RSS Feed
  1. Pater familias

    October 5, 2017 by Mircea

    Prima săptămână: te speli pe mâini și te dezinfectezi regulat. Fierbi suzeta, poate și hainele, ai grijă ca cine îți intra în casă să fie spălat și necontagios. La fiecare sunet te apropii de pat sa vezi ce face, dacă respiră, dacă nu s-a înecat. Cumperi haine din bumbac bio, saltea din coaja de nuc indonezian. Îți dai seama ca multe nu știi despre copii. Începi să citești despre educație, vaccinuri, hrana sănătoasa etc. Îi faci baie în fiecare zi.

    Primul an: ai lăsat-o mai moale cu sterilizatul suzetei, dar treaba cu vaccinurile devine serioasă. I-ai dat în sfârșit căciula jos pe timpul verii. Îți e recunoscător și urlă mai puțin.

    Anul doi: deja dormi mai bine noaptea, te-ai întors la munca poate. Copilul a descoperit ciocolata, tu ai descoperit ca nu e chiar asa grav, dar măcar să o mănânce după masă. Face mai puține crize (doar când nu-și primește ciocolata) dar tu știi metodele corecte de gestiune a crizelor, pentru că te-ai educat între timp.

    Anul 3-4: l-ai făcut pe-al doilea. Știi cum merge treaba, ești trecut prin asta. Te simți mai încrezător și ești mai calm. Își dea seama și copilul, care e mai liniștit decât primul. Îl aduci acasă de la maternitate, și îl lași undeva lângă sora/fratele mai mare “dacă vezi ca nu mai respira mă chemi”. Pentru restul problemelor…mai treci tu din când în când.

    Anul 5: ciocolata se mănâncă și înainte de masa. Cel mic ține pasul cu cel mare. Mai ales când e vorba de ciocolată. Băița de fiecare seara are loc acum săptămânal ori ..la nevoie. Ai trecut și de faza cu vaccinurile. Timpul tău se împarte acum la doi. Cel mare e frustrat ori gelos, cel mic se adaptează cu ce are. Mănâncă singur mai devreme, începe să se îmbrace singur. Crizele sunt când alternative, când simultane. Aplici în continuare metodele pe care le-ai învățat, nu te enervezi, nu cedezi, rămâi consecvent, pozitiv, etc.

    Anul 7: ciocolata se mănâncă înainte, în loc de, și după masă. Băița se face în funcție de miros. Bai, nu te mai speli și tu? Se joacă împreună sau dorm îmbrățișându-se.  Frați, surori. Tot împreună sunt și la crize și la urlete. Cum, încă țipă ? Metodele n-au funcționat ? Poate ca dacă le-ar fi citit și copiii… Sunt ai tăi, dar nu sunt ca tine și nici cum vrei tu. Sunt cum vor ei și cum i-a făcut natura.

    Anul 8: ai mai mult păr alb decât în poza de la maternitate. Dar a meritat. Sunt mari, se trezesc dimineața și își pun singuri de mâncare. Se suie pe scaun să ajungă la frigider. Dacă sparg ceva prin bucătărie ? Poate lasă iar frigiderul deschis… ori ies afară dezbrăcați. Lasă că nu se întâmpla nimic, se descurcă ei. Hi să mai dormim juma de oră.


  2. Bani gratis

    January 25, 2017 by Mircea

    Pe drum înspre serviciu ascult în mașină niște posturi de radio franțuzești. Alea nemțești se cam împart între Europa FM și Radio România Actualități…adică te saturi cam repede de ele. În schimb francezii stau mult mai bine la capitolul media. France Inter și France Info sunt două posturi care se prind bine și peste graniță și au tot felul de emisiuni și talk showuri interesante cu invitați grei. Deci fără să vreau am ajuns destul de conectat la actualitățile franceze. La ei se derulează acum alegerile primare. Astea sunt un fel de calificări la alegerile prezidențiale care sunt mai târziu anul asta. Partidele mari de stânga și dreapta au ales să își trimită candidatul la președinție pe baza votului public. Câștigătorul  e apoi susținut de întregul partid (ma rog în teorie). Treaba se desfășoară după toate regulile unor alegeri adevărate, cu dezbateri televizate, două tururi de scrutin, etc. Politicienii lor sunt la fel de demagogi ca ai noștri, și ai tuturor. E un tip Hamon, care propune venitul universal în Franța. Auziți aici propunere. Fiecare cetățean începând cu 18 ani primește circa 750-800 eur pe luna, pe viata, necondiționat. Adică indiferent că stai acasă și te uiți pe pereți, iți bagi în venă, ori ești tâlhar full time, primești de la stat bani. Nu vrei să muncești ? Nici nu trebuie, ia la tata 750 eur. Explicația e că cică sa nu mai aibă oamenii grija zilei de mâine. I-auzi băi ce simpla era rezolvarea. Și mai mult, individul asta vrea reducerea săptămânii de lucru la 32 ore. Adică, deși poți sa primești bani tăind frunze la câini, sa zicem că… ai terminat frunzele ori te roade puțin conștiința că s-ar putea să fi un fel de parazit….. ok, bine du-te dar nu munci mai mult de 32 ore pe săptămână. Că pe urma nu îți mai rămâne destul timp să stai. Poate ziceți că e o glumă dar nu e chiar așa. Nu e nici măcar o glumă proastă. Ideea are susținători serioși iar insul a ajuns în turul doi al primarelor. Adică, teoretic, are o șansă din două să ajungă candidatul stângii la președinția Franței.

    Eu recunosc că îmi place ideea. M-aș băga. I-aș aduce și pe ai mei și sincer, as recomanda tuturor celor care locuiesc în UE și muncesc pe 400, 500…700 eur pe lună la ei în țară să vina în Franța, că se dau bani de pomana ! Versurile Parazițiilor devin realitate.


  3. Hăcuială

    January 24, 2017 by Mircea

    Micul meu blog a fost recent răpus de hackeri. Nu îmi imaginez ce interes ar fi putut sa trezească unui hacker, dar uite ca s-a întâmplat. Probabil niște hackeri rătăciți, precum refugiații afgani care vroiau să ajungă la München și s-au pierdut prin Dobrogea. Aveam niște backupuri făcute pe alocuri, dar niciunul nu a mers încât era cât pe ce sa renunț și să trec totul la pierderi. Până la urma am dat de un fișier cu o extensie bizară și hop, uite că a reapărut totul. Ma rog, aproape. Am pierdut lista de abonați, deci care mai sunteți interesați dați cu subsemnatul din nou, aci pe partea dreaptă a ecranului.

    Și cum tot l-am salvat din mâinile bandiților, parcă merită să mai scriu câte ceva în el. Nu? Hai să vedem dacă merge.

     


  4. Noi ca noi, ei ca ei

    March 1, 2016 by Mircea

    O casă, un etaj, două apartamente. Unul românesc, altul nemțesc. Cel nemțesc așteaptă bebeluș, cel românesc are deja doi kinderi care îl transformă într-un zoo fără paznici. Cu câteva săptămâni înainte, totul e pus la punct. Camera copilului mobilată, zugrăvită cu motive de cartea junglei, masa de schimbat așezată pe poziție, hăinuțele cumpărate, spălate și puse la uscat, camera aerisită cu geamurile larg deschise, regulat, în aceeași zi, la aceeași oră. Nimic la voia întâmplării.

    Cu cinci ani în urmă, românii așteptau și ei copil. Nimic cumpărat înainte, totul după. Pat, haine, cărucior, tata aleargă de nebun după naștere, montează, cară, adoarme pe covor în sufragerie în timp ce asamblează patul. Patru ani mai târziu vine tazmanianul numărul 2, noroc că mai sunt haine de la sora, pat și alte lucrurile folositoare pe stoc. Adorabil, minion, mâncăcios, sora îl iubește, dar haosul se declanșează. Cu unul te mai descurci că aveți, ca părinți, avantaj numeric. Dar când e 2 la 2, nu prea o mai scoți la capăt, mai ales că acum și mama și tata lucrează. Dar bebelușul e inteligent, se adaptează din mers, instinctele de supraviețuire funcționează. Mai mănâncă de pe sub masă, mai îmbracă o haina roz de la sora când mama și tata uită să cumpere și versiunea cu Spiderman, își face loc printre cele 1,329,636 de jucării si alte  obiecte neidentificate care zboară prin casă (bine că jumătate dispar ca în triunghiul bermudelor). Ceartă cu sora, tras de păr, dat cu nasul de scări, pereți, ușă, un ochi vânăt, un cucui după o vânătaie, alt ochi vânăt și după aia alt cucui, dar băiețelul s-a făcut mare nu mai plânge decât dacă se lasă cu sânge, și atunci doar dacă e abundent.
    În jumătatea germană, bebelușul a venit pe lume între timp. E liniște.

    Băi, mai încet, voi nu înțelegeți că doarme un bebeluș vizavi ?

     


  5. Șaișpe a unșpea

    November 19, 2014 by Mircea

    Două lucruri mi-au plăcut la votul din 16 noiembrie. Primul e reacția civică. S-a scris destul,  s-a explicat destul dar pe mine încă mă uimește. Nu poți să fii obiectiv și să treci cu vederea revirimentul civic de duminică. Românii au întors scorul în prelungiri, ca Manchester United în finala din ’99 și măcar pentru câteva ore sau pentru câteva zile au îngenuncheat balaurul odios care a încolăcit România. Și au facut-o cu aceeași umilință românească,  stând la coadă, în frig, în ploaie, bătuți de jandarmi etc.
    Al doilea lucru care îmi place este că am ales un președinte provenit dintr-o minoritate etnică și religioasă. Îmi place al dracu de tare, nu știu ce credeți voi dar mie mi se pare super cool. Și să mă explic. Peste țara asta s-a deversat multă vreme (și încă se întâmplă și azi) găleata cu lături naționaliste. De mici, de la școală, în media, pe stadioane, și până la recenta campanie unde s-a folosit penibilul clișeu al “românului adevărat” (apropo, a dat cineva vreodată definiția noțiunii de român?). Păi cât de orb să fii? S-au schimbat oamenii, s-au schimbat generațiile, nu mai votează același electorat. Generația facebook și cea cu cheia de gât (artizanii votului de duminică) au văzut altă lume și vor să trăiască în altă lume. Iar acum e vremea lor, a noastră. Au înțeles că diversitatea e bună, cum ar spune o reclamă. Cu un deget (poate cel mijlociu) au dat swipe unui “român de-al nostru” pentru unul “de-al lor” fiindcă valorile care contează cu adevărat sunt altele. Nu e nimic nou aici, toate marile națiuni ale lumii sunt un mozaic în primul rând etnic, mult mai pronunțat decât în România. Globalizarea și UE ne duc tot în aceeași direcție, dar încă nu se vede peste tot. Toate corporațiile lumii se laudă cu diversitatea cât pot de tare. Sigur că e important să ne păstrăm originile și simbolurile, dar societatea modernă nu se mai construiește pe valori precum etnia ori religia, așa cum nu se construiește nici pe culoarea pielii, sau orientarea sexuală etc. Factorii de coeziune ai unei națiuni civilizate sunt alții, precum democrația, libertatea, legea, egalitatea…Poate și așa se explică votul în favoarea lui Iohannis preponderent în străinătate. Noțiunea de patriotism trebuie regândită în lumea de azi și în cea ce va să vină.  Să mai pui azi într-o campanie electorală placa cu “noi suntem români” înseamnă să cam înoți împotriva curentului. Prin alegerea unui etnic german, românii au dat un semnal de toleranță excepțional, cu care puțini se pot lăuda. Da, cu o floare nu se face primavară dar e un început. Aș mai fi zis ceva si despre biserica noastră ortodoxă atotbăgăcioasă dar e târziu acum, poate altă dată.


  6. Pă ei, pe mama lor

    November 3, 2014 by Mircea

    De prin 2000 nu cred că am mai mers la vot, din lipsă de speranță. Nu puteam pune votul pe niciunul dintre candidați, pentru că simțeam că nu fac altceva decât să facilitez ascensiunea lor acolo sus, de unde pe urmă, se puneau pe jupuit și ne scuipau între ochi. Nu vroiam să fiu complice la ascensiunea baronilor. Oricât încercau alții să mă convingă, cred că a alege între doi hoți nu e cu nimic mai vrednic decât a nu alege deloc. Dar de data asta e o altă miză. România riscă putinizarea, un proces care se strecoară duios printre glumițele și miștourile premierului. A plagiat, a dat cu constituția de pereți, iar acu ne anulează și dreptul la vot (să stai la coada la secție să votezi și să nu poți echivaleaza cu negarea dreptului de vot, indiferent de explicații). Hai sictir, că e prea de tot. Pe de altă parte, văd, după mult timp, un politician care se distanțează de bălăcăreala împuțită a clasei politice românești, care are și rezultate în spate și care ar putea aduce un vânt de schimbare. Așa a fost și cu Emil Constantinescu, și poate că și pe el la sfârșit o să îl ciuruiască, ca pe geolog. Dar dacă se ține măcar 2-3 ani tot e ceva. Asta dacă iese. Dacă iese Ponta, tot e bine că se clarifică o treabă. Înseamnă un vot de confirmare pentru tot ce e România azi. Atunci să vedem ce mai zicem. În logica democrației, daca Ponta căștigă, se legitimează hoția, minciuna, aroganța, corupția. Îți dai seama cât înseamnă pentru români plagiatul,  constituția, statul de drept, etc. Iar noi aștilalți, trebuie să facem ciocu mic, fără să ne frustrăm. C-așa e în tenis. Și chiar dacă iese la limită, nu vă agitați; nevotanții sunt oameni care validează ce se întamplă, numai că o fac tacit. Tolerează, deci se numără tot la ei. Pe 16 vreau să mă duc la vot, dacă rezistă copiii mei la coadă, în frig. Dacă nu…, o să le povestesc când o să fie mari, dacă vor să știe de ce am plecat în altă țară. Iar voi, cei care n-aveți alte treburi pe 16, mai bine mergeți la vot, cât încă îl mai aveți… Părerea mea 😉


  7. Tata lu´ Andreea

    September 2, 2014 by Mircea

    Curtea din spatele casei în care stăm se învecinează cu curțile altora, printre care o familie cu doi băieți. Puștanii au vreo  8-9 ani, și sunt foarte vorbăreți, mereu dornici de făcut prieteni de joacă. Fie că mă văd în balcon, fie când mai ies și eu cu fiică-mea prin curte, băieții mă agață mereu la conversație. Sunt dezinvolți și au o curiozitate sinceră. Dar ce limbă vorbiți voi ? Româna, zic. Aha, zice el și cade pe gânduri nițel. Și e departe România ? Dialogul e amuzant ca eu nu înțeleg tot ce spun ei și uneori trebuie să repete. Adică cât faci pe drum, de acolo, din România, până aici ? îmi reformulează el întrebarea rar, cu gesturile ample ale unui învățător care explică de ce 2 plus 2=4. Și de ce ai plecat de acolo ? Păi că e mai bine aici…. Adică ce e mai bine ? Asta poate o să înțelegi tu mai bine peste câțiva ani…. Când o să fiu mai mare, nu ? Azi am jucat puțin fotbal cu ei și i-am impresionat cum știu să țin pe picior. Uau ! exclamă unul cu ochii cât cepele. Cum ai învațat asta ? Am jucat mult fotbal toată viața mea. Și ai marcat multe goluri ? Două mii ! Două mii ?! mamăăăăăăă… Tata lui Andreea, mai joci cu noi ? .. Dar cum te numești de fapt ? Mircea. Cum ? Mir-cea. Ăsta e nume englezesc ? Nu, e românesc. Și cum e pe germană ? Nu cred că există în germana, zic.
    Am acasă niște discuri zburătoare cu care mă jucam eu când eram copil. Nu știu cum au reușit dar au supraviețuit și, mai mult decât atât, printr-o manevră pe care numai o mamă o poate face, au făcut chiar si călătoria după mine până în Germania. Discurile îi fascinează pe băieți, că cică zboară foarte bine. Așa de bine că unul a ajuns într-un balcon vecin și unul din ei a adus bastonul bunicului ca să îl tragă înapoi. Bastonul bunicului are abțibilduri pe el, de peste tot pe unde bunicul și bunica au călătorit. Dar de ce i l-ați luat ? Nu are nevoie să meargă cu el? Nu, că bunicu e mort. A murit la spital, a rămas fără aer ….hhhhhhhîîît!


  8. Mai departe

    July 25, 2014 by Mircea

    Au trecut aproape 4 ani. 4 ani în care România a rămas mult în urmă. Legăturile cu țara natală s-au redus la ce e mai important. Familia și prietenii (cei care n-au plecat). Și câte o scrisoare de la fisc care își tot amintește din când în când că am ceva bani să le dau. Nu prea mi-e clar ce și după cum arată fițiucile lor e limpede că nici lor. Le-aș plăti dacă în loc să trimită documente indescrifabile ar fi puțin mai inteligenți și ar pune măcar ibanul …nu de alta dar ca să pot să le plătesc. Îmi lipsesc munții și limba română. Nu doar să o vorbesc și să o aud pe stradă dar să văd o piesă de teatru spre exemplu. Mai deschid pagini de net din România dar nu mai mă prinde nicio știre… ceva nu mai face click. România e atât de departe încât Germania nu mi se pare acum o țară deosebită. Doar când mă gândesc de unde vin îmi schimb părerea. Am împrumutat de la nemți multe obiceiuri: cumpăr pâinea de la brutărie, mănânc bratwurst, beau Apfelschorle, port sandale Birkenstock, cumpăr aproape totul de pe Amazon, la 15 grade afară mi-e bine. Trimit scrisori, vorbesc la telefonul fix mai mult ca la mobil. Fi-mea se vopsește cu culorile Germaniei pe obraz la meciurile de fotbal, fi-miu are nume nemțesc. De Carnaval îmi iau liber și mă costumez în fiecare an. O vulpe trece pe sub balconul meu aproape în fiecare seară. Vine mereu dinspre stradă și merge spre curțile oamenilor, ca și cum s-ar duce acasă. Mereu cam la aceeași oră, nemțește. Ar trebui să îi dau un nume, poate unul românesc ? Nu mai latră câinii, nu mai mă trezesc motoarele noaptea. Merg la chermezele din sat, unde se bea bere și se mănâncă cârnați, la sarbătoarea căpșunilor, unde se bea bere și se mănâncă cârnați sau la cea a merelor, unde, evident se bea bere și se mănâncă cârnați.


  9. Salariat de Lux

    March 31, 2014 by Mircea

    Au trecut vreo două luni de când mi-am schimbat jobul și (din păcate sau din fericire) lucrez din nou full time. Împart biroul cu 6 femei: 5 franțuzoaice și o nemţoaică. Nu, nu lucrez în Franța si nici la companie franceză. Lucrez in Luxemburg la o firmă canadiană dar cu mulți belgieni si francezi. Că deh,  așa e pe aici, multicultural !
    În Luxemburg există două mari tipuri de corporații, cele de sorginte nemțeasco-britanică si cele de tip latino-francofone, care sunt majoritare. În asta din urma categorie intră francezii şi belgienii, plus ceva portughezi, italieni…
    Ca român s-ar putea să te simți puțin cam încurcat între englezi ori nemți care chiar vin la muncă să muncească. În schimb, între francezi te simți ca acasă. Mai o bârfă despre șef, mai o cafea, mai o pălăvrăgeală… nu poți să zici că nu se muncește dar asta nu din vreo etică ieșită din comun ci mai degrabă ca urmare a mizei existente la nivelul ăsta. Să zicem, doar pentru comparație, fără aroganţe, că într-un fel intri pe teren când joci în divizia B și altfel dai din picioare în Champions league. Concurența e puternică, concedierile se fac relativ ușor așa că râdem, ne distrăm dar ne facem planul la hectar că nu te plătește nimeni pe motive umanitare.
    După aproape un an de lucrat în sectorul financiar din Luxemburg zic cu mâna pe inimă că românii sunt la fel de deștepți, de harnici și chiar mai inventivi și mai adaptabili. La nivel de senior management însă aştia de aici sunt parcă mai puțin umflați in pene si nițel mai competenți. Sunt o clasă mai sus. Ca să rămân la comparațiile cu fotbalul, în Divizia 1 mai merge cu nea Piţi la cârmă dar în Europa îţi trebuie un Sir Ferguson. 
    Se muncește mult ? Nu, impresia generală e că în România se stă mai mult la birou însă aici se trage mai puțin mâța de coadă în timpul programului. Oamenii sunt mult mai atenți la timpul lor personal şi toată lumea, spre exemplu, își ia pauza de prânz, fie că mănâncă, croșetează, citește ori face yoga. Sunt foarte mulți, în special femei, care lucrează part time, între 50-90% ca să mai aibă timp și de viața lor ori de copii.
    Piața muncii e una tipic internațională. Nu doar la nivel de angajatori ci mai ales la nivel de salariați. Oriunde lucrezi e puțin probabil să nu ai 3-4 naționalități diferite în același birou cu tine. Cum luxemburghezii sunt practic absenți din sectorul privat, toată lumea e literalmente străină și chiar și cel mai exotic emigrant se poate aștepta să găsească un mediu tolerant și primitor.
    Sectorul financiar e dinamic și o dată intrat e ușor să te menții. O armată de agenții de recrutare  extrem de active vânează constant specialiștii din domenille cele mai căutate. Un profil pe linkedin și un cv pe monster e suficient, spre exemplu, în cazul in care vrei să îți schimbi jobul.
    Și îmi mai place ceva care nu există din păcate in România: Sindicatele. Foarte puternice și virulente, au fost capabile să aducă salariaților din bănci, și așa privilegiați, extra avantaje destul de semnificative. Am fost foarte surprins să găsesc pe intranet ori în broșurile de la recepție materialele publicate de sindicat care dădeau de pământ cu mai mari băncii pentru diverse nemulțumiri sociale. Curat democrație, musiu !


  10. Vecini

    November 25, 2013 by Mircea

    Viața la bloc e aceeași peste tot. Cu ani in urmă am avut o vecină, tanti Irina, despre care am povestit aici.
    Astăzi, în casa în care stau locuiește deasupra mea o doamnă care imi amintește de tanti Irina. Spre deosebire de ea, doamna T. este, să zicem, o variantă îmbunătățită. E mult mai simpatică, mai veselă, are Audi și nu stă la lumina lumânării ca să economisească curent. Dar la fel ca și tanti Irina și alte tanti de prin vecini e vorbareaţă cât cuprinde, iţi povestește de fiecare dată aceleași povești cum te prinde pe lângă casă și face marmeladă home made ca aia din comerț nu e așa bună. Marmeladă mi-a dat și mie de două ori, o dată că i-am schimbat o roată la mașină și a doua oară după ce i-am spus că mi-a plăcut prima. M-a rugat să îi las borcanele în fata ușii când le golesc. Eu am zis că aș putea să îi las toate borcanele mele ca să nu mai bat drumul până la container. Dar ea a zis că de fapt îi place forma lor… Nu își arată nici pe departe cei aproape 80 de ani și cele 3 infarcturi (sau operații, n-am reținut exact) în schimb soțul ei săracul arată de parcă el le-ar fi făcut. Prilej pentru ea să mai facă poante pe seama lui. Deh, ce să-i faci, bătrâni fără griji.