RSS Feed

‘De’ale noastre’ Category

  1. O iarnă de 7 grade. Pe Richter

    December 20, 2009 by Mircea

    A venit iarna. Care, aşa cum ne-a zis preşedintele, nu-i ca vara. Ceea ce totusi, poate nu-i chiar aşa o inepţie. Sunt unii care încă nu-şi dau seama ce înseamnă iarna. Cum ar fi primarii din Bucureşti. Primarii, nu primarul, aţi citit bine, pentru că Bucureştiul e oraşul cu 7 primari, dacă aţi uitat. Unii au 7 coline, noi avem 7 primari.
    După primele 24 ore de ninsoare, totul a fost paralizat. De fapt, în România iarna nu e un anotimp, e o calamitate. Spui iarna cum spui cutremur, inundaţie, incendiu, etc. În Bucureşti, nu s-au curaţat şoselele de zăpadă decât după vreo două zile. Pardon, au început să se cureţe câteva bulevarde după două zile. Primariile au zis că şoferii sunt de vină, că au ieşit un milion de maşini pe stradă şi nu s-a putut curăţa. Şoferii l-au injurat pe Oprescu; ceea ce mi se pare rezonabil. Oprescu pe drumari, că au fugit cu banii de antiderapant. Dacă Oprescu e atât de fraier încât să-l fure partenerii, ar trebui să-şi dea demisia. Zic eu. N-avem nevoie de papagali ci de bărbaţi. Şmecheraş la vorbă, dar cam păcălici la fapte domnu doctor.
    Nişte buldozere sictirite dau zăpada de pe carosabil. Adică o dau peste parcările de pe partea dreaptă. E şi asta un fel de reciclare a zăpezii. Şoferii “se râd” pe seama proprietarilor care îşi vor găsi maşinile îngropate dimineaţă. Ar putea întoarce lama buldozerului şi să dea zăpada pe stânga, pe spaţiul verde dintre benzi, unde nu deranjează pe nimeni. Cine să le spună asta ? Cui îi pasă ? A doua zi dimineaţa, vin şoferii cu lopeţile şi îşi eliberează maşinile de sub nămeţii aruncaţi de maşinile de deszăpezire (sau, în acest caz, de înzăpezire). Evident, ei aruncă zăpada din nou în stradă. După care pleacă cu maşina şi un altul vine şi ocupă locul gata curăţat. Primul se întoarce şi se oftică. A mai fost şi naiv, să lase un afiş “Vă rog nu parcaţi, am muncit la lopată !”
    Tramvaiul 41, ultima redută a transportului public de suprafaţă (adică singurul mijloc de suprafaţă care încă merge), nu mai merge. E blocat la intersecţia cu 1 Mai. Nimic nou, se întâmplă în fiecare an, în prima zi de ninsoare. Sunt 4-5 tramvaie unu după altul care nu pot depăşi intersecţia. Poliţia vine şi dă prioritate celorlalte sensuri. Şi eu care credeam că transportul public este prioritar.
    Autorităţile au fost luate prin suprindere de iarnă, ca în fiecare an şi ziarele remarcă din nou ironic acest lucru, ca în fiecare an. Oare nu se găseşte niciun şmecher să ne ia toată zăpada şi să o exporte ?

    3.jpg


  2. Maşina face pe om

    November 29, 2009 by Mircea

    Când stai mai mult în trafic decât pe trotuar, vrei nu vrei începi să judeci oamenii prin maşinile pe care le au şi prin modul în care le conduc. Cum în România (şi nu numai) maşina e un element important al statutului social, e destul de uşor şi chiar interesant să asociezi oamenii şi moravurile cu tipurile de automobile.
    Eu am descoperit cel puţin 4 categorii sociale după criteriul automobilistic.
    Într-o ordine absolut întâmplătoare ar fi următoarele.
    O categorie interesantă dar pe cale de dispariţie (şi cam uitată de public) o reprezintă proprietarul de Cielo, Espero, Leganza. Aştia sunt cam toţi bărbaţi, undeva pe la 40-50 ani. Poartă trening sau geacă de piele de la turci, au cel puţin un ghiul pe deget. Ei au fost prin anii 90 primii băieţi isteţi care au făcut ceva bani, fie cu un stand în angro, fie cu un butic fie cu o învărteală de tranziţie. Au fost primii şmecheri “de masă” deoarece atunci cam astea erau cele mai tari maşini pe la noi. Specia lor e pe ducă şi vor dispărea odată cu maşinile pe care le au. Cei mai perseverenţi au intrat în categoria gipan, de mai jos. Ceilalţi au rămas cu maşinile lor prăfuite care nu mai impresionează pe nimeni, doar ca pionieri ai capitalismului românesc.
    Categoria grea o reprezintă proprietarul de Mercedes, Lexus, Maserati şi în general tot ce înseamnă gipan (adică maşina mare şi foarte mare, ale cărei dimensiuni sunt invers proporţionale cu creierul proprietarului). Această categorie aparţine clasei sociale a “îmbogăţiţilor” ca să folosesc un termen foarte larg. Băieţi deştepţi, fete oportuniste, buzate, siliconate, ţâţoase, cu telefoane la fel de scumpe şi cu atitudine de genul “am geantă vuiton, restu e proşti”. Probabil foşti bişniţari, valutişti dar care au avut ceva mai multă minte şi perseverenţă ca să depăşească stadiul ăsta şi au devenit afacerişti mai mult sau mai puţin dubioşi. Dacă aţi văzut vreo isterică cu ţoale scumpe care merge în diagonală vorbind la telefon, fiţi siguri că face parte din această categorie. Paradoxal, cei mai mulţi dintre ei locuiesc încă la bloc.
    O categorie care este din ce în ce mai răspândită este cea a clasei de mijloc în formare. Ei sunt recunoscuţi după maşini de mărci modeste, cumparate cu rate multe la bancă. Renault, Opel, Volkswagen (exclus Touareg) sau poate una japoneză dacă e mai cu dare de mână. Femei şi bărbaţi deopotrivă, tineri, eventual familişti. Băieţi la costum, fete cochete salariate la corporaţii, mulţi dintre ei au încă probleme să conducă civilizat, parchează ca un cur, mai taie coloana şi se dedau la alte mici gesturi de nesimţire. Sunt totuşi cei mai acceptabili şi cu potenţial mare de a deveni şoferi de bun-simţ într-un viitor nu prea îndepărtat.
    O categorie aparte este cea a şoferilor de BMW. Asta e cea mai omogenă categorie. Bmw-ul are un bărbat la volan, între 20-40 ani, îmbrăcat în trening adidas/nike/puma, şapcă la fel, toate originale plus ochelari de soare. După caz, mai are şi un lanţ gros la gât. De profesie combinator ori doar un băieţaş cu asipraţii de combinator care a strâns din cur până la ultimul bănuţ ca să aibă BMW. Maşina e lovită, zgâriată, lipită cu scoci, murdară, tunată, la a patra sau a cincia mână.
    Ultima categorie şi cea care ar trebui să primească premiul publicului pentru popularitate, e cea a proprietarilor de Dacie 1310. Confirmând principiul bine cunoscut al fabricantului de la Piteşti, “merge şi-aşa”, Dacia şi dacioţii reprezintă adevăraţii luptători de guerillă în faţa noilor valuri de capitalişti, corporatişti, ciocoi, manelişti care au umplut străzile României cu maşini străine. Proprietarii lor sunt mai în vârstă iar maşinile lor ajung uşor la peste 20 de ani vechime. Spre lauda lor, au dovedit că pot avea maşini mai curate şi mai îngrijite decât bmw-iştii deşi le freacă cu o simplă cârpă în faţa blocului, obligatoriu echipaţi în tradiţionalul halat albastru de atelier. Oameni economi, adversari ai risipei de combustibil, ei folosesc maşina doar la ocazii, ajungând să ruleze chiar şi 1000 km pe an ! Tot pentru economie, noaptea merg cu farurile stinse sau cel mult cu poziţiile aprinse. De multe ori stopurile sunt arse deci e bine să păstrezi distanţa. Într-un fel, dacioţii sunt opusul speciei Daewoo, care a avut o existenţă efemeră. Ei nu se dau bătuţi iar prezenţa lor pe şosele este încă semnificativă. Cu puţin noroc, s-ar putea să le supraviţuiască tuturor.

    Precizare: cele de mai sus reprezintă o viziune subiectivă, pamfletistă şi superficială a subsemnatului asupra unei lumi văzute prin parbrizul murdar, prăfuit, aburit,… mă rog, după anotimp. Ştiu că printre cei ironizaţi mai sus se află şi domni
    adevăraţi şi doamne autentice, care au simţul umorului şi în faţa cărora îmi scot pălăria.

