RSS Feed

Pă ei, pe mama lor

November 3, 2014 by Mircea

De prin 2000 nu cred că am mai mers la vot, din lipsă de speranță. Nu puteam pune votul pe niciunul dintre candidați, pentru că simțeam că nu fac altceva decât să facilitez ascensiunea lor acolo sus, de unde pe urmă, se puneau pe jupuit și ne scuipau între ochi. Nu vroiam să fiu complice la ascensiunea baronilor. Oricât încercau alții să mă convingă, cred că a alege între doi hoți nu e cu nimic mai vrednic decât a nu alege deloc. Dar de data asta e o altă miză. România riscă putinizarea, un proces care se strecoară duios printre glumițele și miștourile premierului. A plagiat, a dat cu constituția de pereți, iar acu ne anulează și dreptul la vot (să stai la coada la secție să votezi și să nu poți echivaleaza cu negarea dreptului de vot, indiferent de explicații). Hai sictir, că e prea de tot. Pe de altă parte, văd, după mult timp, un politician care se distanțează de bălăcăreala împuțită a clasei politice românești, care are și rezultate în spate și care ar putea aduce un vânt de schimbare. Așa a fost și cu Emil Constantinescu, și poate că și pe el la sfârșit o să îl ciuruiască, ca pe geolog. Dar dacă se ține măcar 2-3 ani tot e ceva. Asta dacă iese. Dacă iese Ponta, tot e bine că se clarifică o treabă. Înseamnă un vot de confirmare pentru tot ce e România azi. Atunci să vedem ce mai zicem. În logica democrației, daca Ponta căștigă, se legitimează hoția, minciuna, aroganța, corupția. Îți dai seama cât înseamnă pentru români plagiatul,  constituția, statul de drept, etc. Iar noi aștilalți, trebuie să facem ciocu mic, fără să ne frustrăm. C-așa e în tenis. Și chiar dacă iese la limită, nu vă agitați; nevotanții sunt oameni care validează ce se întamplă, numai că o fac tacit. Tolerează, deci se numără tot la ei. Pe 16 vreau să mă duc la vot, dacă rezistă copiii mei la coadă, în frig. Dacă nu…, o să le povestesc când o să fie mari, dacă vor să știe de ce am plecat în altă țară. Iar voi, cei care n-aveți alte treburi pe 16, mai bine mergeți la vot, cât încă îl mai aveți… Părerea mea 😉


1 Comment »

  1. Andreea says:

    Ca bine zici.
    Eu inca sper la un cadou de ziua mea!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 8964 to the field below: