RSS Feed

Câinii nimănui din oraşul nimănui

September 12, 2013 by Mircea

Nu mă pot abţine să nu urmăresc evenimentele majore din societatea românească. În Germania nu există nimic aşa de palpitant, oamenii fiind ocupaţi cu dezbateri serioase, fără sare şi piper. Pe când în România graniţa dintre actualitate şi circ e una foarte subţire şi recunosc că din când în când mi-e dor de o ştire cu Becali, de ochiul şaşiu al lui Băse care mai înjură pe cineva şi în general de caterinca balcanică.
Subiectul câinilor vagabonzi însă nu mai e de mult timp caterincă ci de-a dreptul o traumă socială.
Tragedia de acum cateva zile a scos oameni în stradă. Un copil e ucis de câini vagabonzi într-o capitală UE şi nimeni nu îşi asumă nicio răspundere, nimeni nu se simte vinovat. În oraşul cu şapte primari, toţi sunt curaţi ca lacrima. Mircea Sandu oferă părinţilor victimei bilete la meci. Ce fericire trebuie să fie pe capul oamenilor ce şi-au pierdut copilul că pot merge gratis la meci ! Cât de ridicol, ce circ oribil.
Primarul Oprescu ar trebui să îşi dea demisia. Ar fi un gest simbolic care ar salva ce mai e de salvat din demnitatea doctorului, ar arăta lumii întregi cât de gravă este situaţia, şi ar recunoaşte incapacitate cronică a autorităţilor locale din ultimii 20 de ani de a rezolva una din cele mai grave probleme ale oraşului. Iar nouă, confortul palid că toată această incompetenţă criminală nu rămâne fără consecinţe şi mai există deci puţină normalitate.
În schimb Oprescu cheamă oamenii la referendum să îi confirme lui dacă aplicăm soluţia finală ori nu. Lumea e revoltată, dornică de răzbunare. “Ochi pentru ochi dinte pentru dinte.”
Primarul nu în cheamă pe bucureşteni la vot pentru a valida soluţie ci pentru a valida o stare de spirit. E un hei-rupism pur. Eutanasierea nu e soluţie ci doar o simplă etapă a procesului. Ca să ajungi acolo trebuie mai întâi să aduni câinii de pe străzi, un lucru pe care primăria nu l-a putut face niciodată şi nu văd de ce ar putea-o face acum. Şi nu oricum, ci într-un ritm mai mare decât cel cu care ei se înmulţesc. Apoi, odată adunaţi se poate pune problema uciderii. Principial, e o barbarie dar nici nu văd cum ar fi posibil să adăposteşti zeci de mii de câini. Condiţiile ar fi probabil la fel de atroce. După asta, trebuie măsuri prin care să te asiguri că nu vor reapărea. Care sunt de fapt cauzele fenomenului şi cum vor fi ele înlăturate pe viitor? Ce faci cu cei care vin şi “adoptă” câinii din adăpost doar ca să în readucă în curtea blocului ? Ce măsuri ai împotriva abandonului puilor, aruncaţi prin parcuri, ori pe la colţ de stradă ? N-am auzit niciun plan, niciun program.
Aştept curios referendumul. Românii sunt emoţionali. După ce amintirea copilaşului se va mai şterge puţin bocitorii vor vărsa imediat lacrimi şi vor ieşi iar în stradă la prima imagine cu vreun câine eutanasiat. Bucureştiul pare încremenit de secole în această problema şi nu cred că de data asta, doar cu tristeţe, revoltă şi frustrare se va schimba ceva. E nevoie de voinţă autentică şi competenţă. Şi aici stăm prost.

PS: Tocmai am citit că Piedone a găsit o soluţie pentru câinii vagabonzi. “Câinele blocului”, pentru care locatarii au voie să construiască un coteţ dar ar trebui să îşi asume răspunderea. Zice Piedone că aceştia au un rol foarte bun că cică ar mai goni răufăcătorii din preajma blocului. Sigur, afară de cazurile în care îi mai confundă cu copii… dar asta se întâmpla rar domnu Piedone, odată la câţiva ani. Nesemnificativ în comparaţie cu câte furturi de oglinzi şi antene de maşini pot fi astfel prevenite de câinele de pază al blocului.
Nu, nu e glumă, e pe bune. Piedone nu e simpaticul comisar din filmele de pe vremuri ci primarul sectorului 4. El e omul care s-a gândit practic să instituţionalizeze câinele vagabond. Până unde poate să mearga nebunia ? Până unde poate merge circul ?


No Comments »

No comments yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 6101 to the field below: