RSS Feed

2007

  1. Show time

    November 6, 2007 by Mircea

    Centrul Vienei este scena ad-hoc pentru mulţi artişti de ocazie. Dansatori, mimi, pictori, graficieni, etc. Nimeni nu cerşeşte, ci fiecare încearcă să câştige admiraţia publicului (şi ceva bani) cu felurite talente. Băieţii de mai jos au strâns în jurul lor timp de 20 minute aproape toată lumea din piaţă, nu numai prin acrobaţii ci şi pentru că ştiu să comunice, să glumească şi să improvizeze. În faţa privitorilor sunt aşezate diferite “recipiente” pentru colectarea mărunţisului (capacul minuscul din colţul dreapta-jos al penultimei imagini este pentru turiştii scoţieni) dar uneori trebuie să se uite adânc ca să vadă ceva pe fundul lor. Desigur, nici chiar atunci nu e loc de supărare, doar e show-time !

    st01.jpg

    st02.jpg

    st002.jpg

    st03.jpg

    st05.jpg

    st04.jpg

    st06.jpg

    st07.jpg


  2. Buda. Şi Pesta.

    October 17, 2007 by Mircea

    Dus. Aterizare la Budapesta, la terminalul 2, cel pentru cursele low-cost. Două autobuze lungi cât China ne preiau pe toţi cei 64 pasageri şi într-un minut suntem în faţa ghişeelor de vamă. În două minute trecem de controlul actelor şi recuperăm bagajele care sunt deja pe bandă. Ajungem în sala principală a terminalului. Elegant (daca nu chiar luxos), impecabil de curat, liniştit, aerisit. Deh, ca pentru low cost. Niciun aurolac, niciun poliţist care să se uite urât. Doar o domnişoară care ne conduce la zona de taxiuri. În aeroportul lor taxiul funcţionează aşa: te duci la un fel de ghişeu, spui unde vrei să ajungi, ăla îţi printează un bon pe care scrie adresa de sosire şi suma de plată. Îl iei, te sui în maşină şi când ajungi la destinaţie, plăteşti şoferului cât scrie pe bon. Niciun forint în plus. Traversarea a trei sferturi din Budapesta, cam 55 lei. Şoferul navigheaza prin oraş cu GPS, îţi urcă şi îţi descarcă bagajele cu un zambet pe faţă şi îţi dă rest până la ultimul forint. La ei, nu se lasă bacşis la taxi.
    Întors. Bucureşti – Băneasa. Cam 80-90 pasageri suntem înghesuiţi într-un singur autobuz. Nu-i bai, până la terminal sunt doar 200 metri. Ne aşezăm la coadă la controlul paşapoartelor. Din 4 ghişee funcţionează două. Vameşii citesc paşapoartele cam cu viteza cu care citim în clasa I abecedarul. Vreo doi inşi sunt în ghişee, iar unul, mai inteligent probabil, se uită la noi cum ne uităm la colegii lui care se uită mult prea lung la fiecare act în parte. Jumătate din sală este în beznă, becurile sunt arse sau poate stinse să nu consume curent. După un timp, inteligentul işi dă seama că ceva nu merge cum ar trebui şi decide să se implice. Deschide astfel un al 3lea ghişeu. În final, dupa aprox 20 minute trecem de vamă. Bagajele ne aşteaptă, dar sunt ude. In 200 metri au reuşit să le facă leoarcă. Bine ca sunt rezistente. Aici mă opresc cu comparaţiile. Din fericire, n-a fost nevoie să iau un taxi.
    Când am ajuns în Budapesta în primele ore m-am uitat numai pe jos, la borduri. Va jur că n-au schimbat bordurile de pe vremea comunismului. De altfel, cred că sunt singurele dovezi ale faptului că Budapesta, ca şi Bucureştiul a stat câteva decenii sub comunişti. Bordurile vechi, ciobite şi murdare şi vagabonzii. N-au deci borduri noi dar au nişte tramvaie lungi cât un metrou. N-au nici autobuze DAF sau Mercedes ci nişte râme vechi, cu burduf la mijloc dar care leagă eficient şi frecvent toate zonele oraşului. Au metrou pe sub Dunăre şi se laudă că au unul dintre cele mai performante sisteme de transport public din Europa.
    Nu îmi place să fiu negativist dar chestia asta trebuia să o povestesc.
    Jur că asta a e ultima oară cand mai scriu de rău despre ţara mea.

    bud01.jpg

    bud021.jpg

    dsc_0235.jpg

    bud04.jpg

    bud06.jpg

    bud05.jpg


  3. Apocalipsa (?)

    October 12, 2007 by Mircea

    apocalipsa.jpg


  4. Geneza (1:2,f5.6)

    October 10, 2007 by Mircea

    dsc_0031.jpg


  5. Din copac

    September 18, 2007 by Mircea

    După ce m-a tolerat o după-amiază întreagă în preajma ei, o familie de porumbei îşi revendică într-un final dreptul la intimitate. Veţi înţelege, după privirea de mai jos, că ăsta a fost ultimul cadru tras.

     porumbei2-copy.jpg


  6. Atitudine negativă

    September 9, 2007 by Mircea

    Dau pe net peste nişte discuţii în care se încearcă o definiţie a fotografiei. Trebuie să vă citez câteva care m-au dat pe spate : “Fotografia este o stare”, “Fotografia e o poveste” sau una ceva mai elaborată: “… vad fotografia artistică mai mult ca o filozofie , o filozofie a luminii , ceva mai presus de artă din punct de vedere al intelectului.”
    Ca să vezi…!
    Respect părerile altora dar vreau să-mi păstrez şi simţul umorului. Aş putea spune că aceste discuţii sunt mai presus de mine din punct de vedere al intelectului. Ştiu că excesele şi emfaza sunt capcane în care picăm uneori dar parca unora le şi place să se tăvălească prin ele. Recunosc că nu ştiu nici definiţia din DEX a fotografiei şi probabil că dacă aş fi întrebat aş suna un prieten sau aş cere fifty-fifty. Dincolo de însăşi etimologia cuvântului, pe care o găsesc mai mult decât suficientă si oricum preferabila unor flotări intelectuale la limita hazliului, nu ştiu ce (altceva) e fotografia şi nici nu mă interesează, după cum la întrebarea “de ce fotografiezi?” nu pot răspunde mai sincer decât “pentru că îmi place”. Îmi place fotografia aşa cum îmi place să beau ceai negru sau să joc fotbal. Mecanismul interior care e responsabil pentru toate astea îmi este total necunoscut şi probabil că aşa o să rămână. Nu cred că Mozart se întreba între două partide de biliard ce înseamnă muzica şi mă îndoiesc că îl interesa dacă e artă sau mai presus de artă atunci când a scris prima compoziţie, la 5 ani. Şi, din câte ştiu, nici nu ne-a lăsat vreo definiţie.

    dsc_0040.jpg


  7. Atenţie la trepte!

    September 1, 2007 by Mircea

    sc2.jpg

    sc3.jpg


  8. O stare de spirit

    August 13, 2007 by Mircea

    Turişti străini aşteaptă mocăniţa la Vişeu de Sus. Pe unii întârzierile îi fac nervoşi, în timp ce alţii rămân calmi. Privindu-i, mi-am amintit de piesa omonimă a Paraziţilor; până la urmă, e doar o stare de spirit… 🙂

    stare-de-spirit.jpg


  9. Yannik

    July 20, 2007 by Mircea

    yanick-rama-neagra-mic.jpg


  10. Popa Savu, colţ cu Prezan

    July 2, 2007 by Mircea

    La câţiva metri de p-ţa Aviatorilor, la doi paşi de cea mai elitistă zonă a Bucureştiului – cartierul Primăverii, mai exact la intersecţia b-dului C-tin Prezan cu str. Popa Savu, trăieşte un cocoş. În curtea unei case aproape ţărăneşti, umbrită de nişte tufe şi copaci dar cu “vedere” directă către bulevard, proprietarul, pe o bucată de teren unde s-ar putea construi imediat o clădire de 25 etaje, s-a mulţumit să ridice un simplu coteţ parter + mansardă, fără îmbunătăţiri, în care trăiesc bine mersi cea mai emancipată familie de găini şi cel mai urbanizat cocoş din ţara asta.
    Călit în selectul mediu al fumurilor cu standard euro 4 şi deloc intimidat de concurenţa puternică a miilor de cmc ce tranzitează zilnic p-ţa Aviatorilor, bravul galinaceu îşi face datoria bărbăteşte şi dă strigarea la fiecare moment important al zilei. Eu îl aud dimineaţa, în drum spre serviciu dar nu mă îndoiesc că îşi respectă programul cu stricteţe. Dacă eşti în maşină, zgomotul traficului te împedică să-l auzi şi nici nu bagi de seamă casa dar dacă mergi pe jos şi eşti puţin atent, n-ai cum să-l ratezi. Poluarea poate că i-a alterat puţin glasul dar atât. Din păcate, el n-a avut norocul fratelui său de pe strada Aron Florian colţ cu Batiştei, care, stând la bloc, respiră un aer cu câteva etaje mai curat. Pe ăsta l-am auzit într-un miez de noapte, în jurul orei 24.00 când căutam un taxi şi eram sigur că toţi cocoşii sunt deja la culcare.
    Asa că, în noaptea asta, dacă locuiţi într-o zonă selectă a oraşului, dormiţi cu ferestrele deschise. S-ar putea ca dimineaţă să nu mai aveţi nevoie de ceas deşteptător…

    ferestre-mic.jpg