RSS Feed

Ni se cam rupe de Rupea

December 18, 2006 by Mircea

Pe vremea dacilor, pe vârful unei stânci de bazalt se afla o cetate despre care se spune că purta numele de Ramidava. În veacul al XIV – lea, saşii au găsit cetatea în ruină şi au construit pe rămaşiţele ei, în mai multe etape, o cetate ţărănească.
Situată pe o stancă de bazalt, monument al naturii, Cetatea Rupea datează de mai bine de 2000 de ani, fiind modificată şi îmbunătăţită de-a lungul timpurilor. Cetatea a fost construită cu începere din anul 1324 şi, în decursul istoriei, ea a fost un loc de refugiu pentru populaţia satelor din împrejurimi, confruntată cu repetate asedii ale turcilor şi tătarilor. În 1790, o furtună puternică a distrus acoperişul cetăţii, iar de atunci edificiul a fost lăsat în părăsire.

Dacă se întîmplă să mergeţi pe drumul dintre Braşov şi Sighişoara, cam pe la jumătatea distanţei vă puteţi opri în localitatea Rupea, să faceţi o scurtă vizită la ruinele cetăţii. Cum intraţi pe poartă, paznicul/ghidul o să vă intâmpine împreună cu cei doi căţeluşi care îi ţin companie între zidurile friguroase ale cetăţii. O să se ofere, cu modestie, să vă spună câteva cuvinte despre cetate, în cazul în care sunteţi interesaţi. Acele câteva cuvinte vor fi, de fapt, o mulţime de informaţii istorice dar şi poveşti “off the record” adunate de-a lungul timpului în care acest om s-a implicat în soarta cetăţii. O să vă spună despre daci, saşi, împăraţi, ţigani, despre turişti americani, despre Dracula, despre vizita prinţului Charles la Rupea, despre primarul Vienei, Dej, securişti, Ceauşescu, Pamela Anderson, fondurile PHARE, despre ignoranţa autorităţilor şi a românilor şi multe altele. O să vedeţi că, într-o lume în care mai toţi aleargă după bani, femei, maşini sau titluri, există şi un om care are cu totul alte dorinţe: să vadă şi el cetatea Rupea reabilitată şi tratată cu respectul care se cuvine unui monument atât de important. De la “biroul” său de lucru, format dintr-un scăunel minuscul, un caiet, o farfurie şi un măr o să vă arate cea mai eficientă promovare care s-a făcut vreodată cetăţii: un ziar anonim care afişează, pe prima pagină, un articol despre Rupea alături de sânii Pamelei Anderson.
Vizită plăcută !

ru02.jpg

ru03.jpg

ru04.jpg

ru10.jpg

ru05.jpg

ru14.jpg

ru12.jpg

ru15.jpg

ru16.jpg


48 Comments »

  1. joanna says:

    bahhhh da tarani suntetzi mai incet cu limbaju nu e prea frumos!!!!si apropo rupea e o amintire placuta sa traitzi rupeni!!!:DD

  2. simona says:

    ce pacat de cetate,ca nu se intereseaza autoritatile de ea,si cu cata foame caut pe internet o informatie…. ce pacat

  3. maria says:

    cetatea e mandria orasului si e o mare rusine ptr cei care au responsabilitatea acestui superb orasel si din pacate nu inteprind nici o masura.treziti-va va rog…!!!

  4. ovidiu serban says:

    cred ca autoritatile din Rupea au fost si prin Europa. N-au invatat nimic pe acolo vazind cetatile lor ? Rusine lor !!!

  5. Ionut says:

    O amintire frumoasa am vizitat cetatea ieri Mi-a placut ceva frumos ! dar in schimb omu care e in poza ,cel care incaseza bani de bilet cam tare in gura ! tupeu!!

  6. Ionut says:

    Omu din poza are tupeu rau!!

  7. dana says:

    Poate inainte de a lasa ceva comentarii aici ar trebui sa va interesati daca autoritatile sunt sau nu interesate de aceasta cetate. Va rog sa-mi permiteti sa va instiintez ca lucrarile de reabilitare la cetatea Rupea vor incepe curand, mai exact se liciteaza executia lucrarii in aceasta perioada. Proiectul este foarte amplu si vom avea o cetate frumoasa si mult mai accesibila turistilor. Rupea are foarte multe proiecte, unele deja implementate si altele in curs de implementare, precum si foarte multe idei bune.

  8. Gabriel says:

    Eu am fost ieri acolo. Sincer mie imi place asa cum este acum. Nu prea am incredere in restuartori, pentru ca de multe ori se pierd elemente de orginalitate dintr-un monument arhitectonic restaurat. Daca trebuie facut ceva este in primul rand vorba de accesibilitate. Chiar din DN ar trebui pus indicator, si drumul pana la cetate facut accesibil. Cam greu se urca cu masina. Eu nu m-am incumetat si am urcat pe jos. E frumos si pe jos, dar reduce nr. de vizitatori. Cred ca si asa cum arata acum ar fi avut mult mai multi vizitatori daca s-ar fi investit macar in drum si in partea de promovare.
    Foarte frumos. Paznicul chiar poate face bine pe ghidul. Nu mi s-a parut deloc tupeist.
    Ma bucur ca am reusit sa urc si sa vad cetatea si mai de aproape dupa ce am trecut pe langa ea cam de vreo 5-6 ori.
    Mai este una la Saschiz mai parasita ca asta. Acolo n-am ajuns, dar am inteles ca acolo nici macar nu e paznic.
    Intradevar se merita facut ceva cu aceste cetati. Sunt istorie si ne batem joc de propria noastra istorie. E pacat!
    Oricum pentru toti care citesc aici si nu au vazut cetatea le spun eu sa se duca.
    Se merita vazuta. Privelistea panoramica de sus te lasa cu gura cascata, mai ales cand este vreme buna.

  9. ana says:

    un monument lasat in paragina…pacat

  10. annemarie says:

    tin sa va anunt ca pentru noi cei care am crescut (copilarit) in acesta zona “cetatea” reprezinta simbolul, mandretea orasului.

  11. razvan says:

    pacat ca nu se face nimic pt acest loc minunat.

  12. delinke says:

    uni nu stiu ce vorbesc.cetatea Rupea este foarte frumos

  13. rupistul says:

    Este o trista realitate faptul ca aceasta cetate nu a interesat pe nimeni, exceptand actualii “dirijori” ai localitatii. Dar este foarte important si cine va executa extraordinara munca de restaurare a acestui obiectiv istoric, cultural, nu doar finantatorul. Cum la noi exista “frumosul” si “utilul” obicei de a alege executantul dupa criterii exclusiv “balcanice”, este foarte posibil ca o parte din bani sa ocoleasca aceasta cetate, iar lucrarile extrem de pretentioase care solicita imperios mana unor restauratori, sa nu se ridice la nivelul asteptarilor/standardelor, ma rog…

  14. blonda says:

    eu am bunici in comuna hoghiz la 12 km de rupea si pacat ca si acolo sunt castele si biserici….dar nimeni nu face nimic,e totul lasat uitarii.

  15. nyku says:

    aveti putzina rabdare k o sa se renoveze si cetatea din RUPEA si o sa atraga turismul ptr dezvoltarea orasului,ca in SIGHISOARA.Cu atat mai repede cu atat mai bine ptr oras

  16. tapalagarul says:

    Ce usor este sa critici.Cine vb despre cetate.Oameni locului care sunt toti in fruntea oraselului.Noroc cu venetici.Aveti putina rabdare.Si apropo tot d-nul Dumitrescu si consiliul local va duce la bun sfarsit lucrarea.Stiti care este meseria d-lui Dumitrescu – PRIMAR

  17. noi says:

    De fiecare data cand merg acasa imi doresc sa ajung…acolo sus…in cetate!!! Acesta este locul in care te simti altfel, lumea e mai frumoasa si esti mult mai aproape de cer.
    Am crescut in cel mai frumos orasel din Ardeal pana la 14 ani si cred ca stiu destul de multe despre cetatea din Rupea.
    Din curiozitate am ascultat ceea ce povesteste “nenea” din cetate si am fost dezamagita. Nu stiu de unde are dansul informatiile dar nu cred ca a nimerit sursa corecta. L-am lasat sa povesteasca ceea ce stia el iar la sfarsit n-am putut sa rezist si i-am spus ca atunci cand eu ma jucam pe zidurile din cetate, el nu exista in acel loc. Nu cred ca i-a placut, a fost destul de gretos….sau ingamfat?! Nu stiu si nici nu conteaza insa imi pare rau ca starinii nu vor afla cu adevarat ce e cu aceasta cetate.
    Pacat!
    Nu este parasit acel loc, stiu ca exista o gramada de planuri legate de restaurarea cetatii si de integrarea sa intr-un circuit turistic. Cat despre primarul din oras….jos palaria!!!
    Cred ca este omul cel mai implicat sufleteste si nu numai, in toata aceasta poveste, desi nu este unul dintre localnici, ci un simplu venetic( asa cum sunt numiti cei veniti din alte zone ).

  18. noi doi says:

    In acest minunat loc te simti mai aproape de cer si poti sa vezi cel mai frumos apus de soare, in cele mai minunate culori !!!
    Am crescut in cel mai frumos orasel din Ardeal(asa cred eu) si ma mandresc cu cetatea de parca ar fi a mea !!! De altfel cred ca toti locuitorii orasului simt asta. Atunci cand ma apropii de oras si vad cetatea …..SUNT DEJA ACASA!!!
    De cate ori merg acolo incerc sa ajung in cetate, e liniste si te simti special acolo mai ales daca ai crescut calare pe zidurile cetatii.Am spus asta si “minunatului” ghid din cetate dupa ce mi-a indrugat o gramada de povesti…nu stiu de unde adunate……incercand in acelasi timp sa-i explic, subtil, ca stiu povestea cetatii mai bine decat el.Am crescut acolo iar el nu exista pe atunci in zona. Macar daca se vroia un ghid sincer putea sa-si caute o sursa potrivita de informatii. Exista inca o gramada de persoane care ar putea sa-l ajute.Dar banuiesc ca este suficient de plin de el ca sa se umileasca sa afle adevarul. Imi pare rau ca strainii care ajung acolo nu vor afla adevarata istorie a cetatii si a zonei.
    In legatura cu restaurarea si includerea cetatii intr-un circuit turistic, cred ca actualul primar este persoana care pune suflet asa cum putini o fac, desi este un “venetic” ( asa cum le place localnicilor sa numeasca orice strain stabilit in oras). Un buzoian-primar in Rupea dar cu suflet de ardelean!!! Jos palaria domnule Dumitrescu !!!!

  19. eu says:

    toti rupeni stiu k oricit de departe ar fi si ca oricit de mult ar fi plecati din rupea cind se intorc primul lucru pe care il vad in zare e cetetea monument de mare insemnatate pt fiecare dintre ei,asa ca d-le primar inainte de a va face interesl propriu ginditi-va mai intai si la noi cei care v-au votat si care spera ca intr-o zi sa treceti peste toata indiferenta de care dati dovada dvs si ceilalti edili ai acestui oras uitat intr-un colt de lume si faceti ceva si pt noi rupenii

  20. O venetica says:

    Eu nu sunt din Rupea, sunt o venetica, dar locuiesc de 25 de ani in acest oras. Aici mi-am intemeiat o familie, mi-am cumparat un apartament si aici mi-am crescut copiii, pentru mine aici e ACASA!Am vrut sa ne mutam in alta parte, intr-un oras mai mare, dar copiii mei s-au opus cu desavarsire, au spus ca ei se considera rupeni, si nu ne-am mai mutat.
    In prezent lucrez in alt oras,fac naveta saptamanala si de cate ori ma apropiu de oras si imi apare in fata CETATEA, sufletul meu se umple de caldura si bucurie si uit de toate grijile si problemele din timpul saptamanii. Stiu ca aici imi voi reincarca bateriile pentru a putea trece cu bine peste saptamana ce urmeaza

  21. MS says:

    Daca autoritatile locale ar ajunge la Rasnov (nu este departe) si ar vedea cetatea,restaurarea ar merge mai repede .
    Amandoua cetatile au lucruri in comun -pana si faptul ca au fost platouri de filmare -Rupea in “Nemuritorii”
    Am fost anul trecut la Rasnov si, desi nu-mi place partea comerciala a turismului, am fost surprins sa vad cati turisti erau in cursul saptamanii.
    Acelasi lucru se poate face si la Rupea dar pentru asta ar trebui sa exite ceva interes.

  22. oara says:

    Terminati odata cu tampeniile astea cum ca “nu se face nimic” la Rupea. Habar nu aveti…pana sa debitati asa ceva mai bine informati-va!
    De vina este legislatia din tara asta. Proiect aprobat pe PHARE a trebuit sa fie redepus pe fonduri structurale Axa 5 Turism, care s-a lansat abia anul asta in 14 martie, vinerea, si primaria a depus deja proiectul in data de 25 martie. A fost primul proiect depus pe Regiunea Centru la Alba Iulia. E un proiect frumos care protejeaza in primul rand monumentul acesta Cetatea Rupea. Primaria are inclusiv proiectul tehnic, detaliile de executie si caietele de sarcini, decu doar de bani mai avem nevoie… Toate astea dureaza. Cererea de finantare si Studiul de fezabilitate depuse se verifica in doua luni de la depunere. Si asa mai departe…cititi macar pe net Ghidul solicitantului.
    Intreaga strategie a orasului se bazeaza pe reabilitarea cetatii si a infrastructurii aferente asa ca indiferent ce va fi dupa alegerile locale, oricare primar ales va merge in aceeasi directie si anume reabilitarea cetatii.
    Va rog deci, pana scrieti ceva documentati-va!

  23. nema denisa says:

    cetatea este f importanta pt mn si rog pe oameni sa ne ajute sa reparam cetatea sunt locuitor din rupea

  24. impresionatul says:

    Am trecut, ca (probabil mai putini?) altii, printre aceste foste ziduri. E acolo un “magnetism” care atrage diverse interese (e si estetic, a fost militar, poate e si “altceva”…) de peste doua milenii…
    Sper ca se va trece peste obstacole ca prostia si rea-vointa si se va investi ceva si in reanimarea acestei realizari, romanesti, sasesti si ce-or mai fi fost (sub amenintare, se mai lasau deoparte orgoliile prostesti, sper…)
    “Ghidul” mi s-a parut destul de pitoresc; poate ca “povestile” lui difera de cele cunoscute de unii localnici, dar mie nu mi se pare ca daca ai aruncat cu pietre pe coclaurii aceia esti automat si expert in istorie locala…
    Toate cele bune!!

  25. Dorian says:

    este o cetate superba .ar ficu adevarat superb daca ar reconstrui tunelurile care ies din cetate (peste 1 km) .atunci va fi cu adevarat atractiv

  26. psc says:

    Cetatea a fost cladita de sasi si folosita ca punct de refugiu impotriva invaziei valurilor de cotrpitori din Orientul Apropiat. Stadiul de ruina in care ea se afla astazi este similar cu cel al minoritatii germane din Romania. Emigrarea sasilor nu reprezinta, desigur, cauza “decaderii” cetatii, insa (cel putin la nivel simbolic) o analogie intre cele doua fenomene este pentru mine imposibil de trecut cu vederea.
    Am crescut in Rupea si cunosc cetatea ca pe propriile buzunare, inca de cand acoperisul casutei din varf era intreg (nu a cazut in 1790 – cum se sustine mai sus). Am suferit enorm cand acesta s-a surpat, la fel de mult cum am suferit si din pricina golului lasat in urma de plecarea sasilor si, odata cu acestia, si a “randuielii” innascute acestora. Ei nu se vor intoarce, probabil, niciodata. Sper insa cu ardoare ca cetatea va fi macar conservata, daca nu restaurata de catre noi, cei care am mai ramas pe aceste meleaguri. Chiar si asa, cu bani europeni.
    Respectele mele batranei mele cetati!
    psc

  27. rupeanu spartanu says:

    ….bah….il stiu pe paznicu ala!!:))….era beat si ma injura de mama…doamne…ce dobitoc….fugea dupa mine si arunca cu pietrele din zidurile cetatii in timp ce eu k un copil cuminte fugeam disperat si ingrozit. In timpul urmaririi…..venerabilul paznic…..a coborat in viteza scarile facute de stramosii nostri ….le-a coborat de-a rostogolu.
    halal paznic……bine k yo nu imi pun mintea cu bosorogi…..k il omoram acolo…

    dar injura intr-una “mah fututi mama ta azi si maine….pai cine te crezi…..ia de aici (si arunca cu pietre din zidurile cetatii)….cetatea asta au facut-o stramosii nostri (mai tragea o dusca mica)……si u intri k smecheru in ea??…..dute dracu” si s-a terminat conflictul knd a cazut…..am stat putin si am ras de el ……si dupa aia mi-am continuat drumul…si ink o chestie…este ft frumos k atunci knd ai chef sa intri in cetate…paznicul nu e!!…deci…dak sunteti din afara judetului..si vreti sa veniti…fiti siguri k nu veniti degeaba….cam asta e istoria venerabilului om care pazeste cetatea….si ar linge sfarcurile lui pamela anderson.
    Aproop…..puteti intra in cetate…este o gaura….in zid…se intra usor……si nu va temeti…k nu va face nik impotentul ala……k sa ajungeti la gaura..cum intrati la poarta din fata…mergeti dreapta….si tot tineti asa pe langa zid…si o veti vedea…..;)….
    succes……
    sus cetatea!!!……

  28. oarescine says:

    Sunt si eu o rupeanca indragostita de locul asta. Am fost mult timp plecata, dar m-am intors atrasa de magnetismul acestei cetati si a asezarii, care pe multi ii opreste aici. Sincer imi pare rau ca adaug un comentariu tocmai dupa cel al domnului Spartan de mai inainte, care se dovedeste a fi cam slobod la gura. Mi-as dori ca oamenii din aceste locuri, dar si din aceasta tara sa fie mai responsabili atat fata de ceea ce fac, cat si fata de ceea ce vorbesc! Sunt convinsa ca functionarii primariei care au sarit asa de inflacarati sa ne puna sa citim Ghiduri ale solicitantului, si-au dat toata silinta ca proiectele sa iasa bine pe hartie, si ne doresc (lor si noua rupenilor) sa iasa si in practica. Totusi cred ca de cam multi anisori nu s-au mai polarizat idei si eforturi vizibile in jurul acestui edificiu, ci mai degraba in jurul unor interese personale si de grup. (Nu are rost sa intram aici in amanunte)
    Cateva exemple de a face ceva: Sub placuta de intrare in oras si chiar pe ocolitoare se puteau amplasa fara mari eforturi banesti sau de munca, acele placute maro cu insemnele unui obiectiv turistic. Deasemenea in oras nu este nici un fel de indicator, care sa indrume si asa putinii turisti. (poate e o idee…se poate face si acum pana sa se dea drumul proiectului!!!!); Iata scriem pe un site oarecare despre cetatea noastra si nu avem un site propriu, al orasului sau al cetatii (poate fi pentru inceput unul gratuit, pe care pana la urma il poate face si un copil daca este motivat); ghidul cetatii lasa de dorit, iar acel panou la intrare n-a mai fost improspatat de ani buni, e batut de ploaie si de vant si arata ca atare; relatiile cu grupuri de straini (austrieci, belgieni) care au finantat din greu acest oras cu zeci de mii de euro si care, daca un prost diplomat nu le-ar fi trantit usa in nas in repetate randuri, ar mai fi cotizat…
    Sunt lucruri marunte care ar scoate insa din anonimat si ar face din cetate pentru inceput o minuscula vacuta de muls (banuti pentru bugetul local, putini, dar mai mult decat nimic), fara sa stam cu mainile in san si sa asteptam milioanele promise de UE.
    Stiu, acum functionarii care i-au luat cu ardoare apararea edilului orasului, o sa sara sa spuna ca nu stim noi ce se face si de ce nu ne interesam. Cred ca este datoria institutiei primariei sa ne informeze pe banutii nostri, ai contribuabililor…. si faptul ca lucruri marunte nu s-au intamplat (ca cele numite de mine mai sus) nu arunca vina in bratele bietilor functionari care trag, ci in cele ale unui manager slab, corupt si care a uitat sa aiba o privire de ansamblu asupra orasului in care a fost ales!!!

    Dar in final vreau sa adaug atat…

    Dragi turisti, poftiti pe la Rupea, veti descoperi o cetate straveche minunata, o comunitate in care veti gasi patru biserici mai vechi de un secol si un nucleu al orasului (parcul, care era odinioara piata cu casele dimprejur, unele mai vechi de 200 de ani). Puteti vizita si cele doua muzee deschise la ora actuala (s-ar putea sa se adauge cel orasenesc, adica al treilea). Cele doua de care aminteam sunt cel de la Dl.Wagner cu specific sasesc si unguresc pe str.Republicii, si cel al Dlui Borcoman (un povestitor minunat si cunoscator al Cohalmului) pe strada 1 Decembrie 1918.

    Va asteptam si va dorim o vizita cel putin incantatoare!

  29. petronela(rupea) says:

    dupa alegerile locale sa spus ca o sa se lucreze la cetate…asa si este.se lucreaza la cetate este de facut un proiect care va fi pus in aplicare…nu trebuie timp,calm si fonduri

  30. mary says:

    Este un oras frumos.eu locuiesc acolo si sunt mandra k de acest lucru.este un orasel mik linistit si f frumos.Merita vizitat.are multe locuri frumoase.

  31. Intr-adevar, cetatea Rupea e frumoasa – de aceea si pozele au iesit bine… Am fost, am vazut, mi-a placut.
    Ghidul spunea ca au un fond de la UE acum ca sa o reconstruiasca si sa includa cetatea in circuitul turistic.

  32. BUBA says:

    M-AM NASCUT IN RUPEA………F. SURPRINSA FIIND DE ACEST FORUM, CU COMENTARII DESPRE RUPEA…….ORASEL ATIT DE MIC SI DE DRAG.
    CETATEA, DESIGUR CA ESTE CEVA PT. NOI………CEI NASCUTI ACOLO , DAR ESTE CAM LASATA IN PARAGINA, SI ASTA DE F. MULTI ANI…..SINT TARE BUCUROASA CA MAI SINT RUPENI CARE SCRIU PE FORUM………EU CEL PUTIN NU MAI AM LEGATURA CU NIMENI….DE F. MULTI ANI

  33. rupean says:

    astept cu nerabdare sa vad lucrari de reamenajare a cetatii ! de mult imi doresc sa vad ca nu se mai pierde trecutul ! si din nou intrebarea ; de ce altii (vestici) stiu si pot sa pastreze trecutul iar noi, nu ?

  34. rupean says:

    cine esti “BUBA” ? si eu sunt rupean care mai trece o data pe an pe acolo ………..

  35. BUBA says:

    LIGIA SERBAN, AM TERMINAT IN 1974 LICEUL, APOI FACULTATEA LA IASI……….NU AM FOST DE 2 ANI ACASA……….AM LOCUIT APROAPE DE CETATE……..

  36. rupeanca_ptr_totdeauna says:

    Rupea.. este cel mai frumos orasel al Ardealului….acolo m-am nascut si tot la Rupea am si crescut…akum vin doar in vacante si week-end-uri..insa de fiecare data ma intampina frumoasa si mareata noastra cetate….sunt eu si suntem cu totii mandrii de faptul ca suntem akum si vom fii pe veci rupeni adevarati

  37. Nabres Uidivo says:

    nu ineleg dc va ascundeti sub tot felul de pseudonime; multi suntem rupeni plecati si poate ne-ar face placere sa ne reintalnim, cel putin pe net
    vreau sa vad ce s-a facut pt refacerea cetatii – inafara de proiecte (populiste)?

  38. rupea says:

    http://www.facebook.com/group.php?gid=101036723273538&ref=search&sid=100000464828592.1864348256..1
    am crescut acolo si eu.
    da, poate ne intalnim, macar pe net!
    si facem CEVA! am trecut sambata (10.04) prin Rupea si cade cetatea…

  39. Andreea says:

    pai primaru’si politia doarme,de aceea sunt lucruri ce produc displacere in orasul Rupea! sa va spun ce am vazut astazi: in piata ,ca e vineri vin unii ce vand detergenti,cafele si lucruri nemtesti.Fara autorizatie,din cate am auzit! si un politist tinerel,s-a dus acolo si si-a luat sacosa cu bunatati,fara sa plateasca,la fel si alti politisti la cei cu legume si fructe.Daca ei fac lucruri dinastea,normal ca tiganii isi permit sa faca orice,si sa distruga si saracul parc.Imi pare rau ca se intampla asa ceva:(

  40. fisereanu says:

    cea mai frumoasa zona de la brasov la sighisoara este cetatea noastra si sper ca in sfirsit sa restaureze acum cu lucrarile astea am inteles ca sau gasit banuti de argint si nu stiu ce fosile datin din zona romanilor sau si mai demult deci sar putea sa se umple si oraselul nostru de turisti sa devenim si noi o sighisoara mai mik

  41. adriana nicut says:

    buna ziua.sunt o rupeanca plecata in oltenia de32ani.ma bucur si m-a mandresc ca am locuit in acest minunat oras.se spune ca nu uiti locurile in care ai copilarit.perfect adevarat.acum 3ani am avut sansa sa trec prin oras am fost f.bucuroasa sa-mi revad din colegele care mai sunt in oras,pe dna maniu fosta mea diriginta din gen pe rodica si gelu lunguleac.la anul ar trebui sa se aniverseze30ani de la term lic.as dori sa pot lua legatura cu cineva din prom.1981.va doresc tuturor rupenilor numai bine.

  42. patricia says:

    Am trecut si eu zilele astea pe la Rupea.N-am ce zice frumoasa cetate, nu ma asteptam sa fie asa de mare.Vreau sa va spun ca peisajul din varf este superb si un lucru care se intampla f. rar la noi se lucra intens la restaurarea cetatii.Drumul din sosea e accesibil iar sus se lucreaza chiar la amenajarea unei parcari.La intrare nu era nici un paznic,doar muncitorii care lucrau la cetate deci nu am platit nimic.

  43. vasiliu says:

    De 20 de ani se tot promite ca CETATEA din RUPEA va fi restaurata,dar se fac pasi mici.
    Daca in vitor RUPEA va deveni COMUNA,atuncea nu se va mai face nimic.Pacat de acest orasel Transilvanean,in care am trait mai multi ani si care mi-a incantat copilaria,ca va ajunge intr-o stare de ruina.Dupa realizarea centurei rutiere,o lucrare necesara,din punct de vedere comercial si turistic Rupea a devenit de nerecunoscut.Pacat, mare pacat si acuma vine d-l bok cu gasca lui sa-l distruga complect.
    RUPENI! MERGETI LA VOT SI VOTATI-I TOT PE ASTIA SI VETI AJUNGE SA TRAITI INTR-UN CATUN.

  44. Maxim says:

    Undeva mai sus zicea cineva k rupea e un oras linistit.Pai daca era linistit nu cred k mai erau atatea scandaluri de sa ajuns la focuri de arma. Si nu numai acum cand Sebi Rosu la impuscat pe un rom.Sa nu uitam de ce sa inchis barul de pe sergent a lui belu.Vina este a politiei.Unde e politia comunitara?la pompieri la un meci de fotbal??? sau la sala de sport la un meci tot de fotbal desigur,sau la post cu picioarele pe birou???sa fim seriosi acum,daca patrula politia cand au fost “n” scandalurile de la Varga incidentele nu mai aveau loc,si nu era nevoie de interventia mascatilor. Politia Rupea atat stie sa se duca vinerea in piata s sa isi ia plasa cu produse nemtesti de la cei fara autorizatie.I-am vazut de zeci de ori.

  45. Cuiul Lu' Pepelea says:

    Ca sa parafrazam un vechi proverb latin ” toate drumurile duc la ….” CETATE. Asa si este! Din orice parte ai veni spre Rupea prima data vezi cetatea. Daca esti rupean, in momentul in care vezi cetatea te linistesti. Ai ajuns ACASA. E tare frumoasa mai ales noaptea, acum cand e si iluminata de reflectoare. Iarna-i de vis. Nu cred ca exista un singur rupean care sa nu-si doreasca reabilitarea cetatii. Pana la urma se va face ceva, din moment ce taoata lumea-si doreste asta. Insa problema oraselului Rupea este mult mai grava. Nu mai exista industrie locala. Mecanica, Unirea pana si moara s-au inchis. NU pot sa nu va aduc aminte de camasile care se faceau la Rupea, de covoarele tesute manual care luau apoi calea batranei Europe la concurenta cu tesaturile orientale. Nu pot sa nu va aduc aminte ce mobilier se facea la Rupea. Nu pot sa nu va aduc aminte cate vite si oi aveau oamenii in acest orasel aproape unic. Gradini cu pomi fructiferi, albine si lapte. Curgea laptele si mierea la propriu. Cand venea seara ciurda, inegrea tot “Targu”.
    Rupea e un orasel in coma profunda, acum cand drumul de la Sighisoara la Brasov trece pe aici inca. In momentul in care se va construi autostrada, Rupea va deveni o “mare a linistii”. Sa fie cetatea cea care va aduce industria inapoi ? Sa fie cetatea cea care va aduce copiii de prin strainataturi? Sa fie cetatea cea care va revigora potentialul agricol al zonei? Sa fie cetatea cea care ne va scoate din adormire ?
    NU, nu va fi cetatea, ci “oamenii cetatii”, care pot si trebuie sa faca asta, cat mai au sange in vene si cat isi mai zic rupeni. E greu, pentru ca trebuie un “cap” sa conduca asta. Nu e deajuns sa administreze doar si sa faca “reparatiile indispensabile” de rigoare. Ci pur si simplu trebuie sa fie un temerar cutezator care sa vrea sa rupa zagazurile timpului nostru, care-si doreste parca sa-i transforme pe rupenii mei in particular si pe romani la modul general, intr-un popor de consumatori. De acolo pana la sclavie de tip nou modern si dependenta de altul, nu mai e deact un pas mic.
    Trebuie gasit ceva care sa ne faca sa him uniti de la al cu barba sura, pan’ la al cu …. in gura. Ceva care sa ne aduca aminte de efortul care s-o facut atunci cand s-o construit digul care apara Rupea de furia apelor vaii.Rupea era in calea apelor si rupenii si-au dat mana si au reusit sa invinga natura. Ne aflam in calea vremurilor si vrerilor batranei cotofene Europa, care si-a pus in gand sa ne vanda noua lapte, barnza, covoare, mobilier, masini agricole si mai te miri ce. AJUNGA-I!!!

  46. Xulescu says:

    Am tot citit comentariile voastre.
    Fratilor, daca nu va convine ceva, puneti mana si munciti ca sa se faca schimbarea. Nu va convine primarul, autostrada etc
    Spuneti-mi un primar ,,tapalagar” (rupean din tata-n fiu)! NU EXISTA!
    Un tapalagar care sa fi facut ceva pentru Rupea? NU EXISTA!
    Atata timp cat de 20 de ani in coace Rupea este condusa de tapalagari si pocaiti nu se va face nimic!
    Tapalagarii vor totul numai pentru ei, dar fara sa munceasca! Pocaitii la fel, dar astia nu au nici cuvant, nici caracter, nici onoare sau demnitate. Pentru bani se mananca intre ei.
    Mai presus de toti astia vine Dumbrava si Boriceanu si cumpara tot orasul.
    Tapalagarii tac, nu zic nimic; se c–a pe ei de frica!
    Va plangeti ca v-au plecat copii in strainatate. De ce?
    N-au ce munci aici, primaria nu are terenuri si case sociale sa-i ajute si mai presus de toate acestea in Rupea traiest mai multi tigani decat romani, unguri si sasi.
    Pe net sunteti tari, cei mai tari! Aveti papagal, dar cand trebuie sa puneti mana sa faceti ceva va trageti pe c_r.

    RUPEA SI TOTI LOCUITORII EI ISI MERITA SOARTA PE CARE O AU!

    CETATEA RUPEA IN SCHIMB MERITA MULT, MULT MAI MULTA FAIMA SI RECUNOASTERE!

    SOARTA NU ITI ESTE DATA, SOARTA TI-O FACI!

    Cei nemultumiti care nu fac nimic, care stau in parc si nu muncesc sunt liberi sa emigreze!

    Cei care vor sa munceasca si sa traiasca cu demnitate sa ramana!
    Cei care se plang si se lamenteaza… sa ramana TAPALAGARI!!!

  47. karula says:

    Un orasel ( un sat cu zece blocuri…..cred )…..plin cu “zburatori” care fac legea……

  48. karula says:

    Xulescu are dreptate !

Leave a Reply to Nabres Uidivo Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

For spam filtering purposes, please copy the number 4046 to the field below: