RSS Feed

Salariat de Lux

March 31, 2014 by Mircea

Au trecut vreo două luni de când mi-am schimbat jobul și (din păcate sau din fericire) lucrez din nou full time. Împart biroul cu 6 femei: 5 franțuzoaice și o nemţoaică. Nu, nu lucrez în Franța si nici la companie franceză. Lucrez in Luxemburg la o firmă canadiană dar cu mulți belgieni si francezi. Că deh,  așa e pe aici, multicultural !
În Luxemburg există două mari tipuri de corporații, cele de sorginte nemțeasco-britanică si cele de tip latino-francofone, care sunt majoritare. În asta din urma categorie intră francezii şi belgienii, plus ceva portughezi, italieni…
Ca român s-ar putea să te simți puțin cam încurcat între englezi ori nemți care chiar vin la muncă să muncească. În schimb, între francezi te simți ca acasă. Mai o bârfă despre șef, mai o cafea, mai o pălăvrăgeală… nu poți să zici că nu se muncește dar asta nu din vreo etică ieșită din comun ci mai degrabă ca urmare a mizei existente la nivelul ăsta. Să zicem, doar pentru comparație, fără aroganţe, că într-un fel intri pe teren când joci în divizia B și altfel dai din picioare în Champions league. Concurența e puternică, concedierile se fac relativ ușor așa că râdem, ne distrăm dar ne facem planul la hectar că nu te plătește nimeni pe motive umanitare.
După aproape un an de lucrat în sectorul financiar din Luxemburg zic cu mâna pe inimă că românii sunt la fel de deștepți, de harnici și chiar mai inventivi și mai adaptabili. La nivel de senior management însă aştia de aici sunt parcă mai puțin umflați in pene si nițel mai competenți. Sunt o clasă mai sus. Ca să rămân la comparațiile cu fotbalul, în Divizia 1 mai merge cu nea Piţi la cârmă dar în Europa îţi trebuie un Sir Ferguson. 
Se muncește mult ? Nu, impresia generală e că în România se stă mai mult la birou însă aici se trage mai puțin mâța de coadă în timpul programului. Oamenii sunt mult mai atenți la timpul lor personal şi toată lumea, spre exemplu, își ia pauza de prânz, fie că mănâncă, croșetează, citește ori face yoga. Sunt foarte mulți, în special femei, care lucrează part time, între 50-90% ca să mai aibă timp și de viața lor ori de copii.
Piața muncii e una tipic internațională. Nu doar la nivel de angajatori ci mai ales la nivel de salariați. Oriunde lucrezi e puțin probabil să nu ai 3-4 naționalități diferite în același birou cu tine. Cum luxemburghezii sunt practic absenți din sectorul privat, toată lumea e literalmente străină și chiar și cel mai exotic emigrant se poate aștepta să găsească un mediu tolerant și primitor.
Sectorul financiar e dinamic și o dată intrat e ușor să te menții. O armată de agenții de recrutare  extrem de active vânează constant specialiștii din domenille cele mai căutate. Un profil pe linkedin și un cv pe monster e suficient, spre exemplu, în cazul in care vrei să îți schimbi jobul.
Și îmi mai place ceva care nu există din păcate in România: Sindicatele. Foarte puternice și virulente, au fost capabile să aducă salariaților din bănci, și așa privilegiați, extra avantaje destul de semnificative. Am fost foarte surprins să găsesc pe intranet ori în broșurile de la recepție materialele publicate de sindicat care dădeau de pământ cu mai mari băncii pentru diverse nemulțumiri sociale. Curat democrație, musiu !


1 Comment »

  1. Super poveste. Imi place la nebunie. A crescut inima in mine citind.
    Te admir sincer pentru ca ai impartasit cu mine aceasta experienta.

    Partea cu sindicatele chiar m-am bucurat sa o citesc. Am cautat sa pornesc unul aici. Si cam toti au fugit. Trebuie 15 oameni ca sa pornesti unul si cu chiu cu vai am strans 9 oameni.

    La buna vedere, 😉
    Alexandru

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 3783 to the field below: