RSS Feed

Kein Problem !

February 3, 2011 by Mircea

Trebuie să spun și câteva lucruri despre nemți. Fără să vreau neaparat, am ajuns să trăiesc în mijlocul lor, așteptându-mă să am parte de răceala, să fiu tot timpul atent să nu stric “ordinea germana” a lucrurilor, fie că nu parchez cum trebuie, fie că murdăresc scara blocului cu roțile căruciorului ori că vorbesc prea tare în casă și deranjez vecinii. Iar faptul că nu cunoșteam nici limba avea să pună capac tuturor. Nu știam exact la ce să mă aștept și bănuiam că-i va fi greu unui balcanico-latin să se integreze în stilul acesta de viață “aseptic” unde nimic nu iese din niște reguli clare.
Ei bine, un alt mit a picat. Mitul germanului rece, plictisitor, obsedat de muncă si de disciplină. Așa am învățat de mici,cu toții, nu ? Ca și în cazul americanilor, nu știu cum dar noi românii avem talent să născocim pe seama altora tot felul de defecte. Ei bine, încă sunt în căutarea acestor nemți pentru că cei pe care îi întâlnesc eu în fiecare zi constat că nu sunt deloc nici plictisitori, nici obsedați ba dimpotrivă, sunt niște oameni relaxați, care se simt bine în pielea lor, cu simțul umorului (chiar mai dezvoltat decât la români – bine asta dacă nu luăm în seama emisiunile OTV-ul), mari amatori de festivaluri cu bere și cârnați și care mai scapă și hârtii sau țigări pe jos, din goana mașinii. Zilnic sunt surpins de amabilitatea lor iar la singura propoziție pe care o știu în germana și pe care o rostesc oarecum jenat (“Nu vorbesc germana”) mi se răspunde dezarmant și invariabil cu același zâmbet “Kein Problem” și, dacă se întâmplă să fiu cu Andreea, dialogul continuă cu complimente și drăgălășenii la adresa ei, care probabil începe deja să înțeleagă mai bine ca mine germana.


No Comments »

No comments yet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 5298 to the field below: