunel minuscul, un caiet, o farfurie şi un măr o să vă arate cea mai eficientă promovare care s-a făcut vreodată cetăţii: un ziar anonim care afişează, pe prima pagină, un articol despre Rupea alături de sânii Pamelei Anderson.
Vizită plăcută !

ru02.jpg

ru03.jpg

ru04.jpg

ru10.jpg

ru05.jpg

ru14.jpg

ru12.jpg

ru15.jpg

ru16.jpg

Fotografii de post

Când n-ai reuşit să scoţi nicio poză calumea după ultimele 3-4 runde, ai două posibilităţi: ori ţi-ai pierdut inspiraţia ori ai devenit prea exigent.
Până îţi dai seama despre ce e vorba, nu-ţi rămâne decât să mai faci ceva exerciţii în faţa computerului ca să nu-ţi ieşi din mână. Dacă e cu măsură, nu se pune 😉
Oricum, săptămâna asta e dezlegare la Photoshop.

fmg01.jpg

fmg02.jpg

fmg03.jpg

Români mici şi mijlocii

Ce mi-a plăcut la concursul ăsta cu Mari Români e că a mai adus pe tv şi alte personaje decât Mutu, Guţă, Becali sau Băsescu. Pe de altă parte, am impresia că toţi cei zece mari români aparţin altor Românii. Nu ştiu dacă România post-comunistă mai poate da un şef de stat de ţinuta şi prestanţa lui Carol I sau vreun geniu precum Eminescu ori Brâncuşi.
Mă gândesc cum ar fi dacă ar trebui să aleg zece mari români ai zilei de azi. Cred că aş alege mai degrabă zece români mici şi mijlocii. Şi i-aş alege fără să stau prea mult pe gânduri. Aşa, rapid, cam cât aş trage opt cadre.
lm02.jpg

lm04.jpg

lm01.jpg

lm03.jpg

lm05.jpg

lm06.jpg

lm07.jpg

ma02.jpg

Nervi

Pe mine toamna nu mă inspiră deloc. Nu mă face nici melancolic, nici romantic, nici creativ. Pur şi simplu mă enervează. Şi odată cu ea, mă scot din sărite o gramadă de alte chestii.
Spre exemplu, ma enervează cei care scriu cu adik, nimik şi tz în loc de ţ. Mă enervează şi mai tare cei care folosesc cuvinte în engleză doar pentru că li se pare mai interesant. Sunteţi penibili, fraierilor ! Mi se par stupide adresele de mail de tipul batman_x_248 şi nu-i înţeleg pe cei care se ţin offline pe messenger (ce rost are să mai foloseşti un program destinat exclusiv comunicării dacă nu vrei să comunici ?). Mi se pare hidos să îţi adaugi semnătura olografă scanată la finalul mailului. Detest acronimele de genul LCD, MMS, USB, PPS, PPT, SMS pentru că sunt tot mai multe şi am impresia ca în curând n-or să mai amputeze doar cuvintele ci insăşi comunicarea, timpul, viaţa, tot…
Nu suport cuvintele cool, gadget, issue, target, tip.
Mă enervează când stau la coadă la bancomat şi individul din faţa mea bagă şi scoate cardul în/din bancomat de câte 4-5 ori. Băi deşteptule, cardul nu trebuie băgat şi scos pentru fiecare operaţiune ci se bagă o dată, îţi vezi soldul, îţi faci plăţile, tragi cashul iar la sfârşit îl scoţi şi pleci dracu acasă.
Mă enervează ultimul tip de Nokia cu şaptej’ de butoane fiindcă valorează mai mult decât o bibliotecă cu şaptezeci de cărţi. Degeaba ai facut o facultate dacă nu ţi-ai mai schimbat mobilul de la absolvire, tocilarule !
Şi voi, nesimţiţii de pe ruta Drumul Taberei-Militari-Crângaşi, închideţi-vă telefoanele alea tâmpite şi nu le mai puneţi să cânte manele în 41, la prima oră.
Iar pentru voi toţi: puneţi dracu ceva la subject când trimiteţi un mail. Că mă iau nervii acuma!
piata.jpg
004.jpg
is02.jpg

Cum arată Dumnezeu ?

Rapidul Bucureşti-Iaşi, 13 octombrie 2006

Pe coridorul înţesat de pelerini de toate felurile şi vârstele stau de vorbă cu un băieţaş de vreo 18 ani, urcat la Focşani împreună cu ceva fraţi şi surori. Poartă nişte pantaloni negri cu dungă, pantofi maro ascuţiţi şi o cămaşă neagră, de artist. Are o mustăcioară atent tunsă iar părul e bine apretat sub o cantitate respectabilă de gel şi despărţit pe mijloc de o cărare chirurgical executată. Este din Soveja şi merge pentru a cincea oară în pelerinaj la moaştele Sfintei Paraschiva. Ultima oară a stat trei zile la coadă. Anul acesta merge la Sfântă cu un scop foarte precis. Are un vis şi vrea ca D-zeu (sau Sf. Paraschiva ?) să i-l împlinească. Mă gândesc că ar vrea să emigreze in Italia sau să câştige la loto. Nici vorbă. Dorinţa lui cea mare este să ajungă manelist sub aripa lui Dan Bursuc. Peste două luni va da un concurs în urma căruia, din peste două sute de candidaţi, doar 10 vor avea privilegiul de fi aleşi de celebrul manelist. A dat deja o probă de voce prin telefon şi a primit chiar şi un nume de scenă, pentru orice eventualitate: Copilu’ Number One. E un băiat plin de speranţă şi foarte ambiţios pentru care este evident că cestiunea devenirii întru manele este foarte importantă. Mă întreabă dacă ştiu cumva unde este studioul lui Bursuc în Bucureşti. Habar n-am. Bănuieşte că n-am nici o treabă cu manelele dar ca să fie mai sigur, îmi pune întrebarea decisivă: „Dar dvs. ce muzică ascultaţi ?”
Am coborât din tren urându-i succes şi m-am despărţit de masele de oameni care s-au îndreptat către Mitropolie. Deşi venisem la Iaşi pentru altceva, în zilele următoare am umblat din nou, pe străzile oraşului, printre mii de pelerini adevaraţi dar şi credincioşi de ocazie veniţi să-şi sfinţească covoarele sau maşina ori să se roage pentru numerele corecte la 6 din 49 sau victoria Stelei în faţa Realului.
Ştiam că Dumnezu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Lui, dar acum sunt sigur că şi oamenii l-au zămislit pe Cel de Sus după chipul, asemănarea dar, mai ales, dorinţele lor.

is10.jpg

is06.jpg

is07.jpg

is11.jpg

is12.jpg