RSS Feed

Viața la țară

August 22, 2012 by Mircea

Mă întreb de multe ori câte din avantajele traiului prezent se datorează faptului că sunt în Germania sau doar a faptului că trăiesc, în fapt, cam la țară. Mai precis în periferia unui oraș turistic, cochet și animat, într-un cartier ce a fost cândva un sat și care, practic, a ramas în tot un sat. Ca om care a trăit toată viața într-un oraș mare (și fără bunici la țară), poate chiar prea mare pentru nivelul lui de dezvoltare, unde a ajunge la o bucată de natură presupunea un drum de 30-40 minute cu mașina în cel mai bun caz, faptul că pot fi ajunge pe dealuri, în pădure, la marginea unui râu în doar câteva minute de mers cu mașina, bicicleta sau chiar pe jos este un lucru care încă mă șochează. Și cu atât mai mult cu cât nu trebuie să fac nicio concesie confortului sau modernității. Am apă curentă, canal, asfalt, magazine și aceleași câteva minute mă despart de un oraș unde găsesc tot ce nu am la mine în sat.  Sunt inversul copilului crescut la țară și care rămâne cu gura căscată când vede prima oară tramvaiul. Tot un fel de sălbatic sunt și eu. Mă plimb printre câmpuri, privesc apusul peste dealurile din spatele casei cu voluptatea cu care respiram aerul din Bucegi după 6 luni trăite din București. Pe fereastra din dormitor văd dealuri împădurite. E primul lucru la care mă uit dimineața, să fiu sigur că mai sunt acolo. Și ce bine că sunt !
Dacă o iau hai-hui cu bicicleta ajung repede în Apuseni, la Moeciu, sau prin podișurile Transilvaniei. Și nimeni nu mi-a spus că sunt atât de aproape. Erau la o aruncătură de băț, dincolo de dealuri!
Da, e bine la țară. E bine că doar traversez strada ca să iau pâine proaspată de la brutaria din colț (chiar e pe colțul străzii), a cărei patroană stă câteva case mai încolo. E bine că poștașul mă cunoaște și îmi lasă pachetul și dacă mă vede pe stradă sau în parc. E bine că am locuri de parcare câte vreau, că mă salut cu aproape toată lumea pe stradă, că îmi las bicicleta nelegată la dentist ori mașina cu geamurile deschise dacă e prea cald.
Și imi amintesc prima zi când am văzut satul ăsta; era o zi ploaiasă, mi se părea fundul lumii. Mă uitam și mă întrebam: “Ce dracu caut eu aici?”


1 Comment »

  1. Alexandru says:

    Ubi bene, ibi patria

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 5893 to the field below: