RSS Feed

2010

August 28, 2010 by Mircea

A trecut ceva vreme de când n-am mai scris pe blog, de când n-am mai făcut fotografii… mai exact de anul trecut. E adevărat că n-am mai avut nici inspiraţie dar nici timp. M-am gândit că, până la urmă poate i-a venit sfârșitul și acestui blog. Unele lucruri se termina pur și simplu, altele se termină ca să facă loc la ceva nou. A fost un an plin, pentru mine, poporul român și omenire. Ca să o luăm invers. Omenirea a mai trecut printr-o epidemie de gripă, criza a lovit într-un final și Românica (deh, la noi toate ajung mai greu că doar d-aia suntem ultimii mai peste tot) pasajul Basarab e tot în construcție (început in 2006 pentru cei care nu sunt din localitate), casa cu cocoși de pe Popa Savu de care povesteam mai demult a fost în sfârșit prădată de imperialiștii imobiliari, autostrada Soarelui a fost inaugurată pentru a șasea oară, TVA-ul a crescut și el câteva procente în sondaje, dar cel mai tare și mai tare mi-a plăcut că ne-am recuperat țiganii de prin Europa și am expediat la schimb câteva mii de medici către țări mai cochete, mai bogate și mai devreme acasă.  Nici eu nu m-am lăsat mai prejos și, în 2010, am realizat urmatoarele performanțe (în ordine cronologică): am devenit tătic în ziua de Paște, mi-am luat mașină de spălat vase, am aplicat la un master în străinătate, mi-am botezat fetița, mi-au furat antena de la mașină, am fost admis la masterul din străinătate iar peste o săptămână mă însor ! Și peste două plec din România. Nu în luna de miere ci la studii. Oricum, nu uit ce-am promis…
Și sper să fiu mai harnic la scris. Și la pozat.


3 Comments »

  1. aura says:

    Pai ia sa fii… mai harnic. Macar asa sa mai stim si noi ce mai faci. Suna un pic a sfarsit si inceput. Nu stiu. Citind randurile de mai sus in penultima zi a verii, m-a cuprins o nostalgie ciudata dupa ceva din trecut. Nu stiu exact ce, mai ales cand ai amintit de cei doi cocosi.;)Masina de spalat vase cred ca a fost o investitie buna. Intre vechi si nou. Hai s-auzim/citim din nou de la teodorescu de pe blog! Obligatoriu de bine!

  2. romquaker says:

    Nu stiu altii cum sunt, insa eu sunt tare mandru de tine coane… In sfarsit, ai devenit demn de porecla care te-a consacrat in cartier… 🙂 Sunt tare fericit cand aud de cate un baiat destept care reuseste sa scape din porcaria aia de tara, ma ia cu fiori pe sira spinarii la gandul ca s-ar putea sa fiu fortat sa ma intorc acolo intr-o zi… CASA DE PIATRA!!!

  3. diana -narcisa says:

    salut iara. m-ai facut sa rad intr-o zi de cacat. azi fiind luni 🙂

Leave a Reply to aura Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 8854 to the field below: