fotografice

1 Decembrie nu e o dată potrivită pentru ziua naţională. Asta e sigur. E frig, e umezeală, e apatie.
…mi-a îngheţat mâna pe cameră. Şi nici măcar n-am prins o porţie de fasole. Mă întreb ce ar fi dacă de ziua naţională s-ar da sushi în loc de ciolan cu fasole, sau Chappi ori poate rudotel… sau de ce nu Carpaţi fără filtru si vată medicinală… ? Până la urmă, România e a tuturor, nu ?

“- Sunt frumoase pozele tale… dar sunt modificate, nu-i aşa ?”
Mai primesc uneori această întrebare ingenuă de la câte o zână, dar pe care nu pot să mă supăr, bineînţeles. O întreb însă dacă ea sa fardează. Dacă s-a vopsit vreodată. Dacă tenul său perfect e chiar al său ori l-a ajustat cu puţină cremă. Zâmbeşte… Ce să zică ?
De ce face toate astea ? Fiindcă altfel ar fi urâtă ? O transformă toatea astea din muma pădurii în Alba-ca-zăpada ? Sigur că nu… Ea era oricum frumoasă, iar astea sunt doar nişte cosmetice care nu fac decât să pună în valoare trăsaturile ei naturale… Le face fiindcă poate şi fiindcă îi pasă de cum arată.
Şi uite aşa, după astfel de discuţii, simt nevoia să mă calmez şi o iau la picior pe unde văd cu ochii… hai-hui, să fac poze. Şi pe urmă să le dau şi eu puţin cu fond de ten. Că şi mie îmi pasă de cum arată.

“Genul de om “prietenos”, aşa-zis cald şi comunicativ, spontan, îndatoritor, nu e deloc cel din care se aleg prieteniile durabile. Soiul acesta prea simpatic de oameni cu bunã-voinţa împrãştiatã e prin naturã inapt pentru virtutea eliminatorie, rãspunzãtoare şi perseverentã care e prietenia. Cred, dimpotrivã, mult mai capabil de prietenie genul mai distant, mai rezervat, mai puţin doritor de a plãcea, poate chiar în aparenţã mai egoist, poate uneori cu un caracter mai dificil. Nu e de pus multã nãdejde în prietenia altruiştilor fãrã astâmpãr, maniaci ai negãrii de sine şi idealişti nerãbdãtori; aş crede chiar cã o oarecare nuanţã de mizantropie e mai curând proprie unor prietenii adevãrate.” (Alexandru Paleologu)

După ce a plouat de a rupt, a ieşit un pic soarele. Nu chiar de tot dar cât să poţi ieşi din casă. Şi cât să-mi vină cheful sa fac poze.

Muzeul Satului. Târgul de toamnă. Am mai fost şi anul trecut aşa că nu mai sunt prea încântat.

Aceleaşi simboluri tradiţionale…

…aceleaşi căsuţe frumos colorate…

Nimic nou.

In afara de un specatcol gratuit pe cale sa inceapa. Cativa pensionari si-au ocupat cu grija locul “rezervat”…dar nimeni nu se grabeste pe scena.

La standul Murfatlar, un pensionar nu se mai satura de povestit… ar fi preferat s-o scap de el, stiu, decat sa o “trag” in poza, dar cum ??

Gata, mi-a ajuns ! să vedem ce mai e prin oraş după o săptămână de ploi…

Da’ cu ele ce-aţi avut, mă ?

“Nunta este unul dintre momentele cele mai importante din viata omului, mai ales ca intre cele doua puncte terminale, nasterea si moartea, adica intrarea in lume si iesirea din lume, exista acest moment care sta sub intreaga autoritate a omului. El il poate gandi, organiza, reglementa in functie de mai multe norme si prescriptii traditionale si inovatoare. De aceea, casatoria este alcatuita dintr-un complex ritual, ceremonial si unul festiv, al bucuriei sarbatorii. Schimbarea statutului, atat pentru femeie, cat si pentru barbat, inseamna schimbarea grupului din care face parte fiecare, aparitia unui nou nucleu care este noua familie, generatoare de elemente noi in camp social.”

“În mitologia târzie Horae sunt cele patru anotimpuri, fetele zeului solar Helios si al zeitei lunii Selene, fiecare reprezentata cu atribute conventionale. Mai târziu, când ziua a fost împartita în 12 parti egale, fiecare dintre ele a primit numele Hora.” (Enciclopaedia Britannica). De aici provine denumirea actuala a unitatii de timp, ora. Cele 12 Horae sunt legate de notiunea de ciclicitate a timpului, de roata timpului, existenta în mitologie.”

M-am dus şi eu să le văd, ca tot omu. Ce să zic, erau de toate felurile… pentru toate gusturile. Elegante, agresive, cochete. Străine sau autohtone. Unele scumpe, altele mai accesibile. Atrăgătoare, în orice caz. Le pozezi, te pozezi cu ele, le studiezi cu atenţie. Cei mai înstăriţi şi le-au adus de acasă şi le afişează ostentativ. Cei bătrâni le explică celor mai tineri din “tainele” lor.
De fapt, le vezi pe toate străzile şi la toate semafoarele. Oricum, a meritat suta de mii intrarea mai ales că puteai să vezi şi o  grămadă de maşini mişto.

“-Decât să-mi faceţi poze, mai bine m-aţi ajuta să strâng iarba asta. La câţi sunteţi, în zece minute o gătăm…
-Suntem obosiţi…, venim de departe şi mai avem mult de mers…
-Păi de ce aţi venit cu bicicletele şi nu cu maşina ?”

Fiecare lucru de pe lumea asta trebuie să aparţină unei categorii. Nimic nu poate fi lăsat la voia întâmplării. Tendinţa de a încadra totul in nişte tipare preexistente este instinctuală sau ca efect al deformaţiei profesionale. Este poate fireasca dorinţă de a ordona lumea din jurul nostru, este poate teama de necunoscut. Odată aşezat la “categoria” corespunzătoare, fiecare lucru este “domesticit”. Ştim de acum încolo ce este, de unde să-l luăm şi ce să facem cu el. Chiar şi lucrurile care nu aparţin nici unei categorii, au o categorie proprie. Categoria “Diverse”.

“I want to know God’s thoughts. The rest are details.” (A. Einstein)