RSS Feed
  1. Șaișpe a unșpea

    November 19, 2014 by Mircea

    Două lucruri mi-au plăcut la votul din 16 noiembrie. Primul e reacția civică. S-a scris destul,  s-a explicat destul dar pe mine încă mă uimește. Nu poți să fii obiectiv și să treci cu vederea revirimentul civic de duminică. Românii au întors scorul în prelungiri, ca Manchester United în finala din ’99 și măcar pentru câteva ore sau pentru câteva zile au îngenuncheat balaurul odios care a încolăcit România. Și au facut-o cu aceeași umilință românească,  stând la coadă, în frig, în ploaie, bătuți de jandarmi etc.
    Al doilea lucru care îmi place este că am ales un președinte provenit dintr-o minoritate etnică și religioasă. Îmi place al dracu de tare, nu știu ce credeți voi dar mie mi se pare super cool. Și să mă explic. Peste țara asta s-a deversat multă vreme (și încă se întâmplă și azi) găleata cu lături naționaliste. De mici, de la școală, în media, pe stadioane, și până la recenta campanie unde s-a folosit penibilul clișeu al “românului adevărat” (apropo, a dat cineva vreodată definiția noțiunii de român?). Păi cât de orb să fii? S-au schimbat oamenii, s-au schimbat generațiile, nu mai votează același electorat. Generația facebook și cea cu cheia de gât (artizanii votului de duminică) au văzut altă lume și vor să trăiască în altă lume. Iar acum e vremea lor, a noastră. Au înțeles că diversitatea e bună, cum ar spune o reclamă. Cu un deget (poate cel mijlociu) au dat swipe unui “român de-al nostru” pentru unul “de-al lor” fiindcă valorile care contează cu adevărat sunt altele. Nu e nimic nou aici, toate marile națiuni ale lumii sunt un mozaic în primul rând etnic, mult mai pronunțat decât în România. Globalizarea și UE ne duc tot în aceeași direcție, dar încă nu se vede peste tot. Toate corporațiile lumii se laudă cu diversitatea cât pot de tare. Sigur că e important să ne păstrăm originile și simbolurile, dar societatea modernă nu se mai construiește pe valori precum etnia ori religia, așa cum nu se construiește nici pe culoarea pielii, sau orientarea sexuală etc. Factorii de coeziune ai unei națiuni civilizate sunt alții, precum democrația, libertatea, legea, egalitatea…Poate și așa se explică votul în favoarea lui Iohannis preponderent în străinătate. Noțiunea de patriotism trebuie regândită în lumea de azi și în cea ce va să vină.  Să mai pui azi într-o campanie electorală placa cu “noi suntem români” înseamnă să cam înoți împotriva curentului. Prin alegerea unui etnic german, românii au dat un semnal de toleranță excepțional, cu care puțini se pot lăuda. Da, cu o floare nu se face primavară dar e un început. Aș mai fi zis ceva si despre biserica noastră ortodoxă atotbăgăcioasă dar e târziu acum, poate altă dată.


  2. Pă ei, pe mama lor

    November 3, 2014 by Mircea

    De prin 2000 nu cred că am mai mers la vot, din lipsă de speranță. Nu puteam pune votul pe niciunul dintre candidați, pentru că simțeam că nu fac altceva decât să facilitez ascensiunea lor acolo sus, de unde pe urmă, se puneau pe jupuit și ne scuipau între ochi. Nu vroiam să fiu complice la ascensiunea baronilor. Oricât încercau alții să mă convingă, cred că a alege între doi hoți nu e cu nimic mai vrednic decât a nu alege deloc. Dar de data asta e o altă miză. România riscă putinizarea, un proces care se strecoară duios printre glumițele și miștourile premierului. A plagiat, a dat cu constituția de pereți, iar acu ne anulează și dreptul la vot (să stai la coada la secție să votezi și să nu poți echivaleaza cu negarea dreptului de vot, indiferent de explicații). Hai sictir, că e prea de tot. Pe de altă parte, văd, după mult timp, un politician care se distanțează de bălăcăreala împuțită a clasei politice românești, care are și rezultate în spate și care ar putea aduce un vânt de schimbare. Așa a fost și cu Emil Constantinescu, și poate că și pe el la sfârșit o să îl ciuruiască, ca pe geolog. Dar dacă se ține măcar 2-3 ani tot e ceva. Asta dacă iese. Dacă iese Ponta, tot e bine că se clarifică o treabă. Înseamnă un vot de confirmare pentru tot ce e România azi. Atunci să vedem ce mai zicem. În logica democrației, daca Ponta căștigă, se legitimează hoția, minciuna, aroganța, corupția. Îți dai seama cât înseamnă pentru români plagiatul,  constituția, statul de drept, etc. Iar noi aștilalți, trebuie să facem ciocu mic, fără să ne frustrăm. C-așa e în tenis. Și chiar dacă iese la limită, nu vă agitați; nevotanții sunt oameni care validează ce se întamplă, numai că o fac tacit. Tolerează, deci se numără tot la ei. Pe 16 vreau să mă duc la vot, dacă rezistă copiii mei la coadă, în frig. Dacă nu…, o să le povestesc când o să fie mari, dacă vor să știe de ce am plecat în altă țară. Iar voi, cei care n-aveți alte treburi pe 16, mai bine mergeți la vot, cât încă îl mai aveți… Părerea mea ;)


  3. Tata lu´ Andreea

    September 2, 2014 by Mircea

    Curtea din spatele casei în care stăm se învecinează cu curțile altora, printre care o familie cu doi băieți. Puștanii au vreo  8-9 ani, și sunt foarte vorbăreți, mereu dornici de făcut prieteni de joacă. Fie că mă văd în balcon, fie când mai ies și eu cu fiică-mea prin curte, băieții mă agață mereu la conversație. Sunt dezinvolți și au o curiozitate sinceră. Dar ce limbă vorbiți voi ? Româna, zic. Aha, zice el și cade pe gânduri nițel. Și e departe România ? Dialogul e amuzant ca eu nu înțeleg tot ce spun ei și uneori trebuie să repete. Adică cât faci pe drum, de acolo, din România, până aici ? îmi reformulează el întrebarea rar, cu gesturile ample ale unui învățător care explică de ce 2 plus 2=4. Și de ce ai plecat de acolo ? Păi că e mai bine aici…. Adică ce e mai bine ? Asta poate o să înțelegi tu mai bine peste câțiva ani…. Când o să fiu mai mare, nu ? Azi am jucat puțin fotbal cu ei și i-am impresionat cum știu să țin pe picior. Uau ! exclamă unul cu ochii cât cepele. Cum ai învațat asta ? Am jucat mult fotbal toată viața mea. Și ai marcat multe goluri ? Două mii ! Două mii ?! mamăăăăăăă… Tata lui Andreea, mai joci cu noi ? .. Dar cum te numești de fapt ? Mircea. Cum ? Mir-cea. Ăsta e nume englezesc ? Nu, e românesc. Și cum e pe germană ? Nu cred că există în germana, zic.
    Am acasă niște discuri zburătoare cu care mă jucam eu când eram copil. Nu știu cum au reușit dar au supraviețuit și, mai mult decât atât, printr-o manevră pe care numai o mamă o poate face, au făcut chiar si călătoria după mine până în Germania. Discurile îi fascinează pe băieți, că cică zboară foarte bine. Așa de bine că unul a ajuns într-un balcon vecin și unul din ei a adus bastonul bunicului ca să îl tragă înapoi. Bastonul bunicului are abțibilduri pe el, de peste tot pe unde bunicul și bunica au călătorit. Dar de ce i l-ați luat ? Nu are nevoie să meargă cu el? Nu, că bunicu e mort. A murit la spital, a rămas fără aer ….hhhhhhhîîît!