RSS Feed

2009

  1. O pasăre mustăcioasă

    May 21, 2009 by Mircea

    E clar că nu mai am inspiraţie. Mă mai întreabă prietenii de ce nu mai scriu pe blog.
    De când am mutat pozele în altă parte, cred că mi-am pierdut şi cuvintele. Se spune că nemulţumirile şi frustrările au efecte creatoare. Probabil că am devenit fericit şi nu-mi dau seama.
    Vă pun o poză cu o pasăre care mi-aduce aminte de Bucureştiul de altă dată.

     


  2. Fotbalul, Piţurcă şi românii

    March 31, 2009 by Mircea

    Anul trecut, la Euro 2008, România s-a clasat a treia în grupă (din 4 echipe, pentru necunoscători). Din 3 meciuri, echipa noastră a făcut două egaluri şi a încasat o înfrângere. În 3 meciuri am marcat un singur gol.

    Iată câteva din declaraţiile antrenorului Piţurcă după meciurile de atunci:
    După meciul cu Italia (1-1):”Din păcate nu am reuşit să câştigăm, însă rezultatul este foarte bun pentru echipa României, jucând contra campioanei mondiale şi având şanse de calificare, eu cred că este un lucru bun.”

    Tot Piţurcă, după meciul cu Franţa (0-0) : “După ce s-a terminat jocul, pot doar să spun că rezultatul mă mulţumeşte.”

    După ce am pierdut cu Olanda (0-2) şi am ieşit din competiţie:
    “Am ieşit cu fruntea sus din competiţie şi am reuşit nişte meciuri foarte bune.”
    “Nu s-a greşit deloc.”

    Şi, în fine, declaraţia şocantă după meciul pierdut acasă cu Serbia (2-3), sâmbată.
    “Ca şi joc, băieţii şi-au făcut datoria.”

    După cum se vede din declaraţiile de mai sus, pentru echipa naţională de fotbal a României, înfrângerile nu reprezintă un eşec, ci sunt chiar motiv de satisfacţie până la urmă. Să spui că jucătorii şi-au făcut datoria după ce au pierdut acasă, este puţin bizar. Eu credeam că datoria unei echipe e sa câştige un meci, nu să-l piardă. Citind toate aceste declaraţii, e lesne de înţeles de ce naţionala României n-are niciun viitor cu Piţurcă. Ca să câştigi un meci, trebuie întâi să-ţi doreşti acel lucru. Dacă Piţurcă spune că după o înfrângere am facut un meci bun, dacă el e mulţumit cu un egal şi dacă dupa ce iei bătaie se cheamă ca ţi-ai facut datoria, atunci, fraţilor, antrenorul nostru nu-şi doreşte victoria. Dacă egalul e bun, la ce ne foloseşte victoria ?

    Într-o vreme mă mira întrebarea pusă de unii reporteri înainte de meci: “Ce rezultat vă doriţi ? Vă doriţi victoria în seara asta ?” Ca şi cum ar putea exista vreun jucator sau vreun antrenor care să spună ca intră pe teren ca să piardă. Sau că joacă dar nu-si doreşte victoria. Cum ar fi să auzi: “Ne dorim să luăm 6 goluri cel puţin. Ne pregătim pentru asta de câteva luni. Băieţii e pregătiţi psihic şi tactic.” A nu juca pentru victorie e un nonsens într-o competiţie sportivă, indiferent cât de mare e diferenţa dintre adversari. Chiar dacă te numeşti Malta şi joci cu Brazilia, dacă nu intri pe teren cu gândul la victorie înseamnă că ori n-ai nicio treabă cu sportul, ori faci un blat. Acum, mă gândesc că pentru oameni ca dl. Piţurcă, acest gen de întrebări nu e chiar fără sens…
    Mai am o curiozitate: oare ce o să declare Piţurcă după o victorie ?

    PS: Mi-am amintit că în 2006 Steaua şi Rapid au ajuns in semifinalele, respectiv în sferturile cupei UEFA. Nu zice nimeni că n-a fost o performanţă dar pentru asta cele două echipe au fost decorate de preşedintele ţării. Unde s-a mai văzut o celebrare de un asemenea fast a unui pseudo-succes ? În toată lumea normală sportivii sunt premiaţi când câştigă o competiţie sau cel puţin una din cele 3 medalii olimpice. Steaua şi Rapid n-au câştigat practic nimic, cu excepţia palmaresului. În fotbal, nu se dă nicio medalie, niciun titlu dacă ieşi în semifinale. Dar noi am serbat eliminarea, şi încă la ce nivel !! Cum să te mai miri atunci de bucuria lui Piţurcă la egaluri şi înfrângeri ?
    Atâta timp cât ne vom îmbăta cu semi “succesuri” şi pseudo-reuşite să nu mai mire pe nimeni că nu vom reuşi niciodată să fim pe podium.
    Hai România !

    PS2: stadionul Da Luz, Lisabona

    daluz3.jpg

    daluz5.jpg

    daluz1.jpg

    daluz6.jpg


  3. Cuget, deci gândesc !

    January 31, 2009 by Mircea

    Am o problemă cu risipa. Nu-mi place. Nu-mi place să am mâncare stricată în frigider. Nu-mi place să am 40 de pungi în cămără şi nici haine pe care nu le îmbrac. Dar am. Şi atunci arunc mâncarea la gunoi, dau hainele altcuiva, evident toate împachetate în cât mai multe pungi. Nu e o chestiune de bani. Dacă reuşesc să folosesc un lucru şi să-i dau un rost fie şi măcar pentru o singură dată sau o săptămână sau o oră, ori pot să-l dau cuiva care îl foloseşte sunt perfect împăcat chiar dacă e o prostie pe care am plătit de 10 ori cât face. Cumva creierul meu socoteşte că e ok să plăteşti oricât pentru orice atâta timp cât îl foloseşti într-un oarecare mod… Nu mă deranjează însă consumul. Îmi place să cumpăr, să am şifonierul şi frigiderul pline, să am la îndemână toate acele lucruri care îţi aduc plăcere sau confort, fie că e vorba de un vin, o haină, o masă la restaurant, un parfum sau cine ştie ce “gadget” electrocasnic. Nu-i nimic anormal nici să-ţi displacă risipa, nici să-ţi placă consumul. Problema apare când nu mai ştii exact care este limita între consum şi risipă. În ziua când am numărat în casă cinci paste de dinţi, trei ciocolate cât caietele studenţeşti de pe vremuri (toate începute), patru şampoane, patru aparate de ras şi şase sticle de şampanie am zis că e cazul să reconsider noţiunile de consum şi risipă. M-am aşezat strâmb (pe canapea) şi am început să judec drept, aşa cum ştie un bărbat să o facă cel mai bine: am luat telecomanda şi am început să butonez. De regulă nu trec de canalele 13-14 pentru că acolo se termină posturile pe care le urmăresc. Dar de data asta am mers mai departe. Nici nu ştiam ce grilă uriaşă de programe am pentru numai 15 lei pe lună. La butonul 43 am găsit al patrulea canal de desene animate. La 50 am descoperit că există şi alte posturi de muzică decât MTV şi VH1. Însă când am ajuns la canalul 58, am stins televizorul şi mi-am turnat un pahar de vin. Nimic nu va mai fi la fel. Cinci posturi de sport e prea mult. Va fi mult mai complicat de ţinut minte ce, unde şi la ce oră. Prea multe opţiuni pot crea probleme uneori. Când n-ai multe alegeri, cel puţin scapi de un stres. Nu e simplu nici să consumi. Acum câţiva ani, am avut la birou un telefon cu o mulţime de butoane şi butonaşe… După un an, când am plecat de acolo, mi-am dat seama că nu folosisem niciodată decat tastele 0-9 şi redial. O fi fost mare tehnologie la mjiloc, aşa… şi ? La ce-a folosit ? Risipă de butoane, frate !

     

    inn1.jpg