RSS Feed

Secui, saşi, români şi steaguri

February 14, 2013 by Mircea

Îmi vine în minte replica cetaţeanului turmentat “eu cu cine votez” şi, uşor adaptată, o văd la fel de potrivită în contextul agitaţilor naţionaliste de pe la noi şi de pe aiurea. “Pardon, scuzaţi, eu al cui sunt?” ar spune azi un cetăţean european turmentat. Cetăţean care, în varianta modernă e vreun indian adoptat de părinţi germani care iese bine afumat dintr-un coffee shop din Amsterdam (unde a locuit toată viaţa) şi începe să-şi pună întrebări existenţiale.
Român de origine maghiară. Secui. Maghiar de naţionalitate română. Sas. Neamţ. Tătar cu pașaport albanez. Moldovean. Klingonian. Druid.
Ce de opţiuni ! Şi tot atâtea dileme. Si probleme.
Vor maghiarii autonomie? Foarte bine. Să o aibă. Şi Bucureştenii, şi moldovenii, şi bănăţenii, oltenii şi lipovenii şi machidonii şi cine ar mai vrea-o. De ce nu ? Vor limba maghiară în administraţie? Foarte bine. Eu aş pune şi germana limbă oficială. Ambele comunităţi sunt suficient de mari şi de prea mult timp aici. Au pus umărul ca toţi ceilalţi la tot ce s-a facut în România şi e normal sa aibă aceleaşi drepturi. Unde e problema ? Există destule ţări unde sunt mai multe limbi oficiale şi n-a murit nimeni din asta, ba chiar se trăieşte foarte bine. Elveţia e una din ele. În Belgia, pe lângă flamandă şi franceză există şi germana ca limbă oficială pentru că există o foarte mică minoritate germană. Nu-i aşa că nu ştiaţi? Ca să nu mai amintesc de Luxemburg, a cărei limbă naţională nici măcar nu e folosită în administraţie. Au adoptat ca limbi oficiale pe cele ale vecinilor: franceza şi germana, pe care luxemburghezii le învaţă cuminţi la şcoală ca limbi străine. Ce credeţi ca se va schimba dacă, să zicem, maghiara ar deveni a doua limbă oficială în România ? Pai hai să vedem. Românii cu românii vorbesc și vor vorbi în continuare româna. Maghiarii între ei, maghiara, (pe care o vorbesc inclusiv în administraţie, că doar nu vorbesc Istvan și Gyuri româna când se află în clădirea primăriei și maghiara doar când ies la o bere). Iar intre români și maghiari, tot româna se va vorbi pentru că este limba comună. Vor fi editate actele şi legile bilingv? Foarte bine, asta crează locuri de muncă pentru traducători. În rest ? Vor trebui poate unii funcţionari locali să vorbească două limbi ? Chiar şi aşa nu văd nimic anormal atâta timp cat o astfel de măsură s-ar adopta după o perioadă suficientă de tranziţie. Pâna la urmă, dacă vrei să fi funcționar public şi alegi să faci asta într-o comunitate unde 90% din cetățenii pe care îi slujești (ca asta înseamnă functionar public, nu?) vorbesc germana sau maghiara mi se pare de bun simt să poţi şi tu vorbi limba lor. De fapt, sunt sigur că deja marea majoritate a funcţionarilor din zonele cu secui sau saşi e deja bilingvă deci problema e mai mult teoretică. România ar câștiga mult dând dovadă de deschidere şi toleranţă şi nu ar avea nimic de pierdut. Iar comunitatea maghiară ar avea satisfacția ei. Goală de conţinut dar importantă pentru orgoliul lor.
La fel și cu autonomia. De ce atata iritare ? Unde e pericolul ? În afară de argumente emoționale (lozinci cu ameninţarea “românismului” şi alte asemenea bazaconii), n-am auzit niciodată un argument obiectiv, solid, pentru care asta ar dăuna Romaniei (ori românilor). Autonomia înseamnă mai puține decizii de la centru și mai mult din resursele proprii. Cât se poate de legitim. Descentralizarea și regionalizarea sunt procese care s-au dovedit de succes în Europa şi în lume. Şi cu şi fără minorităţi etnice, ar trebui să se accentueze și în România. Și chiar de ar fi mai mult decât atât. Să zicem federalizare, că e un cuvânt care dă frisoane. Ce mai înseamnă asta în Europa zilelor noastre unde libertatea de circulație este (sau va fi în curând) aproape totală, iar cetățenia a devenit aproape nerelevantă. Locuiesc într-o regiune de frontieră unde oameni de toate nationalităţile sunt amestecați într-o armonie de invidiat, iar apartenenţa statală preocupă prea puțin. În plus, experiența statelor federale din civilizația de tip occidental (căreia îi aparținem) demonstreză că e o opțiune de succes.
Iar despre drapele și steaguri arborate în diverse regiuni, iar mi se pare că se face prea mult caz. Steagul a fost de când lumea simbolul unor grupuri, indiferent că e vorba de o echipă de fotbal, asociație de vânători ori cavaleri cruciați. Înțeleg o reacție emoțională, dar nu una rațională. Cartierul în care locuiesc eu are drapel propriu arborat cu mândrie în staţia de autobuz şi chiar pe mașinile unor localnici. Ca atâtea altele din Germania. Aşa că mai degrabă și-ar consuma oamenii energia în cu problemele reale decât în dezbateri inutile. Că ne turmentăm degeaba, pe uscat, fraţilor.


No Comments »

No comments yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 1210 to the field below: