RSS Feed

Parcul Drumul Taberei

January 4, 2013 by Mircea

Textul ăsta nu e altul din seria  “România e de căcat” şi “dincolo” e bine şi hai s-o spunem cu voce tare ca face rating. Nu e nici despre fiţele unui român care a plecat afară şi acum face pe
isteţul. E despre copii care n-au nicio vină că autorităţile din oraş sunt cum sunt şi că părinţii lor s-au resemnat. E vorba pâna la urmă despre “a face ceva” chiar dacă e vorba doar de nişte poze şi câteva rânduri puse pe un blog cu audienţă minimă.
Imaginile de mai jos sunt din parcul Drumul Taberei, acolo unde am copilărit şi unde tocmai am fost pentru prima oară cu fiica mea.
Una din instalaţiile noi conţine şi o plasă de căţărat, din frânghie armată cu sârmă, aşa cum e peste tot. După cum se vede din poze frânghiile sunt rupte şi smocuri de sârmă stau orientate în toate direcţiile aşteptându-i pe copii la cotitură. Cel puţin nu erau ruginite. N-am observat dacă pe jos era vreun covor amortizant pentru că totul era acoperit de un strat gros de gheaţă pe care copiii cădeau într-o veselie.
Am revăzut toboganele pe care mă dădeam în anii 80 şi care cred că între timp au intrat în patrimoniul UNESCO pentru că altfel nu-mi explic de ce au rămas neatinse cam din aceleaşi timpuri. Îmi amintesc şi de unele mai mari dar ele au fost desfiinţate cu mulţi ani în urmă pentru a face loc unei cârciumi proprietatea unui umflat al vremurilor.
E adevărat că sunt şi altele mai noi, din plastic.
V-aş spune cum se întâmpla într-un oarecare oraş din lumea civilizată (şi nu ca să mă dau mare ci pentru că multă lume pur şi simplu nu are termen de comparaţie şi cred că e bine de ştiut). Când şi când vine un nene cu un bloc notes şi un aparat foto care testează toate instalaţiile, ia notiţe şi face poze. Dacă întâlneşte părinţi le mai cere şi lor părerea. După care altcineva vine şi pune la punct ce trebuie ori măcar închide locul până când se remediază.
Astea sunt pozele făcute pe 3 ian. În mod normal ar fi trebuit să fac o misivă către Primărie şi să întreb dacă e cineva care are grijă şi de locurile de joacă. Nu am însă timp dar dacă cineva are chef să le preia şi să le trimită e invitatul meu.
image

image

image

image
image
image

image


No Comments »

No comments yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 3656 to the field below: