RSS Feed

Român? Și ce dacă!

August 27, 2013 by Mircea

Într-o noapte, cu ceva timp în urmă, mă opreşte un polițist german la un control rutier. Pe atunci nu ştiam o iotă germană, conduceam o maşină de Luxemburg, în apropiere de frontieră, unde se mai face un oareşce trafic cu ţigări şi cafea, plus că veneam de la fotbal, deci eram îmbrăcat în treningul atât de specific cetăţeanului est-european. “Acu să vezi” mi-am zis. Să vezi ce mă scotoceşte ăsta şi să vezi ce-mi dau eu cu germana peste gură şi devin suspectul de serviciu. Omu cere actele, se uită doar la permis scurt, zice”A, Romania”, zâmbeşte, mi-l dă înapoi și se întoarce nepăsător la șueta cu colegii lui, lăsându-mă cu ochii în soare (mă rog, în Lună, ca era noapte).
Am luat permisul, am ridicat geamul și am plecat. Fără să mă gândesc prea mult. Dar după aia am început să rumeg. Parcă ceva nu se petrecuse cum trebuie. Dau filmu înapoi, mult înapoi și îmi reamintesc toate poveștile din trecut cu imigranții români, cu ăia de au devalizat magazinele în anii 90, cu hoții de carduri și de bancomate, cu sărăcimea atârnătoare la sistemul social, cu lagărele de azilanți dinainte de 89, cu taberele de țigani din Paris, cu cele din Italia, cu românii sperietorii Europei, și atâtea altele. Unde sunt toate astea ? Polițistul ala, cam de vârsta mea, nu știa nimic ? Cu toate “circumstanțele agravante”, nu i-a trecut nimic altceva prin cap, decât să ma trateze cu așa o indiferență? Chiar așa nu mai însemnăm nimic noi românii?…
Realitatea este că în toți cei 3 ani de când trăiesc “printre straini”, am fost tratat cu cea mai cruntă normalitate. Atitudinea polițistului este cât se poate de reprezentativă.
M-am așteptat la antipatie, rezervă, circumspecție din partea lor. Am plecat cu prejudecăți și am primit o lecție de  civilizație și normalitate. Mi-am dat prea multă importanță pentru ca în final să constat că naţionalitatea mea a fost mereu un detaliu prea puțin important. Alte lucruri au contat, care n-au legătură cu originea noastră. Românica e doar o țară, ca atâtea altele care numai dinăuntru se vede deosebită, ori prea neagră ori prea albă, pentru că așa e felul nostru de a fi. Oamenii au fost politicoşi, toleranţi, zâmbitori, vorbăreţi, încrezători, indiferenți. Vecini care mă trag de mânecă să îmi mai povestească ceva din viața lor ori care mă invită la o bere când încă nici nu știu să îmi pronunțe numele. Oameni cu care vorbesc pe stradă, la brutărie, care vor să ştie despre România ori care îmi bagă capul pe geamul maşinii mele cu nr. de Bucureşti, să îmi spună cu mândrie ca şi ei au fost pe Otopeni acu ‘jde ani!
Europa s-a schimbat și, în ciuda criticilor, cred că integrarea a realizat lucruri extraordinare. Din păcate toate beneficiile ei încă nu se simt în toate colțurile, dar pentru asta e nevoie de timp. O masă la care beau și palavrăgesc români, bulgari, cehi și croați fără ca nimeni să nu știe și nici să nu-i pese de unde provine fiecare, e greu de conceput. Dar va veni probabil și momentul ăsta.


2 Comments »

  1. Alexandru-Daniel says:

    Multumim pentru incurajari. Visul nostru va deveni realitate cat de curand. Am ales Berlinul.

  2. Mircea says:

    Felicitari ! Tocmai m-am intors dintr-un weekend la berlin. E formidabil orasul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 1587 to the field below: