fotografice

1. Pentru că în România nu primesc ceea ce ofer. Sunt omul care aruncă gunoiul la coş dar calcă zilnic în mizeria altora. Plătesc bilet pe RATB deşi văd că că cei care fac blatul nu păţesc nimic. Pentru că nu merg pe contrasens ca să tai coloana dar alţii o fac şi eu mai întârzii un semafor pentru ei. Iar ei nu păţesc nimic. Cum se spune, în ţara mea, sunt un “fraier”.
2. Pentru că, în România, oamenii mâncaţi de câinii vagabonzi nu sunt o legendă. Iar câinii (a se citi orice animale) ucişi de oameni ţin de faptul divers.
3. Pentru că România e împărţită în fraieri şi şmecheri. Dacă rânjeşti la propoziţia asta probabil faci parte din categoria a doua.
4. Pentru că pietonii traversează pe trecerea de pietoni în fugă (şi asta nu pentru că s-ar grăbi).
5. Pentru că oamenii se bat (la propriu) pentru un loc de parcare.
6. Pentru că nimeni nu zâmbeşte. Mi-e dor de zâmbetul politicos al occidentalilor. Un zâmbet fals şi dezinteresat e mai bun decât răutatea sinceră.
7. Pentru că avem cu toţii facultate, ne lăudăm cu olimpici în toată lumea dar în topul audienţelor sunt Click, Libertatea si OTV.
8. Pentru că hoţia, mitocănia şi răutatea au devenit dominante. Degeabă mă supăr pe ei. Eu sunt în minoritate deci eu trebuie să plec.
9. Pentru că e ţara unde oricine face ce vrea şi, paradoxal, nu se întâmplă nimic.
10. Pentru că ne interesează tot ce-i în grădina altuia şi, totuşi, nimănui nu-i pasă de nimic.
11. Pentru că nici mie nu-mi mai pasă de România. Ştiu că nici ei de mine.

E clar că nu mai am inspiraţie. Mă mai întreabă prietenii de ce nu mai scriu pe blog.
De când am mutat pozele în altă parte, cred că mi-am pierdut şi cuvintele. Se spune că nemulţumirile şi frustrările au efecte creatoare. Probabil că am devenit fericit şi nu-mi dau seama.
Vă pun o poză cu o pasăre care mi-aduce aminte de Bucureştiul de altă dată.

Anul trecut, la Euro 2008, România s-a clasat a treia în grupă (din 4 echipe, pentru necunoscători). Din 3 meciuri, echipa noastră a făcut două egaluri şi a încasat o înfrângere. În 3 meciuri am marcat un singur gol.

Iată câteva din declaraţiile antrenorului Piţurcă după meciurile de atunci:
După meciul cu Italia (1-1):”Din păcate nu am reuşit să câştigăm, însă rezultatul este foarte bun pentru echipa României, jucând contra campioanei mondiale şi având şanse de calificare, eu cred că este un lucru bun.”

Tot Piţurcă, după meciul cu Franţa (0-0) : “După ce s-a terminat jocul, pot doar să spun că rezultatul mă mulţumeşte.”

După ce am pierdut cu Olanda (0-2) şi am ieşit din competiţie:
“Am ieşit cu fruntea sus din competiţie şi am reuşit nişte meciuri foarte bune.”
“Nu s-a greşit deloc.”

Şi, în fine, declaraţia şocantă după meciul pierdut acasă cu Serbia (2-3), sâmbată.
“Ca şi joc, băieţii şi-au făcut datoria.”

După cum se vede din declaraţiile de mai sus, pentru echipa naţională de fotbal a României, înfrângerile nu reprezintă un eşec, ci sunt chiar motiv de satisfacţie până la urmă. Să spui că jucătorii şi-au făcut datoria după ce au pierdut acasă, este puţin bizar. Eu credeam că datoria unei echipe e sa câştige un meci, nu să-l piardă. Citind toate aceste declaraţii, e lesne de înţeles de ce naţionala României n-are niciun viitor cu Piţurcă. Ca să câştigi un meci, trebuie întâi să-ţi doreşti acel lucru. Dacă Piţurcă spune că după o înfrângere am facut un meci bun, dacă el e mulţumit cu un egal şi dacă dupa ce iei bătaie se cheamă ca ţi-ai facut datoria, atunci, fraţilor, antrenorul nostru nu-şi doreşte victoria. Dacă egalul e bun, la ce ne foloseşte victoria ?

Într-o vreme mă mira întrebarea pusă de unii reporteri înainte de meci: “Ce rezultat vă doriţi ? Vă doriţi victoria în seara asta ?” Ca şi cum ar putea exista vreun jucator sau vreun antrenor care să spună ca intră pe teren ca să piardă. Sau că joacă dar nu-si doreşte victoria. Cum ar fi să auzi: “Ne dorim să luăm 6 goluri cel puţin. Ne pregătim pentru asta de câteva luni. Băieţii e pregătiţi psihic şi tactic.” A nu juca pentru victorie e un nonsens într-o competiţie sportivă, indiferent cât de mare e diferenţa dintre adversari. Chiar dacă te numeşti Malta şi joci cu Brazilia, dacă nu intri pe teren cu gândul la victorie înseamnă că ori n-ai nicio treabă cu sportul, ori faci un blat. Acum, mă gândesc că pentru oameni ca dl. Piţurcă, acest gen de întrebări nu e chiar fără sens…
Mai am o curiozitate: oare ce o să declare Piţurcă după o victorie ?

PS: Mi-am amintit că în 2006 Steaua şi Rapid au ajuns in semifinalele, respectiv în sferturile cupei UEFA. Nu zice nimeni că n-a fost o performanţă dar pentru asta cele două echipe au fost decorate de preşedintele ţării. Unde s-a mai văzut o celebrare de un asemenea fast a unui pseudo-succes ? În toată lumea normală sportivii sunt premiaţi când câştigă o competiţie sau cel puţin una din cele 3 medalii olimpice. Steaua şi Rapid n-au câştigat practic nimic, cu excepţia palmaresului. În fotbal, nu se dă nicio medalie, niciun titlu dacă ieşi în semifinale. Dar noi am serbat eliminarea, şi încă la ce nivel !! Cum să te mai miri atunci de bucuria lui Piţurcă la egaluri şi înfrângeri ?
Atâta timp cât ne vom îmbăta cu semi “succesuri” şi pseudo-reuşite să nu mai mire pe nimeni că nu vom reuşi niciodată să fim pe podium.
Hai România !

PS2: stadionul Da Luz, Lisabona