RSS Feed

Turcia

September 23, 2008 by Mircea

Nu este uşor de explicat diferenţa dintre litoralul turcesc si cel românesc în condiţiile în care situaţia economică a celor două ţări este foarte asemănătoare. Dacă în locul Turciei ar fi fost Germania ori Elveţia aş fi putut pune totul pe seama dezvoltării economice, sociale, politice etc etc. Dar Turcia nu este nici vreo putere economică, nici vreun model de democraţie. Cu toate astea, ceea ce se întâmplă pe litoralul turcesc este de neimaginat în România următorilor 20 de ani. Găsesc o singură explicaţie pentru succesul turcilor, care este şi marea diferenţă dintre noi şi ei. La ei “omul potrivit la locul potrivit” e o realitate, care la noi lipseşte. Ospătarul turc a înţeles că treaba lui e să te servească. Zâmbeşte dar nu e linguşitor, nu face pe deşteptul cu tine, e prompt. Taximetristul e şoferul tău şi te duce unde vrei fără să comenteze. Un tip, un pachet de muşchi care probabil câştigase ceva medalii în culturism, era de serviciu în fiecare zi la sala de fitness a hotelului. În România sunt sigur că unul ca el ar fi umblat gol până la brâu, cu nasul pe sus, aruncând sfaturi în stânga şi-n dreapta. Ce facea amicul turc ? Stătea cuminte pe un scăunel şi avea grijă să-ţi dea prosopul la intrare şi să ţi-l ia la ieşire. Nu se uita lung la tine, nu-ţi dadea sfaturi decât dacă îi cereai. Nu făcea nimic altceva decât ce trebuia să facă, pentru că ştia foarte bine ăsta era rolul lui. Campion sau nu, acolo el era servitorul, iar tu stăpânul. Şi cam aşa sunt toţi cei care lucrează în servicii. Pe scurt, fiecare îşi cunoaşte statutul şi e perfect împăcat cu ideea.
Cum este la noi ? La noi e invers. Comunismul a inversat valorile iar 19 ani de caterincă n-au reuşit să le pună la loc. Ceauşescu dispreţuia intelectualii şi a dorit o societate în care clasele “de jos” să domine. Şi a reuşit. România e ţara instalatorilor, a mecanicilor, a taximetriştilor, a zugravilor. Ei au trait şi încă traiesc cu mentalitatea că sunt cei mai importanţi. Umilirea profesorilor sau a medicilor este politică de stat. Ei încă câştigă mai prost decât “clasa muncitoare”. Alţi profesionişti de valoare sunt deja în America ori Canada, sau sunt pe picior de plecare.
La noi taximetristul îţi lasă impresia că îţi face o favoare că te duce cu maşina lui. Trebuie să fii prudent pe banchetă, că dacă îndrăzneşti să încalci şi vreuna din regulile cretine afişate prin maşină, gen “nu trântiţi uşa”, “nu deschideţi geamul” ori îi ceri sa dea manelele mai încet, te poţi trezi cu un cot în gură. Ospătarii ţin să-ţi explice ei ce e mai bine să comanzi (Şefu, mai bine vă facem noi un platouaş cu nişte cârnaciori, nişte castraveciori, punem şi câţiva mititei.. ) iar instalatorul îţi montează un robinet cu aerul ca tocmai a pus în funcţiune un reactor nuclear de ultimă generaţie şi nu fără a uita să-ţi atragă atenţia cât de prost a lucrat cel dinaintea lui (şi implicit cât de fraier ai fost tu că ai lucrat cu el). Dacă te vede mai amarât, îţi face în final şi o reducere ca să-ţi demonstreze mărinimia lui.
E adevărat, n-am cunoscut Turcia decât din perspectiva turistului, a clientului. Dar sunt sigur că ce am văzut la acest nivel este reprezentativ pentru întreaga ţară. Altfel, nu-mi explic de ce turcii au construit primele mall-uri din Romania şi nu invers. De ce turcii au una din cele mai importante bănci din Romania şi nu invers. De ce au şosele la care noi doar visăm. De ce turcii ne iau zeci de mii de turişti anual şi nu invers. Repet, Turcia şi România au acelaşi PIB pe cap de locuitor, deci nu sunt mai bogaţi decât noi. Nu sunt nici mai deştepţi ori mai talentaţi. Şi nici măcar nu sunt in UE ! (sîc). Atunci singura explicaţie e că la ei fiecare e acolo unde trebuie şi fiecare îşi vede lungul nasului. Adică există bun-simţ.
Ca să ai autostrăzi bune ori spitale sănătoase nu-ţi trebuie o generaţie de olimpioţi şi nici miliardari în topul Forbes. Ci de câţiva profesionişti în poziţiile cheie. Un specialist bun la locul potrivit face mai mult decât o mie de super-profesionişti dar care n-au nici o putere. Noi ne batem cu pumnii în piept că avem minţi strălucite prin toată lumea şi câştigăm olimpiade peste olimpiade. Aşa, şi ? Suntem codaşii Europei. La noi cei care trebuie să asculte îţi dau lecţii. Cei care ar trebui să dea lecţii sunt neputincioşi în faţa generaţiei messenger. Ca să faci o ţară să meargă bine n-ai nevoie de un popor de docenţi. Nici macăr de bacalaureaţi. E nevoie de o mână de oameni potriviţi la locul potrivit.
Dar la noi omul nu mai sfinţeşte locul. Poate doar de la volanul unui Q7.

(fotografia a fost mutata aici www.mirceateodorescu.com/blog)

 


10 Comments »

  1. Gabriel Nita says:

    Bun diagnosticul: boala grea, incurabila, ma tem 🙁

  2. Mihai says:

    Salut Mircea, foarte frumos spus, felicitari!

  3. romquaker says:

    Pe masura ce vizitez aceasta adresa, sunt confuz in ceea ce ar trebui sa apreciez mai mult: imaginile sau comentariile!? Nu vreau decat sa completez cu o expresie imprumutata de la tine ce nu se gaseste in randurile de mai sus, “am ajuns outsideri in tara asta”.

  4. cris says:

    Colega , esti mult prea frustrat ! Nu sunt psiholog , sunt un simplu necalificat , un roman caruia ii place sa vorbeasca despre toate cu toti !
    Iti exprimi mult prea evident frustrarile ! Ori e un articol in care vrei sa remarci ceva , ori unul in care iti versi spumele vis-a-vis de starea societatii in care te zbati ?
    Ce am remarcat eu , daca campionul turc din poza e ala de-ti da prosopu’ , ce hala unirii respect iti arata cand sta cu mana in buzunar si manecile sumetecate ? De remarcat si colegul fumand . Turcii sunt turci … din 10 000 poate unul e om la standardele intelese de romani pentru om . Asa ca scuza-ma , da-o si tu in ceva sf-uri mai credibile , n-am nimic personal cu tine , doar ca pari un chinuit al sortii , nu e vina ta , da’ nici a celor din jur. Treaba de stiut : ” Nu e tara de cacat ci oamenii de pe teritoriul ei !”
    Daca tu esti unul mai bun , du-te frate tare , cu cat mai mare viteza spre civilizatiile occidentale indoctrinate de snobism , nu te mai obosi atat sa critici starea . Pace si sa fi iubit !

  5. Mircea says:

    Colegu, asa cum tu iti dai cu parerea desi nu esti psiholog, si cu toate astea nu te impiedica nimeni sa o faci – dupa cum bine vezi, la fel si eu sunt liber fie sa remarc ceva fie sa-mi vars spumele pe societatea in care traiesc. Ceea ce nu inseamna ca trebuie sa o si parasesc spre “societatile occidentale indoctrinate de snobism”. Apropo, daca asta percepi tu din occident… probabil ca la fel de mult percepi si din orient, recte din Turcia. Ma intreb ce ai inteles oare din Romania…?
    PS: tipul din poza nu e campionul, n-are nicio legatura cu turcia.
    PS2: ai dreptate, nu tara e de cacat, ci oamenii ! ma conving pe zi ce trece.

  6. Gabriel Nita says:

    @cris: “Turcii sunt turci … din 10 000 poate unul e om la standardele intelese de romani pentru om”

    Si mai ai tupeul sa vorbesti de frustrari. Uita-te in oglinda.

    Ce le mai place astora ca tine sa vorbeasca “despre toate cu toti”…

  7. cris says:

    Mircea , greseala mea atunci daca tipu’ din poza nu este campionul la care faci referire .
    Nu doar atat percep eu din occident , mai au destule calitati si defecte .
    De subliniat faptul ca nu-s atat de dobitoc incat sa nu stiu diferenta intre occident si orient dar cunosc oameni pentru care occidentul este Bucurestiul , sunt conational cu ei !
    Ce am inteles din Romania ? Consider ca am inteles destul , destul incat sa-mi iubesc tara , cu toate , bune si rele , sa nu mai ma uit atat la capra vecinului ci sa fiu multumit ca nu este mai rau , sa ma bucur si de laturile pozitive .
    Gabriel , cu atat deumanizare in jur este greu de crezut ca tu esti unul dintre cei care il vede pe aproapele sau fara eticheta sociala si fara ambalajul specific fiecarui individ. Cat despre barfa ce pot spune … este un paradox poate , posibil sa fiu un frustrat complexat chiar .
    Cand ne-o fi mai rau sa ne fie cum este acum .
    Nu am judecat ! Mi-am expus parerea !
    Ferice de cel ce citeste un cuvant si intelege 10 si vai de cel ce citeste 1000 si nu intelege 1.

  8. floand says:

    Doamne …cat adevar, cat de frumos spus … nu am fost in Turcia doar in calitate de turist, am vazut mult mai mult din comportamentul turcilor decat indeplinindu-si functiile intr-un hotel, am vazut comportamentul studentilor (atat la cursuri, in pauze, in “baruri” cat si pe strada, la cumparaturi sau acasa), la farmacie, la supermarket, la banca, la restaurant, la librarie, pana si la piata …si a fost cu adevarat peste asteptarile mele, m-am simtit pentru prima oara inconjurata de oameni normali, care te respecta stiind sau nestiind cine esti, ce vrei si ce ai in buzunar. Am avea multe de invatat de la ei, chiar daca din proprie experienta stiu ca multi romani ii considera inferiori, chiar NU SUNT ! Nimeni nu ar trebui sa discute pe tema asta fara sa fi trait toate astea… In fine..ma bucur foarte mult ca cineva imi impartaseste parerea!!!

  9. gg says:

    Frumos spus.Frumos articol.

  10. apriori says:

    Vezi ca nu turcii au facut mallurile ci evreimea> si ca sa te lamuresti si tu in privinta acestei tari, e scindata de autoritati sa poata fi controlata.Aici totul e condus de corporatii(evrei) nimeni nu are putere de a face ceva, totul e condus de ei, iti dau falsa educatie, traiesti intr-o manipulare continua un haos controlat.Vrei sa schimbi ceva ? singura solutie e sa pui mana pe mitraliere!

Leave a Reply to cris Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 3596 to the field below: