RSS Feed

‘De nicăieri’ Category

  1. Atitudine negativă

    September 9, 2007 by Mircea

    Dau pe net peste nişte discuţii în care se încearcă o definiţie a fotografiei. Trebuie să vă citez câteva care m-au dat pe spate : “Fotografia este o stare”, “Fotografia e o poveste” sau una ceva mai elaborată: “… vad fotografia artistică mai mult ca o filozofie , o filozofie a luminii , ceva mai presus de artă din punct de vedere al intelectului.”
    Ca să vezi…!
    Respect părerile altora dar vreau să-mi păstrez şi simţul umorului. Aş putea spune că aceste discuţii sunt mai presus de mine din punct de vedere al intelectului. Ştiu că excesele şi emfaza sunt capcane în care picăm uneori dar parca unora le şi place să se tăvălească prin ele. Recunosc că nu ştiu nici definiţia din DEX a fotografiei şi probabil că dacă aş fi întrebat aş suna un prieten sau aş cere fifty-fifty. Dincolo de însăşi etimologia cuvântului, pe care o găsesc mai mult decât suficientă si oricum preferabila unor flotări intelectuale la limita hazliului, nu ştiu ce (altceva) e fotografia şi nici nu mă interesează, după cum la întrebarea “de ce fotografiezi?” nu pot răspunde mai sincer decât “pentru că îmi place”. Îmi place fotografia aşa cum îmi place să beau ceai negru sau să joc fotbal. Mecanismul interior care e responsabil pentru toate astea îmi este total necunoscut şi probabil că aşa o să rămână. Nu cred că Mozart se întreba între două partide de biliard ce înseamnă muzica şi mă îndoiesc că îl interesa dacă e artă sau mai presus de artă atunci când a scris prima compoziţie, la 5 ani. Şi, din câte ştiu, nici nu ne-a lăsat vreo definiţie.

    dsc_0040.jpg


  2. Ca să ştiţi cum stau

    December 11, 2006 by Mircea

    Am observat că o bună parte din timpul meu zilnic îl petrec stând. Încep de dimineaţă cu statul în staţie unde aştept unul, două sau chiar mai multe tramvaie până reuşesc să mă sui. După ce reuşesc să mă sui, urmează alte zeci de minute de stat în tramvai. Alţi timpi morţi. În cazul în care merg cu maşina, stau minute în şir la interminabilele cozi din trafic. Acelaşi lucru se repetă şi seara, pe drumul de întoarcere de la serviciu acasă.
    Mai nou, stau la coadă şi la metrou, la trecerea prin tourniquet sau la accesul pe scările de ieşire – uneori merg şi cu metroul. Mai petrec timp stând la coadă la Billa, la cablu, la frizer, la pâine, etc. Dacă am vreo treabă cu autorităţile, timpul de stat la cozi capătă deja alte dimensiuni; de la minute trecem la ore. Desigur că asta se întâmplă tuturor dar eu am observat că ori de câte mă aşez la o coadă după mine nu se mai aşază nimeni, ceea ce ma face să cred că sunt chiar ghinionist. Până şi liftul vine întotdeauna de la etajele 9 sau 10, de parcă la celelalte n-ar locui nimeni în blocul meu.
    Dacă adun timpii morţi pe care îi petrec în fiecare zi, cred că m-ar lua durerea de cap. Ironic este că toţi aceşti timpi morţi îi petrec în zilele săptămânii, atunci când se presupune că munca şi celelalte treburi nu m-ar lăsa să respir o secundă. În schimb, în concediu, nu stau deloc. Sunt mereu pe fugă, încercând să profit la maximum de timpul liber. Dimineaţă sunt într-un oraş, seara în altul, iar pe drum am mai trecut prin alte x locuri. Nici măcăr pentru poze nu mai opresc la marginea drumului ci am început să le fac din goana maşinii.

    sb01.jpg

    sb02.jpg

    sb03.jpg

    sb05.jpg

    sb04.jpg

    sb06.jpg

    sb07.jpg

    sb08.jpg