RSS Feed

Demâncare și nu numai

December 1, 2011 by Mircea

Ne-am trăit copilăria (vorbesc de cei născuți prin anii 70) într-o perioadă în care mâncarea era o grijă majoră a celor mai mulți oameni. Alimentarele goale și rațiile ceaușiste au lăsat ceva urme în mentalitatea chiar și a celor mai tineri. Cred că aveam 9-10 ani când mama m-a luat la cumpărat de cartofi, ca să putem lua, împreună, 10 kg. Când mi-am ițit capul peste tejghea și am cerut rația de 5kg, toată coada râs. Poate din cauza asta, a lipsei cronice timp de decenii am dezvoltat, noi românii, obiceiul meselor exagerate ? Îmi amintesc prin anii 90, de niște francezi veniți în România care povesteau acasă la ei cum românii mangent à s’exterminer. Nu demult am citit un articol scris de G. Liiceanu (poate fi citit aici și vi-l recomand) în care povestea două experiențe culinare total diferite, un ospăț opulent, parcă rupt dintr-un basm, ce se întindea pe o zi și jumătate și una ireal de minimalistă. Prima era în România, a doua în Germania. Sărăcia și bogăția proiectau reflexii diametral opuse. N-am nimic împotriva meselor copioase, ba chiar prefer una bogată și gustoasă decât una sărăcăcioasă, de tipul low calories, healthy food, bla bla. Mă depășesc însă unele obiceiuri culinare românești. Funcțiile mâncării sunt două, după mine. Nevoia și plăcerea. Mănânci ca să îți astâmperi foamea și mai mănânci și din plăcere, în cele mai multe cazuri. Însă uneori mâncarea e mai mult decât necesitate ori plăcere. Poate să fie, spre exemplu, expresia afecțiunii. Bunicii și părinții care ne așază la masă cum intrăm în casă ori ne gătesc mult mai mult decât putem noi mânca sunt lucruri comune. Cantitatea de mâncare era un indicator direct al stării de sănătate (E gras, sănătos!) Pe vremea lui Ceaușescu mâncarea era și monedă de schimb sau mită. Duceai un porc, o damigeană ca să obții oareșce favoruri. De fapt, ce vorbesc eu de vremea lui Ceaușescu? Acum câțiva ani un fost ministru de finanțe a fost acuzat de luare de mită sub formă de caltaboși. Dacă chiar este adevărat, mi se pare absolut genial! Odată, un domn de la țară pe care părinții mei l-au ajutat cu nu mai știu ce, a revărsat (la propriu) în casă la noi saci de legume, drept recunoștință. Butoaiele cu murături care constituiau la origine rezerva pe timp de iarnă sunt și astăzi prezente, la casă, la bloc… deși le poți cumpăra de la orice colț, poate chiar mai ieftin. Mâncarea mai este și vector al dezmățului. Așa cum unii beau, se droghează ori fumează ca să se simtă bine, există unii care sărbătoresc diverse ocazii pur și simplu mâncând până crapă. În fiecare an, de Crăciun, vedem la știri cum camerele de gardă ale spitalelor se umplu de petrecăreți răpuși de sarmale, șoric ori alte bunătați. La o nuntă, dacă pui pe masă mai puțin de 5 feluri, s-ar putea să trezești suspiciuni din partea invitaților. Oricum, îți va fi foarte greu în primul rând să găsești un restaurant care să accepte mai puține feluri în meniu. În condițiile în care un om normal mănâncă de 3 ori pe zi, cum să te aștepți ca cineva să mănânce 5 ori 6 feluri pe parcursul unei nopți și să plece întreg acasă? Iată în cazul ăsta cum mâncarea are un rol socio-economic. Arată că nu ești sărac ori zgârcit și că îți tratezi invitații cu respect (=mâncare multă). Aș fi curios să aflu la câte alte popoare haleala are atâtea valențe ca la noi.
N-am scăpat nici eu de sindromul asta. După ce s-a născut fiica mea, multă vreme am tot trăit cu grija că copilul nu mănâncă destul. După ce am comparat cu alți copii, de pe alte meleaguri, ai căror părinți au fost scutiți de obsesia asta și dupa ce mi s-a reamintit că în Europa n-au mai murit copii de foame din al doilea război mondial, m-am liniștit. Și m-am pus pe mâncat 🙂


1 Comment »

  1. cris says:

    foarte tare articolul…m am distrat copios:))))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 5118 to the field below: