RSS Feed

2008

  1. M-am extins

    November 21, 2008 by Mircea

    Ştiu că e criză financiară şi nu e prea prudent dar eu mă extind. Mă puteţi găsi într-o nouă locaţie, cu program non-stop şi servicii complete. De acum, postez şi aici, pentru cei care vor mai multe poze şi mai puţine cuvinte.
    Apasă pe logo acum şi intră în promoţie ! Primii 10 vizitatori câştigă respectul meu !

    thelogonew.gif


  2. The gentleman

    October 2, 2008 by Mircea

    2909_0032.jpg


  3. Turcia

    September 23, 2008 by Mircea

    Nu este uşor de explicat diferenţa dintre litoralul turcesc si cel românesc în condiţiile în care situaţia economică a celor două ţări este foarte asemănătoare. Dacă în locul Turciei ar fi fost Germania ori Elveţia aş fi putut pune totul pe seama dezvoltării economice, sociale, politice etc etc. Dar Turcia nu este nici vreo putere economică, nici vreun model de democraţie. Cu toate astea, ceea ce se întâmplă pe litoralul turcesc este de neimaginat în România următorilor 20 de ani. Găsesc o singură explicaţie pentru succesul turcilor, care este şi marea diferenţă dintre noi şi ei. La ei “omul potrivit la locul potrivit” e o realitate, care la noi lipseşte. Ospătarul turc a înţeles că treaba lui e să te servească. Zâmbeşte dar nu e linguşitor, nu face pe deşteptul cu tine, e prompt. Taximetristul e şoferul tău şi te duce unde vrei fără să comenteze. Un tip, un pachet de muşchi care probabil câştigase ceva medalii în culturism, era de serviciu în fiecare zi la sala de fitness a hotelului. În România sunt sigur că unul ca el ar fi umblat gol până la brâu, cu nasul pe sus, aruncând sfaturi în stânga şi-n dreapta. Ce facea amicul turc ? Stătea cuminte pe un scăunel şi avea grijă să-ţi dea prosopul la intrare şi să ţi-l ia la ieşire. Nu se uita lung la tine, nu-ţi dadea sfaturi decât dacă îi cereai. Nu făcea nimic altceva decât ce trebuia să facă, pentru că ştia foarte bine ăsta era rolul lui. Campion sau nu, acolo el era servitorul, iar tu stăpânul. Şi cam aşa sunt toţi cei care lucrează în servicii. Pe scurt, fiecare îşi cunoaşte statutul şi e perfect împăcat cu ideea.
    Cum este la noi ? La noi e invers. Comunismul a inversat valorile iar 19 ani de caterincă n-au reuşit să le pună la loc. Ceauşescu dispreţuia intelectualii şi a dorit o societate în care clasele “de jos” să domine. Şi a reuşit. România e ţara instalatorilor, a mecanicilor, a taximetriştilor, a zugravilor. Ei au trait şi încă traiesc cu mentalitatea că sunt cei mai importanţi. Umilirea profesorilor sau a medicilor este politică de stat. Ei încă câştigă mai prost decât “clasa muncitoare”. Alţi profesionişti de valoare sunt deja în America ori Canada, sau sunt pe picior de plecare.
    La noi taximetristul îţi lasă impresia că îţi face o favoare că te duce cu maşina lui. Trebuie să fii prudent pe banchetă, că dacă îndrăzneşti să încalci şi vreuna din regulile cretine afişate prin maşină, gen “nu trântiţi uşa”, “nu deschideţi geamul” ori îi ceri sa dea manelele mai încet, te poţi trezi cu un cot în gură. Ospătarii ţin să-ţi explice ei ce e mai bine să comanzi (Şefu, mai bine vă facem noi un platouaş cu nişte cârnaciori, nişte castraveciori, punem şi câţiva mititei.. ) iar instalatorul îţi montează un robinet cu aerul ca tocmai a pus în funcţiune un reactor nuclear de ultimă generaţie şi nu fără a uita să-ţi atragă atenţia cât de prost a lucrat cel dinaintea lui (şi implicit cât de fraier ai fost tu că ai lucrat cu el). Dacă te vede mai amarât, îţi face în final şi o reducere ca să-ţi demonstreze mărinimia lui.
    E adevărat, n-am cunoscut Turcia decât din perspectiva turistului, a clientului. Dar sunt sigur că ce am văzut la acest nivel este reprezentativ pentru întreaga ţară. Altfel, nu-mi explic de ce turcii au construit primele mall-uri din Romania şi nu invers. De ce turcii au una din cele mai importante bănci din Romania şi nu invers. De ce au şosele la care noi doar visăm. De ce turcii ne iau zeci de mii de turişti anual şi nu invers. Repet, Turcia şi România au acelaşi PIB pe cap de locuitor, deci nu sunt mai bogaţi decât noi. Nu sunt nici mai deştepţi ori mai talentaţi. Şi nici măcar nu sunt in UE ! (sîc). Atunci singura explicaţie e că la ei fiecare e acolo unde trebuie şi fiecare îşi vede lungul nasului. Adică există bun-simţ.
    Ca să ai autostrăzi bune ori spitale sănătoase nu-ţi trebuie o generaţie de olimpioţi şi nici miliardari în topul Forbes. Ci de câţiva profesionişti în poziţiile cheie. Un specialist bun la locul potrivit face mai mult decât o mie de super-profesionişti dar care n-au nici o putere. Noi ne batem cu pumnii în piept că avem minţi strălucite prin toată lumea şi câştigăm olimpiade peste olimpiade. Aşa, şi ? Suntem codaşii Europei. La noi cei care trebuie să asculte îţi dau lecţii. Cei care ar trebui să dea lecţii sunt neputincioşi în faţa generaţiei messenger. Ca să faci o ţară să meargă bine n-ai nevoie de un popor de docenţi. Nici macăr de bacalaureaţi. E nevoie de o mână de oameni potriviţi la locul potrivit.
    Dar la noi omul nu mai sfinţeşte locul. Poate doar de la volanul unui Q7.

    (fotografia a fost mutata aici www.mirceateodorescu.com/blog)

     


  4. Curiozitate

    September 14, 2008 by Mircea

    Cine ? Poate nişte localnice ajunse întâmplător prin mahalalele ultra-centrale ale capitalei ori poate nişte turiste…
    Unde ? Centrul vechi, pe strada Şelari, dacă nu mă înşel.
    Când ? Într-o după-amiază de duminică.
    Ce făceau ? ……..?!

    dsc_0021.jpg


  5. Să pedalaţi bine !

    August 17, 2008 by Mircea

    Prin acest post îmi declar sprijinul total pentru mişcarea biciclistă din România. Sunt şofer, conduc zi de zi prim mizeria asta de oraş numit Bucureşti dar îmi doresc din toată inima să ajungă barilul de petrol la cât mai multe sute ori mii de euro ca să nu mai meargă nimeni cu maşina, ci cu bicicleta. O să ajungem mai repede la birou, o să respirăm aer mai curat, o să ne enervăm mai puţin şi o să rămânem şi cu banii de benzină. Deci, numai avantaje. Când vor fi mai mulţi biciclişti decât maşini, ca în Amsterdam, atunci o să putem merge şi noi în siguranţă. Ştiu, mai e mult până departe, dar pînă atunci pot să popularizez ideea, poate-poate se întâmplă ceva. Tot respectul pentru asociaţia Bate Şaua Să Priceapă Iapa, care a iniţiat mişcarea numită Veloruţia şi căreia vreau să îi fac reclamă. Vizitaţi acest site şi mai gândiţi-vă, poate vă luaţi totuşi o bicicletă.

    dsc_0029s.jpg

    dsc_0033.jpg


  6. Lisabona. Oamenii

    June 18, 2008 by Mircea

    dsc_0314.jpgdsc_0340.jpgdsc_0316.jpgdsc_0113.jpgdsc_0156.jpgdsc_0103.jpgdsc_0009.jpg


  7. Lisabona. Străzile

    June 15, 2008 by Mircea

    Fără îndoială, străzile sunt cel mai important obiectiv turistic în Lisabona. Ai impresia că totul se întâmplă în stradă. Chiar şi când stau în casă, portughezii o fac doar pentru a privi pe fereastră viaţă de afară. Lisabona nu are monumente care să te lase cu gura căscată. Nu are turnuri, palate ori catedrale care să îţi taie respiraţia dar are cele mai vii străzi din câte am văzut.

    dsc_0130.jpgdsc_0028.jpgdsc_0144.jpgdsc_0171.jpgdsc_0010.jpgdsc_0172.jpg


  8. Lisabona. Culorile

    June 12, 2008 by Mircea

    Cândva cea mai săracă ţară din UE, Portugalia trăieşte astăzi liniştită la marginea continentului, după un ritm propriu, în care nimeni pare să nu se uite niciodată la ceas. Încet sau foarte încet, bogaţi ori săraci, portughezii trăiesc à la légère, fără a se lua în serios prea tare, nici pe ei nici pe alţii. Cu rufele la uscat în inima oraşului sau adunându-se pentru ore întregi prin pieţe fără scop anume, recunoscuţi pentru lipsa de punctualitate sau suspecţi de naivitate, portughezii sunt varianta boemă a latinităţii în Europa. Dar pe ei nu te poţi supăra. În prima zi Portugalia te seduce, după o săptămână regreţi că va trebui să pleci iar la plecare începi să te întrebi dacă nu cumva e locul unde merită să rămâi. De ce ? Pentru că acolo oamenii par că nu se enervează niciodată, pentru că pot cânta la chitară toată ziua doar de plăcere, pentru că lasă prima bandă liberă pentru autobuze, pentru că agenţii de pază îţi spun “bună dimineaţa” în limba engleză, pentru că poliţiştii se fotografiază cu turiştii şi merg pe trotinete ecologice, pentru că oraşul e atât de curat, pentru că nu se calcă în picioare dacă se împarte ceai gratis, pentru că e mereu soare şi pentru că este cea mai colorată ţară pe care am văzut-o vreodată.

    PS: Va urma

    dsc_0109.jpgdsc_0094.jpg

    dsc_0128.jpg


  9. Habeas corpus !

    May 12, 2008 by Mircea

    Am avut o săptămână slabă. N-am băut bere cu băieţii, n-am pus piciorul în prag, n-am tras nici la muncă prea tare, unde mai pui că n-am participat nici la ziua bărbatului de 5 mai, in Tineretului. M-am mai uitat o dată la reclama respectivă şi mi-am zis că e cazul să remediez lucrurile. Deci, mi-am închis gagica pe balcon, mi-am pus geaca de piele, am băgat piciorul în acceleraţie şi mestecând ca şmecherul o ciungă pe partea dreaptă, am descins la Polivalentă, la Eros show, să văd femei nene ! Am văzut mai întâi, un bodyguard cu o moacă de buldog turbat, afară. Apoi, înăuntru, am dat peste prezentatorul (prezentatoarea ?) un fel de Cruela în versiune transsexuală. Probabil cândva un bărbat urât acum transformat într-o femeie groaznică. După câteva standuri dau, în sfârşit, de primele femei goale, nişte puştoaice vopsite pe ţâţe care tremurau de frig dar care puteau totuşi să zâmbească gherţoilor care se trageau cu ele în poză. O tipă cu adevărat frumoasă şi elegantă la un salon de masaj tailandez, o gagicuţă tipul “middle class” care se bucura de proaspătul partener de sex pe baterii şi mulţi, mulţi bărbaţi dom’le. A urmat un număr de striptease şi apoi a venit Alina Plugaru, care a oferit şi ea un număr (de striptease, da…) sutelor de masculi adunaţi, masculi care, desigur, ar fi avut şi ei multe de oferit Alinei…
    Tipa s-a urcat pe scenă, s-a dezbrăcat şi s-a jucat cu multă cremă până când a băgat-o (crema) inclusiv în chiloţii a doi băieţi recrutaţi din public.
    Au mai fost şi altele dar, pentru voi, atât. Cele 130 poze făcute nu vi le-arăt ! Le-arăt numai la băeţi, când mă duc eu să beau bere cu ei !
    Hai pa!
    dsc_0030.jpg


  10. O treabă sucită

    April 26, 2008 by Mircea

    La şcoală am avut mereu un ghiozdan foarte greu. L-am purtat ani de zile cu răbdare, fără să mă întreb vreodată dacă e normal să fie aşa greu. Dacă nu cumva ar putea să fie şi mai uşor. Să fiu sincer, abia prin facultate am realizat că se poate învăţa carte şi cu două coli la subraţ. Cum a fost posibil ca atâţia ani să nu reacţionez ? Unele absurdităţi se impun foarte uşor şi devin perfect legitime când raţiunea doarme. De fapt, omul are un reflex natural în a face ceea ce i se spune şi fără a se întreba de ce, atâta timp cât ceea ce îi ceri este cât de cât rezonabil. Pune pe o uşa un bilet “Folosiţi uşa cealaltă” şi garantat toţi vor căuta uşa cealalată fără să se întrebe de ce. Nouăzeci la sută din bucureşteni merg pe trotuar exact pe pista pentru biciclete. Cele două dungi galbene conţin un mesaj foarte clar: “uite poteca, pe aici trebuie să mergi” şi ei se conformează. Când mi s-a pus în spate un ghiozdan de 5 kg nu m-am întrebat de ce. Pur şi simplu l-am purtat şi gata. Dacă aş fi zis măcar o dată că e prea greu, poate şi adulţii de lângă mine şi-ar fi dat seama şi lucrurile s-ar fi schimbat.
    De drag ce-mi era, odată mi-am uitat acest ghiozdan în bancă, la şcoală. M-am întors după el gândindu-mă că poate mi l-a luat cineva. De fapt, nu prea avea cine, ceilalţi colegi le aveau şi ei de cărat pe ale lor. Mai era un băiat, Barză, care nu purta niciodata nimic după el, dar nici el nu s-a complicat. Pentru că Barză avea un principiu clar în viaţă: venea şi pleca cu mâinile goale de la şcoală.
    Astăzi nu mai port nici măcar cele două coli. Vin şi plec cu mâna goală de la birou. Am ajuns şi eu la principiile lui Barză… Da, dar cât am cărat eu pentru asta!

    dsc_0143.jpg