    dsc_0085.jpg


  3. 11 motive pentru care voi emigra

    May 26, 2009 by Mircea

    1. Pentru că în România nu primesc ceea ce ofer. Sunt omul care aruncă gunoiul la coş dar calcă zilnic în mizeria altora. Plătesc bilet pe RATB deşi văd că că cei care fac blatul nu păţesc nimic. Pentru că nu merg pe contrasens ca să tai coloana dar alţii o fac şi eu mai întârzii un semafor pentru ei. Iar ei nu păţesc nimic. Cum se spune, în ţara mea, sunt un “fraier”.
    2. Pentru că, în România, oamenii mâncaţi de câinii vagabonzi nu sunt o legendă. Iar câinii (a se citi orice animale) ucişi de oameni ţin de faptul divers.
    3. Pentru că România e împărţită în fraieri şi şmecheri. Dacă rânjeşti la propoziţia asta probabil faci parte din categoria a doua.
    4. Pentru că pietonii traversează pe trecerea de pietoni în fugă (şi asta nu pentru că s-ar grăbi).
    5. Pentru că oamenii se bat (la propriu) pentru un loc de parcare.
    6. Pentru că nimeni nu zâmbeşte. Mi-e dor de zâmbetul politicos al occidentalilor. Un zâmbet fals şi dezinteresat e mai bun decât răutatea sinceră.
    7. Pentru că avem cu toţii facultate, ne lăudăm cu olimpici în toată lumea dar în topul audienţelor sunt Click, Libertatea si OTV.
    8. Pentru că hoţia, mitocănia şi răutatea au devenit dominante. Degeabă mă supăr pe ei. Eu sunt în minoritate deci eu trebuie să plec.
    9. Pentru că e ţara unde oricine face ce vrea şi, paradoxal, nu se întâmplă nimic.
    10. Pentru că ne interesează tot ce-i în grădina altuia şi, totuşi, nimănui nu-i pasă de nimic.
    11. Pentru că nici mie nu-mi mai pasă de România. Ştiu că nici ei de mine.

    sc1.jpg


  4. Fotbalul, Piţurcă şi românii

    March 31, 2009 by Mircea

    Anul trecut, la Euro 2008, România s-a clasat a treia în grupă (din 4 echipe, pentru necunoscători). Din 3 meciuri, echipa noastră a făcut două egaluri şi a încasat o înfrângere. În 3 meciuri am marcat un singur gol.

    Iată câteva din declaraţiile antrenorului Piţurcă după meciurile de atunci:
    După meciul cu Italia (1-1):”Din păcate nu am reuşit să câştigăm, însă rezultatul este foarte bun pentru echipa României, jucând contra campioanei mondiale şi având şanse de calificare, eu cred că este un lucru bun.”

    Tot Piţurcă, după meciul cu Franţa (0-0) : “După ce s-a terminat jocul, pot doar să spun că rezultatul mă mulţumeşte.”

    După ce am pierdut cu Olanda (0-2) şi am ieşit din competiţie:
    “Am ieşit cu fruntea sus din competiţie şi am reuşit nişte meciuri foarte bune.”
    “Nu s-a greşit deloc.”

    Şi, în fine, declaraţia şocantă după meciul pierdut acasă cu Serbia (2-3), sâmbată.
    “Ca şi joc, băieţii şi-au făcut datoria.”

    După cum se vede din declaraţiile de mai sus, pentru echipa naţională de fotbal a României, înfrângerile nu reprezintă un eşec, ci sunt chiar motiv de satisfacţie până la urmă. Să spui că jucătorii şi-au făcut datoria după ce au pierdut acasă, este puţin bizar. Eu credeam că datoria unei echipe e sa câştige un meci, nu să-l piardă. Citind toate aceste declaraţii, e lesne de înţeles de ce naţionala României n-are niciun viitor cu Piţurcă. Ca să câştigi un meci, trebuie întâi să-ţi doreşti acel lucru. Dacă Piţurcă spune că după o înfrângere am facut un meci bun, dacă el e mulţumit cu un egal şi dacă dupa ce iei bătaie se cheamă ca ţi-ai facut datoria, atunci, fraţilor, antrenorul nostru nu-şi doreşte victoria. Dacă egalul e bun, la ce ne foloseşte victoria ?

    Într-o vreme mă mira întrebarea pusă de unii reporteri înainte de meci: “Ce rezultat vă doriţi ? Vă doriţi victoria în seara asta ?” Ca şi cum ar putea exista vreun jucator sau vreun antrenor care să spună ca intră pe teren ca să piardă. Sau că joacă dar nu-si doreşte victoria. Cum ar fi să auzi: “Ne dorim să luăm 6 goluri cel puţin. Ne pregătim pentru asta de câteva luni. Băieţii e pregătiţi psihic şi tactic.” A nu juca pentru victorie e un nonsens într-o competiţie sportivă, indiferent cât de mare e diferenţa dintre adversari. Chiar dacă te numeşti Malta şi joci cu Brazilia, dacă nu intri pe teren cu gândul la victorie înseamnă că ori n-ai nicio treabă cu sportul, ori faci un blat. Acum, mă gândesc că pentru oameni ca dl. Piţurcă, acest gen de întrebări nu e chiar fără sens…
    Mai am o curiozitate: oare ce o să declare Piţurcă după o victorie ?

    PS: Mi-am amintit că în 2006 Steaua şi Rapid au ajuns in semifinalele, respectiv în sferturile cupei UEFA. Nu zice nimeni că n-a fost o performanţă dar pentru asta cele două echipe au fost decorate de preşedintele ţării. Unde s-a mai văzut o celebrare de un asemenea fast a unui pseudo-succes ? În toată lumea normală sportivii sunt premiaţi când câştigă o competiţie sau cel puţin una din cele 3 medalii olimpice. Steaua şi Rapid n-au câştigat practic nimic, cu excepţia palmaresului. În fotbal, nu se dă nicio medalie, niciun titlu dacă ieşi în semifinale. Dar noi am serbat eliminarea, şi încă la ce nivel !! Cum să te mai miri atunci de bucuria lui Piţurcă la egaluri şi înfrângeri ?
    Atâta timp cât ne vom îmbăta cu semi “succesuri” şi pseudo-reuşite să nu mai mire pe nimeni că nu vom reuşi niciodată să fim pe podium.
    Hai România !

    PS2: stadionul Da Luz, Lisabona

    daluz3.jpg

    daluz5.jpg

    daluz1.jpg

    daluz6.jpg


  5. Popa Savu, colţ cu Prezan

    July 2, 2007 by Mircea

    La câţiva metri de p-ţa Aviatorilor, la doi paşi de cea mai elitistă zonă a Bucureştiului – cartierul Primăverii, mai exact la intersecţia b-dului C-tin Prezan cu str. Popa Savu, trăieşte un cocoş. În curtea unei case aproape ţărăneşti, umbrită de nişte tufe şi copaci dar cu “vedere” directă către bulevard, proprietarul, pe o bucată de teren unde s-ar putea construi imediat o clădire de 25 etaje, s-a mulţumit să ridice un simplu coteţ parter + mansardă, fără îmbunătăţiri, în care trăiesc bine mersi cea mai emancipată familie de găini şi cel mai urbanizat cocoş din ţara asta.
    Călit în selectul mediu al fumurilor cu standard euro 4 şi deloc intimidat de concurenţa puternică a miilor de cmc ce tranzitează zilnic p-ţa Aviatorilor, bravul galinaceu îşi face datoria bărbăteşte şi dă strigarea la fiecare moment important al zilei. Eu îl aud dimineaţa, în drum spre serviciu dar nu mă îndoiesc că îşi respectă programul cu stricteţe. Dacă eşti în maşină, zgomotul traficului te împedică să-l auzi şi nici nu bagi de seamă casa dar dacă mergi pe jos şi eşti puţin atent, n-ai cum să-l ratezi. Poluarea poate că i-a alterat puţin glasul dar atât. Din păcate, el n-a avut norocul fratelui său de pe strada Aron Florian colţ cu Batiştei, care, stând la bloc, respiră un aer cu câteva etaje mai curat. Pe ăsta l-am auzit într-un miez de noapte, în jurul orei 24.00 când căutam un taxi şi eram sigur că toţi cocoşii sunt deja la culcare.
    Asa că, în noaptea asta, dacă locuiţi într-o zonă selectă a oraşului, dormiţi cu ferestrele deschise. S-ar putea ca dimineaţă să nu mai aveţi nevoie de ceas deşteptător…

    ferestre-mic.jpg


  6. Români mici şi mijlocii

    November 13, 2006 by Mircea

    Ce mi-a plăcut la concursul ăsta cu Mari Români e că a mai adus pe tv şi alte personaje decât Mutu, Guţă, Becali sau Băsescu. Pe de altă parte, am impresia că toţi cei zece mari români aparţin altor Românii. Nu ştiu dacă România post-comunistă mai poate da un şef de stat de ţinuta şi prestanţa lui Carol I sau vreun geniu precum Eminescu ori Brâncuşi.
    Mă gândesc cum ar fi dacă ar trebui să aleg zece mari români ai zilei de azi. Cred că aş alege mai degrabă zece români mici şi mijlocii. Şi i-aş alege fără să stau prea mult pe gânduri. Aşa, rapid, cam cât aş trage opt cadre.
    lm02.jpg

    lm04.jpg

    lm01.jpg

    lm03.jpg

    lm05.jpg

    lm06.jpg

    lm07.jpg

    ma02.jpg