RSS Feed

Tanti Irina

September 9, 2011 by Mircea

Ar fi incorect să spun că tanti Irina a fost doar o vecină de palier. De fapt, nici măcar tanti nu e corect să-i spun, că nu mi-era mătușă și nu era nici tânără. De când o știam eu a fost de fapt o bătrână. Dar sună prost să-i zic bătrâna Irina sau baba Irina și în plus tot timpul cât a trăit i-am zis tanti. Tanti Irina. A locuit vizavi mulți ani, cred că de la facerea blocului până când a murit, prin anii 90 parcă, nu-mi aduc aminte exact. N-am avut o relație rea cu tanti Irina cu excepția momentelor când mama venea  – în sfârșit! – de la serviciu iar eu abia așteptam să o trimit acasă. Îi deschideam ușa și îi ziceam gata, acuma pleacă acasă la tine. Aveam probabil 3-4 ani și ea era babysitterul meu ocazional. Nu prea mă împăcam cu grădinița, iar părinții apelau la ea uneori ca să aibă grijă de mine. Era aproape, era gratis și era sigură (nu-mi amintesc să fi fost vreodată probleme). Cu tanti Irina familia mea avea o relație cum numai cu vecinii de bloc poți să ai. Adică devii foarte apropiat deși nu ai mai nimic în comun. Era femeia care îți intra în casă fără să bată la ușă, aducând cele mai mărunte vești ca pe mari descoperiri planetare (doamna Teodorescu, știați că x-ulică bea ?). Stătea cu mama în bucătărie ore întregi (sau pe capul ei), după care simțea nevoia să îi spună ceva și lui taică-miu înainte să plece acasă. Le știa pe toate, îi spuneam Radio Șanț. Bârfa era în natura ei, cred că ar fi fost fericită să aibă un vizor la ușă prin care să vadă de la parter la etajul 10. Avea un scăunel mic pe care stătea în fața ușii în unele zile. Ce faci aici tanti Irina? Aștept pensia, răspundea ea. Era săracă și pensia de urmaș din care trăia însemna așa de mult încât îi ieșea în întâmpinare. Ca și cum vroia să aibă grijă ca pe ultimii metri să nu cumva să i se întâmple ceva pensiei și să nu mai ajungă la ea. Avea un singur bec minuscul în sufragerie și un fier de călcat cu cărbuni. Am ceva amintiri și despre soțul ei. Un domn cu nasul cârn, cu părul lins pe spate, mereu la costum cu vestă și ceas de buzunar, care pe vremuri a lucrat “la Telefoane!”. Avea un radio uriaș, Pacific (astăzi intră la categoria retro), și pe ecranul lui erau scrise diferite capitale ale lumii corespunzător posturilor de radio respective. A pus degetul pe capitala Belgiei și mi-a zis: “Brucseles”. Așa am pronunțat multă vreme, până m-a corectat mama. Avea o sobrietate care contrasta cu firea flecară a nevestii. Sau așa a reținut memoria mea de copil. Femei ca tanti Irina mai sunt multe probabil în universul de la bloc. Baba, bârfitoarea, invidioasa, băgăcioasa dar și cea de la care împrumutai o pâine când ramâneai în pană sau te mai ajutai cu cine știe ce alte treburi, după caz.


3 Comments »

  1. Cosmin says:

    Foarte buna. E de dat la Dilema Veche…

  2. Dli says:

    E bine ca iti amintesti de oamenii trecuti. Imi place sa aud ca unele persoane nu mor niciodata.

  3. cris says:

    foarte tare,frate!chiar de dat in Dilema…

Leave a Reply to cris Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 9115 to the field below: